sunt o femeie goală într-un pat gol
trupul meu se vrea cald
câți fluturi încap într-o
cameră de doi pe doi
toți îmi caută pielea iar
aripile lor îmi lasă praf colorat pe spate
oricum ce-ai putea face tu cu trupul ăsta dezordonat care cere lumină prezență tăcere cu limba căzută ca după război cu privirea plecată cu toată goliciunea nesimțită
printre fluturi
nimic
nu poate fi măsurat pur și simplu
timpul să se ducă naibii de unde a venit
aerul e plin de praf
o respirație la câteva zile îmi este suficientă
tot la câteva zile mă uit la ceas și
nu se întâmplă
nimic nimic nimic tic tac tic tac tic tac
trebuie să fac curat
trebuie să fac curat neapărat
cine a blocat de fapt ferestrele
de ceva vreme nu am mai văzut decât nori
zeul cel mare a tras cortina peste noi
nori negri nori grei
și atâta praf între ei
și e atâta primăvară între patru pereți
aproape că mă simt vinovată pentru
ultima amintire pe care o am de afară și
nici măcar nu știu dacă e
ultima sau cea mai frumoasă
tocmai îți învinsesei teama de fluturi
teama ținutului de mână și
toate celelalte temeri ce te țineau departe
te dusesem în locul în care
nu era nici o specie de orătanie înaripată
ți-am spus că
este singurul loc fără praf din tot orașul haide să respirăm împreună să înghițim lumea să tragem păcatele pe nas
te priveam în ochi și
nu știam dacă tu vezi prin mine sau
ești acolo
îți tremura buza de jos ca și când
ai fi vrut să-mi spui ceva
ceva frumos sper
dar atâta liniște curată nu a mai fost între noi
niciodată
cineva ar trebui să poată deschide ferestrele astea
cineva ar trebui să spună o rugăciune pentru ca
zeul cel mare să ne ierte
să ne modeleze din nou și de data asta
nu din pământ
dar atâta liniște curată nu a mai fost între noi
niciodată
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !
Alătură-te reţelei reţeaua literară