Cunosc atâţia oameni fără dimineţi, jefuiţi de metafore
Că mi-e teamă să nu rămână cu buzele fierbinţi
şi cu ochii bolnavi de întuneric.
Universul clipelor alunecă peste creştete de sfinţi
albaştri ce stau prinşi de aripe în jurul obsesiilor mele.
Cunosc atâţia oameni fără lacrimi ce se lasă căutaţi sub pleoape
De-un plânset de neom pe care unii-l aseamănă cu profeţii pentru că are fantezii despre vii şi morţi
Citind reţete culinare.
Am vizitat întotdeauna mormintele celor ce-au murit
senini pipăind cu degete de piatră cripticele sălaşuri.
Gândind la îngeri luminoşi cu graţie, la spaţii de
Eden, măsurând distanţa dintre inimă şi gând cu o identitate.
Cunosc atâţia oameni care n-au iubit zborul
fără aripe şi nici răsăritul de soare nimfatic
Cunosc atâţia oameni care n-au trăit în orbirea din adâncul ochiului lor.
La rădăcina Copacului Vieţii am săpat groapa naivului meu “absolut”.
Trubadur rătăcit pe o treaptă a existenţei.
Actor de film mut pe scena conştiinţei devorate de umbra sinelui meu.

Vizualizări: 55

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor