DESPRE INTELIGENȚA PROTESTELOR. De Ziua Națională, protestatarii împotriva Proiectului Roșia Montană au ocupat scaunele miniștrilor și au ținut o "ședință de Guvern"

1 Decembrie n-a fost doar Ziua Națională a României, ci și „Ziua Porților Deschise” la Guvernul României. „Va fi, ca și anul trecut, Ziua Porților Deschise la Guvern și sper să fie cât mai mulți români, bucureșteni și nu numai, care vin să viziteze Guvernul. E Ziua Națională și mi-aș dori ca mesajul de unitate, de mândrie și de speranță că vremurile, în sfârșit, se îndreaptă e mesajul pe care vă rog pe toți, oriunde veți fi de 1 Decembrie, să-l transmiteți”, le spusese Ponta miniștrilor, în ședința de guvern anterioară.

Dorința premierului s-a împlinit, dar numai pe jumătate și într-un sens neașteptat pentru domnia sa. Au fost mulți vizitatori, într-adevăr, iar mesajul evenimentului va fi cunoscut peste așteptări, căci va face înconjurul lumii. Atâta doar că s-a întâmplat un fapt fără precedent, care subliniază inteligența națională a celor care au cu adevărat ceva de avertizat sau de contestat în actualul climat politic.

Protestatarii împotriva proiectului RMGC, care au intrat în guvern ca toată lumea, legitimându-se cu cartea de identitate, după ce au ajuns în sala de ședințe, și-au dat hainele jos, rămânând în tricourile pe care era inscripționat logoul „Salvați Roșia Montană!”. După care tinerii (căci erau tineri) s-au așezat pe locurile miniștrilor și au ținut o ”ședință de guvern”. O ședință mută, în care, în loc de discuții, au expus în fața celor care, ca și ei, au beneficiat de „Ziua Porților Deschise”, mini-bannere A-4 pe care erau scrise revendicările cunoscute. O mișcare pașnică și inteligentă care, așa cum am spus, va face, probabil, înconjurul lumii. Iar mesajul este, așa cum și-a dorit premierul, un mesaj „de unitate, de mândrie și de speranță că vremurile, în sfârșit, se îndreaptă”. Înțelesul a fost însă diferit de cel pe care și l-a imaginat premierul. Adică, da, unitate, dar și pentru salvarea Roșiei Montane! „Vremurile, în sfârșit, se îndreaptă”

Sursă: certitudinea.ro

 

Vizualizări: 104

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de ilie adrian pe Decembrie 3, 2013 la 7:35pm

  Nu-i asa ca romanii sunt inzestrati cu o inteligenta sclipitoare?

Valentin Roman,un bun amic,azi mi-a postat pe facebook o relatare foarte frumoasa despre intelepciune si inteligenta romaneasca,care vinein intarirea celor spuse de dumneavoastra,domnule Manega.

 Am sa o redau si aici :

    "EXEMPLU CLAR de înţelepciune românească. DE CITIT: În urmă cu câteva zile, consilierii maghiari de la primăria Târgu-Mureş au propus să amplaseze statuia unei personalităţi de-a lor undeva în oraş.Consilieri români au fost de acord, cu două... condiţii: 1.să amplaseze şi românii o statuie a unei personalităţi autohtone şi 2. cele două personalităţi reprezentative fiecărei etnii să aparţină aceleiaşi periode istorice. Consilierii maghiari au fost total de acord.Consilierii români au spus, ca urmare, că vor sa amplaseze o statuie de-a lui Decebal...Şedinţa s-a suspendat...:)))"

 

                                             Foto: EXEMPLU CLAR de înţelepciune românească. DE CITIT: În urmă cu câteva zile, consilierii maghiari de la primăria Târgu-Mureş au propus să amplaseze statuia unei personalităţi de-a lor undeva în oraş.Consilieri români au fost de acord, cu două condiţii: 1.să amplaseze şi românii o statuie a unei personalităţi autohtone şi 2. cele două personalităţi reprezentative fiecărei etnii să aparţină aceleiaşi periode istorice. Consilierii maghiari au fost total de acord.Consilierii români au spus, ca urmare, că vor sa amplaseze o statuie de-a lui Decebal...Şedinţa s-a suspendat...:)))
 
 

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor