Despre moartea unei epoci derusificate (III)

Despre moartea unei epoci derusificate (III)

Existǎ amintiri atît de duioase șidureroase încît îţi vine sǎ te descoperi și sǎ îngenunchezi în faţa lor”

(Dan Ciachir)

Un loc privilegiat - atît în volumul „Cînd moare o epocă” dar şi în „Derusificarea şi <dezgheţul>” precum şi în ultimul op al ciclului, „Şi noaptea asta va trece”2, care  vin să continue şi să-l rotunjească tematic pe primul – îl ocupă portretele şi amintirile legate de o serie de personaje şi personalităţi, care fiecare în parte şi toate laolaltă au marcat existenţa omului şi desăvîrşirea scriitorului Dan Ciachir. Orice gest, cuvînt sau atitudine aparţinînd respectivelor personaje nu scapă ochiului atent al portretistului, ele fiind exploatate la maximum spre conturarea – uneori cu lapidaritate, alteori in extenso – şi încadrarea într-o tipologie precisă iar amintirile legate de acestea, prin detaliile şi informaţiile oferite – cvasi inedite -, complinind în chip fericit – în pasaje largi ori în texte de sine stătătoare – adevărata dimensiunea a personalităţii celui vizat, aceste splendide pagini putînd fi considerate, fără teama de-a greşi, o istorie literară sui-generis, în cea mai pură accepţiune a termenului. Aşa precum este întîlnirea cu Petre Ţuţea la restaurantul Uniunii Scriitorilor („Altădată, în acelaşi an ’76 sau ’77, tot la Casa Scriitorilor, eram împreună cu acelaşi prieten şi cu iubita sa, o fată foarte frumoasă, care urmese Liceul german.. Atunci l-am auzit pe Ţuţea vorbind nemţeşte, înseninat ca niciodată de dialogul cu acea tînără – o chema Nineta – care era şi foarte inteligentă. Glasul lui Ţuţea nu mai era tunător, ci moale, catifelat; tonul nu-i mai era apodictic... Eram prea tînăr să înţeleg ceea ce-mi recomadase o dată, pe ton de aforism :<Dacă vrei să fii fericit şi fără griji, trăieşte cît mai mult timp între femei>.3) sau acea vizită în casa celebrului medic din epocă, profesorul Petre Vancea: „Apoi am fost condus în biroul profesorului, un domn vioi şi afabil, îmbrăcat nespus de curat şi de elegant, cu vestă, papion şi o cămaşă care strălucea de alb. Era un om plin de naturaleţe, care după ce m-a îmbrăţişat m-a prezentat celeilalte persoane aflate în încăpere (...)” 4.

© Bogdan Toma

(continuarea articolului la adresa http://cuvinte-sunete-imagini.blogspot.com/)

Note

1. „Derusificarea şi <dezgheţul>”, volum apărut la editura ieşeană „Timpul” în 2009, care cu cele cinci texte din cuprins a devenit, ulterior, capitol de sine stătător (cu acelaşi titlu) în sumarul noii apariţii editoriale din 2010 (la aceeaşi editură), cu titlul „Cînd moare o epocă”, ediţie definitivă şi care mai include, faţă de precedenta din 2007, un text inedit, „Apogeul <dezgheţului>”.

2. „Şi noaptea asta va trece” (ed. Timpul, Iaşi, 2011)

3. „Ascultîndu-l pe Ţuţea” (în vol. „Cînd moare o epocă” ed. Timpul, Iaşi, 2007, p.29)

4. „Intendentul lui Salazar” (op. cit., p. 63)


În fotografie, de la stînga la dreapta: Dan Ciachir, prozatorul Nicolae Breban şi Bogdan Toma, într-o după-amiază tihnită de primăvară, în locul numit „Fîntîna cu cireşi” din  preajma Câmpinei.


Vizualizări: 370

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Ionel Petrisor pe Aprilie 2, 2012 la 12:55am

       Cate am de citit despre trecut la varsta asta de 85 de ani si cate de cadelnitat cu tamae proprie !

Comentariu publicat de Alexandru Boris Cosciug pe Aprilie 1, 2012 la 10:33pm

Evoluţia omului din animal privită biblic:

 “Cele patru vânturi ale cerului au sfredelit marea cea necuprinsă şi patru fiare uriaşe au ieşit din mare, una mai deosebită decât alta. Cea dintâi semăna cu un leu şi avea aripi de vultur. M-am uitat la ea până ce aripile i-au fost smulse şi a fost ridicată de pe pământ şi pusă pe picioare ca un om şi i s-a dat inimă de om.” (Daniel 7.2-4)

Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc.... Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viaţă. Dar nu este întâi cel duhovniesc, ci cel firesc, apoi cel duhovnicesc. Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel de-al doilea este din cer.” (1.Corintieni, 15.45-47)

 

Există printre noi şi oameni "duhovniceşti" cu "inimă de om"...

 

Comentariu publicat de TIMERMAN DUMITRU pe Aprilie 1, 2012 la 7:09pm

Aceasta este evolutia omului, cu bune, cu rele...cum sa/i ceri unui nou nascut sa gandeasca la fel ca un om mare...

Comentariu publicat de anghelescu pe Aprilie 1, 2012 la 4:04pm

Numai memoria ne oferă o identitate. Altfel ne dizolvăm ca si cum nici nu ne-am fi nascut. Dan Ciachir este unul dintre puţinii care stie sa ne mai spuna asta intr-un timp cand altii ne sterg (sau ar vrea să ne stearga) memoria. Si din pacate asta s-a facut timp de o jumaatte de veac. Si, vai, continua...si continua...si continua

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Martie 29, 2012 la 12:12am

Existǎ amintiri atît de duioase și dureroase încît îţi vine sǎ te descoperi și sǎ îngenunchezi în faţa lor”

(Dan Ciachir)

Cat de frumos! Multumesc pentru lectura.

Comentariu publicat de Maricel Spataru-Ahoe Mark Okuma pe Martie 29, 2012 la 12:09am

Cand moare o epoca,alta renaste,ca Pasarea Pheonix,...din cenusa.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor