Despre proiectul Sarbatoarea strazii Eugeniu de Savoya, august 2009

A DOUA DESCĂLECARE A PRINȚULUI DE SAVOYA

1 august 2009. Cu două zile înainte ca timișorenii să-și amintească în mod festiv de intrarea armatei române în oraș la 1919, Asociația culturală Ariergarda le-a propus acestora un alt moment de celebrare a trecutului, legat de unul dintre cei care au făcut posibilă dezvoltarea urbei de pe Bega până la ridicarea ei în rangul de Mica Vienă. Sărbătoarea străzii Eugeniu de Savoya a venit ca o continuare firească a programului Ariergarda de valorificare a patrimoniului cultural al Cetății Timișoarei, program amplu ce a debutat anul trecut cu Strassenfest-ul de pe Emanoil Ungureanu și se va încheia după ce vom trece în revistă toate străzile și piețele acestui spațiu desprins din vechiul imperiu.
De la bun început trebuie să remarcăm că, dacă la Sărbătoarea străzii Emanoil Ungureanu participanții s-au strecurat cu greu printre mașinile parcate pe trotuare, anul acesta strada Prințului de Savoya, călărețul unui cal putere, a aparținut în totalitate pedeștrilor și, pour le bon gôut, trăsurilor. Ne bucură acest fapt, cu atât mai mult cu cât, nu ascundem, suntem de părere că întreg centrul istoric ar fi pus cu adevărat în valoare dacă ar deveni zonă pietonală. Odată eliberate de traficul auto ( și de cablurile ce împânzesc tot locul – altă discuție!) ce ne zgârie ochii, urechile, plămânii și, în general, naturelul simțitor, străzile s-ar deschide larg pentru minte, inimă și, de ce nu, literatură! Să poți sta adică în mijlocul drumului și să mai ridici privirile, din când în când, asupra clădirilor istorice, să adulmeci prin geamuri și porticuri mărturiile vii și deloc secretoase ale trecerii atâtor și atâtor generații de timișoreni.
Dar să dăm frâu liber evenimentelor. La ora 11.00, amfitrionul străzii, pictorul Sorin Nicodim, ca niciodată în frac, papion și joben, a deschis balul cu o chemare adresată tuturor prin portavoce: ”Lume, lume, locuitori ai cetății, veniți la Sărbătoarea străzii Eugeniu de Savoya!” Acestea fiind zise, s-a trecut fără alte introduceri la primul moment: mult așteptata predare a bufniței imperiale. De ce o bufniță? Pentru că pasărea cu ochi mari și pătrunzători s-a regăsit pe multe dintre vechile clădiri ale Timișoarei, înainte să fie înlăturată și furată, oare de ce?, de pe fațade și grilaje. Pentru că am căzut de acord că ea întruchipează cel mai bine înțelepciunea acelor locuitori ai orașului care își îngrijesc și își pun în valoare patrimoniul cultural și de civilizație. De aceea, această bufniță, realizată de sculptorul Gabriel Kelemen, a ajuns în mâinile patronilor de la Enoteca de Savoya, care o vor deține până la anul. Atunci, buha noastră imperială va zbura spre următoarea stradă sărbătorită, unde ne vom strădui să îi găsim un alt cuib.
Odată ce simbolul înaripat și-a găsit locul, coloana participanților la sărbătoare, în frunte cu istoricul Ioan Hațegan, a pornit la pas mai departe. Braț la braț cu pitorescul amfitrion în frac, istoricul nostru a evocat trecutul străzii și al imobilelor, al celor cincisprezece clădiri reprezentative ce vor apărea și pe portalul www.banatkult.net, portal ce urmează să fie lansat în luna decembrie. Dintre acestea putem enumera Palatul Dicasterial, astăzi tribunalul, construit în stil renascentist, numărând 365 de ferestre - atât cât zilele unui an, dar și Palatul Mercy, reședința guvernatorului Banatului, Florimund de Mercy, imobil care mai bine de 100 de ani a servit ca închisoare. Legenda spune că între cele două clădiri ar exista un tunel prin care odinioară pușcăriașii treceau, ca pe o Punte a Suspinelor subterană, din temniță până în tribunal și viceversa. Acestor monumente de arhitectură li se adaugă clădirea La Trompetist, cândva hotel de primă clasă care i-a avut oaspeți de seamă pe împăratul Francisc I sau Alexandru Ioan Cuza; Casa Solderer la numărul 11, construită de primarul Solderer pentru fiica sa; casa cu numărul 14 unde a locuit Anton Braun, cel care a înființat atelierul de fabricare a instrumentelor muzicale ce mai există și azi în Germania; casa cu numărul 12 unde a locuit pictorul Karl Brocky, pictorul Reginei Victoria a Angliei; Episcopia Romano-Catolică și, nu în ultimul rând, casa cu numărul 24, a lui Eugeniu de Savoya, construită pe locul porții Forforosa, pe unde a intrat prințul învingător. Am ales aceste clădiri atât pentru istoria lor, pentru poveștile ce abundă în fiecare colț sau coridor, cât și pentru a atrage atenția asupra unora dintre ele, ce sunt lăsate cu intenție sau nu în paragină, la dispoziția boschetarilor. Suntem convinși că toate aceste clădiri și poveștile lor, pe care le scoatem cu drag la lumină, pot atrage numeroși interesați de multiculturalitatea specifică orașului de pe Bega. Din acest motiv, suma încercărilor noastre va fi tradusă în germană, maghiară și sârbă, limbile Timișoarei dintotdeauna.
Urmând firul zilei, la 12.30, Enoteca de Savoya ne-a găzduit momentul literar. S-au citit versuri care ar putea figura oricând într-o antologie a vinului în poezia timișoreană și apoi texte despre clădiri scrise de către membrii Atelierului de proză Ariergarda: Viorel Marineasa, Tudor Crețu, Alexandru Potcoavă, Oana Doboși, Daniela Rațiu, Adela Dragomir și Alexandru Colțan, și tălmăcite de Helmut Britz în germană, Andras M-Kiss în maghiară și Borco Ilin în sârbă. Specificitatea dar și împletirea destinelor ce și-au jucat rolul pe aceeași stradă ori în aceeași casă au fost încă o dată scoase în evidență de diversitatea vocilor narative, de atmosfera evocată, mereu alta și totuși familiară, și de registrul larg al scriiturii: de la reportaj literar la docufiction. Literatura și-a arătat în acest fel latura dinamică, activă în viața comunității, unde scriitorul este altceva decât un ins izolat într-un turn de fildeș. Tot la Enotecă am prezentat portalul www.banatkult.net, având ca model imobilul de la numărul 11, Casa Solderer. Portalul conţine istoricul clădirii, o bază de date cu firmele din clădirea respectivă, comunitatea clădirii, unde se vor găsi interviuri cu locatarii ca un fel de memorie orală a locului, apoi partea de literatură, fotografii actuale realizate de fotograful Camil Mihăiescu, dar și fotografii de epocă şi filmul străzii. Aceeaşi structură o va avea şi cartea-album a străzii, ce o vom lansa spre sfârșitul anului.
După-masă până spre seară pe strada celebrată au avut loc alte și alte evenimente artistice. Nu au lipsit teatrul, muzica, expoziţii de artă plastică și, desigur, mostre consistente de literatură. Pentru început, păpușarii Teatrului pentru copii şi tineret Merlin i-au vrăjit pe cei mici și pe cei mari deopotrivă cu un fragment exuberant din Faustul lui Goethe. Într-o atmosferă ceva mai liniștită a urmat dialogul dintre artele plastice, literatură și muzică. Sorin Nicodim, Gabriel Kelemen, Matias Rafael, Victor Gingiu și Andreea Avram şi-au scos în stradă, la aer curat și lume multă, câte o lucrare pe care şi-au (re)prezentat-o fără să le scape vreo nuanță. Invitații lor, poeții Moni Stănilă, Ana Maria Puşcaşu, Alexandru Potcoavă şi Tudor Creţu le-au dat replica în versuri… albe, iar melancolica și blazzata trompetă cu surdină a lui Petrică Ionuţescu contrapunctată de ritmurile îndrăcite ale formaţiei Percutissimo s-au asigurat că toți cei prezenți au înțeles despre ce e vorba în fraza artistică de mai sus.
Pe tot parcursul zilei, elevi ai Colegiului Naţional C.D. LOGA s-au promenat în sus și în jos pe stradă, reprezentând, în haine și oase, trecute vieți de… domnișori și domnițe. Și pentru că Ariergarda nu a avut un garderobier(!) la îndemână sau cu dare de mână, celorlalți contemporani ai zilelor noastre, amatori de o plimbare în trecut, li s-a pus la dispoziție o caleaşcă. Fiacărul nostru a adăugat astfel sărbătorii o notă de nostalgie, însoțită, pentru autenticitate, de accentul ascuțit al grămăjoarelor lăsate în urmă de cai. Izul acesta, de Stephansplatz vienez, nu a fost pe placul tuturor locatarilor de pe Savoya Strasse din Mica Vienă, dar, ce să-i faci, la noblesse oblige!
Față de anul anterior, echipa Ariergardei s-a mărit grație studentelor de la masteratul de Management al Resurselor Culturale, care formează acum redacția on-line și se ocupă cu scrierea și promovarea proiectelor, acțiuni care stau la baza manifestărilor noastre. Acest departament, de scriere a proiectelor, este coordonat de prof. dr. Maria Goian de la Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor. Structura Asociației se întregește prin departamentul de scriitori condus de Viorel Marineasa, departamentul de traduceri, departamentul media condus de Gheorghe Șfaițer și departamentul de marketing condus de Helmut Britz, coordonatorul de proiect fiind Daniel Vighi.
OANA DOBOȘI

Vizualizări: 118

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor