Despre romanul "Viaţa pe fugă", de Mirela Roznoveanu

Despre Angela Kaminsky, pe fugă

 

Eu pentru cine scriu? Pentru cei deja morţi,

sau pentru cei care aplaudau de pe margine?

Jurnal, 23 iunie 1990 (p. 46).

 

Personajul central Angela Kaminsky este alcătuit, la fel cu întregul roman Viaţa pe fugă[1], din elemente programat-autobiografice. Autoarea Mirela Roznoveanu însăşi precizează că avea nevoie de aceste elemente pentru configurarea unei naraţiuni care să ofere programului său literar necesara autenticitate. Ea îşi datează perioada de elaborare a manuscrisului new-yorkez, între august 1993 şi august 1995, de unde deducem, în lipsa precizării din partea editurii, a anului de apariţie a cărţii, că este cu certitudine ulterior lui 1995. Se cuvine, aici, o precizare: peste exact o săptămână de la data când scriu eu aceste rânduri, Mirela Roznoveanu îşi lansează în 7 iunie 2008, la Târgul de carte de la Bucureşti, cea dintâi ediţie integrală ce reuneşte într-un „volum masiv” (circa 1.400 de pagini-manuscris) şi într-o „variantă remaniată”, studiul său mai vechi, clasicizându-l astfel, am îndrăzni să sperăm: Civilizaţia romanului. O istorie a romanului de la Ramayana la Don Quijote, apărut, cum precizează Paul Cernat: „iniţial în două volume şi în… două lumi, cea comunistă şi cea imediat postcomunistă (în 1983 şi, respectiv, în 1991)”[2]. La fel cum în literatura universală Umberto Eco, sau mai recent la noi, Doina Ruşti, autoarea romanului Viaţa pe fugă ajunge la roman cunoscând foarte biune teoria despre romanul tuturor literaturilor. Este firesc aşadar, să aibe un program literar pe care să-l urmeze scriind. Mirela Roznoveanu afirmă în deplină cunoştinţă de cauză calitatea programatică a acestui roman valoros al literaturii noastre actuale, în legătură cu procesul creaţiei căruia ne mărturisea nu de mult, într-o scrisoare: „Mă dusesem la Washington DC şi acolo Virgil Nemoianu mi-a spus, ascultă, nu crezi că cineva trebuie să scrie şi romanul exilului american, scrie-l. Şi l-am scris”.

Ceva îl făcea pe Dan Stanca să prezinte, cu opt ani în urmă, corect poate, prea lapidar însă, trăsăturile distinctive ale talentului de prozator ale autoarei despre care spune: „Mirela Roznoveanu ştie care sunt secretele literaturii şi, în consecinţă, o poate face fără probleme. Ea realizează o proză caracterologică, redă precis şi pe alocuri chiar sarcastic atmosfera unor întâlniri mondene”[3]. La mai bine de un deceniu dupa rotaţia din 1989, acel ceva atât de frustrant dar atât de limpede exprimat de un romancier important de astăzi şi coleg de altădată al Mirelei Roznoveanu la redacţia ROMÂNIEI LIBERE,  cotidianul care de curând şi-a desfiinţat departamentul de ştiri externe[4], face să ne gândim că, în limitele autenticităţii unui text literar, întreg romanul Viaţa pe fugă este cât se poate de autobiografic. Sau, unul suficient de autobiografic. Din articolul Timpul mai are răbdare, scris despre fosta sa „vecină” de redacţie şi, în speţă, despre romanul acesteia Timpul celor aleşi (apărut în acel an 2000, la Editura Univers, în colecţia Ithaca a scriitorilor români din exil), reţinem ca foarte specială, mai presus de impresia generală deja exprimată, următoarea precizare a romancierului-gazetar Dan Stanca: „Doar autenticitatea dă valoare. Cărţile care pleacă de la elementul particular trăit şi nu de la generalităţi preţioase reuşesc să se ridice la nivelul impactului universal”.

Dacă nu ştim precis, nici nu interesează cât este exactitate în raport cu realitatea faptelor, a situaţiilor sau caracterelor prezentate în roman, şi cât anume este ficţiune, din momentul în care am acceptat convenţia între autor şi cititor, cu conştiinţa că unul a scris iar celălalt citeşte o operă literară, doar, şi nu un raport militar sau o dare de seamă cu pretenţii de document istoric. Deşi, pentru zugrăvirea unei epoci, romanul rămâne un reper, aşa cum bunăoară considerăm şi astăzi capodoperele epice: Pădurea spânzuraţilor sau Luntrea lui Caron sau Noaptea de sânziene, ca să nu mai vorbim de edificii literare precum: Iliada, Odiseea, Eneida, ori Mahabhārata, teatrul shakespearian sau Divina Comedie. Uneori însă, romanul Mirelei Roznoveanu ia şi forme asemănătoare documentului de epocă, prin introducerea unor pagini de jurnal intim, răsfirate din loc în loc, şi asupra conţinutului de veridicitate al faptelor descrise în acele pagini nu încape nicio îndoială: evenimentele sunt cunoscute de toată lumea şi recunoscute de contemporani, fie că le convine sau nu.

Angela este un personaj convingător, nu prin rigiditatea unui agent secret autentic – dar ea nu a acceptat colaborarea propusă de Securitatea comunistă, ci tocmai prin echivocul situaţiei sale de urmăritor obstinat până la obsesie, având doar răzbunarea ca motivaţie (p. 28, p. 35), al straniului personaj K, alias Corbu, fost „tovarăşul Corbu” care îl lovise şi arestase pe tatăl ei, la „colectivizare”, agentul dublu, ba mai mult chiar, bănuit ca fiind un impostor cu falsă identitate pe teritoriul american. «Contradicţiile», desigur aparente, din care este alcătuit personajul central Angela Kaminsky fac farmecul său inegalabil. Pe de o parte, munca în U.S.A. este extenuantă pentru emigranta fără bani[5], care ajunge totuşi să lucreze pe „Broadway numărul 295”, într-o firmă de avocatură ce-i crează „senzaţia unui laborator în care apărătorii dreptăţii cercetau îndrăciţi formulule prin care aplicarea legii aducea profituri maxime” (p. 10); pe de alta, Angela găseşte timp să-l urmărească acolo pe Corbu, în localităţi şi locuri diverse. Fără a mai socoti suportul logistic, banii necesari unei atari operaţiuni de urmărire-scotocire. Pe de o parte, Angela se crede lipsită de apărare, pe de alta, ea ştie că Ambasada americană din România o asigurase de susţinere în lupta ei eroică, tenace, la redacţiea ziarului bucureştean, chiar în momentul desfăşurării şi în cel imediat consecutiv evenimentelor de la 1989 (desigur, în cadrul „grupului disident al lui Petre Mihai Băcanu” de la ROMÂNIA LIBERĂ[6]). Autoarea nu pecizează în roman nicio organizaţie din care eroina cărţii sale ar face parte, decât aceea oficială, a jurnaliştilor profesionişti, în lupta ei împotriva comuniştilor rămaşi la putere după ceea ce se crezuse a fi fost debarcarea lor politică. Dar ambasada o consideră pe Angela Kaminsky între cei puţini care luptă contra comuniştilor instalaţi şi reinstalaţi la putere în Ţară, după 1989, mai exact în anul 1993. Ajunsă prin forţa împrejurărilor în Statele Unite, Angela îşi realizează propria condiţie şi o defineşte la un moment dat astfel: „O prizonieră în America, după ce am fost o viaţă întreagă prizonieră în ţara în care m-am născut [...] Între mine şi homelessul de pe stradă este diferenţa că acela este cetăţean al Americii, protejat de statul lui puternic, iar eu nu aparţin nici unei lumi şi nu sunt apărată de nimeni” (p. 218). Această ştiinţă a naraţiunii alerte, dinamice, cu suspans şi mister bine dozate, dă gust epicului şi face farmecul personajului central Angela Kaminsky. Purtând o mulţime de măşti, pentru o mulţime de momente existenţiale, fiecare însoţit de alte gânduri şi autoevaluări, într-un suiş dramatic spre victoria finală a regăsirii de sine în persoana Angelei renăscute, ea este un personaj complex fără a fi şi complicat, cu gânduri, trăiri şi fapte credibile, chiar şi atunci când performează anamnesic în zona fantasticului. Angela renăscută, ocupând acum „un post de secretară la o firmă de avocaţi de pe 42 street cu 6 Avenue” (p. 223) poartă însă însemnul cromozomial de umbră al libertăţii economico-politice la care tânjise atât de tenace până în clipa mult-doritului echilibru: „Nu fusese niciodată atât de fericită şi de nefericită în acelaşi timp! Paradisul fără dragoste era gol, bântuit de singurătate, o lâncezeală într-o mare de nonsens” (p. 226).

Singura persoană care-i vine Angelei în minte atunci când circumstanţele îi cer un om de totală încredere este Mama. Singura legătură pozitivă cu trecutul Angela o stabileşte la nivel spiritual, cu valori ancestrale, singurele în stare să transgreseze bariere şi graniţe, aşa cum este Bodhisattva, imaginea iscată de o amuletă, la care eroina face recurs permanent, restabilindu-şi astfel necesarul echilibru interior, sau Dokia, misterioasa vrăjitoare din Nordul României, dar şi aceasta contaminată de malefic, prin slujirea totalitarismului, ca terapeut secret la stăpânul regimului de teroare. Până şi mitologia ancestrală, rădăcinile fiinţiale ale personajului central ieşit din totalitarism sunt infestate de virusul răului fundamental, totalitarul comunism din România natală.

Cu siguranţă, mai importante în diegeza acestui roman cu program, decât definirea strictă a identităţii Angelei – când agent secret pe cont propriu, ca orice jurnalist de investigaţii, când o biată emigrantă albă, educată, poliglotă, deci fără apărare în Lumea Nouă – sunt experienţele şi gândurile ei. Portretul personajului central calchiază figura autoarei sale: „o femeie încă tânără şi atrăgătoare, căreia i-ai fi putut da orice vârstă între treizeci şi treizeci  şi opt de ani [...] Părul ondulat molatec până la umeri îi ascundea o parte din faţă şi gât asemeni unui voal des, brun, cu tente roşcate. Membrele lungi, de un alb mat, vădeau nu doar graţie, ci şi vigoarea înnăscută a unui animal de rasă” (p. 10). Angela este un personaj cu personalitate puternică, a cărei construcţie presupune din partea autoarei forţă, curaj, ştiinţă şi talent – atributele lor comune. Armele personajului Angela sunt armele imbatabile ale feminităţii creatoare : „doar intuiţia şi sensibilitatea” (p. 216). Cărtărescu făcea, dacă nu mă înşeală memoria, o teorie a sexualităţii incerte a creatorului, a genitorului de valoare artistică şi, în subsidiar, a scriitorului, considerând pe bună dreptate că „artistu-i mai mult femeie ca bărbat”. Cu-atât mai în firescul naturii înseşi, ca femeia-scriitor să posede un surplus de energie creatoare, datorită fondului ontologic specific, esenţial-creativ, căruia animus îi este doar impulsul creator, informaţia genetică declanşatoare. Iar Angela Kaminsky reflectă în totalitate personalitatea artistică puternică a creatoarei sale; este personajul feminin construit de un autor femeie care ştie să-şi convingă cititorii că are inculcat avantajul misterului divin al creaţiei în faţa oricărui bărbat creator de literatură: „Nu era un secret pentru ea că femeia putea exprima mai bine ce simte decât bărbatul” (p. 216). Iar personajul central Angela Kaminsky este scriitor «damnat», pentru ea nevoia de a scrie face din această preocupare o funcţie vitală. În treacăt fie spus, romanciera include înspre finalul construit apoteotic tehnica romanului în hypertext şi a unui eficace autointertextualism fascinant.

Fără copii, un autor preocupat de scrierea cărţilor într-un climat de egoistă, construită, câştigată libertate – „fericirea este egoistă”, zicea Raymond Radiguet – Angela nu cunoaşte compromisul obligatoriu pentru părinţi, sub niciunul din regimurile politice în care trama romanului şi viaţa personajului evoluează. Situaţia independenţei părinteşti este atinsă vag de autoarea Mirela Roznoveanu, printr-un personaj introdus în cadrul procedeului naraţiunii în naraţiune. Este vorba de romanul scris de eroina centrală Angela şi în care personajul Marcela fuge la rândul ei în Austria, „abandonând în urma ei totul. Noroc că nu aveau copii” (p. 244). Desigur, singurătatea asumată se impune în existenţa autoexilatei Angela ca imperativ al creaţiei scriitoriceşti acaparatoare. Practicantă, în copilărie, a unor ritualuri magice împreună cu o rudă apropiată, dar trecută cu bine şi prin experienţe de coşmar diabolic regizate de unii conducători securist-comunişti hotărâţi să o racoleze sau să o elimine fizic, Angela cea ocolită de sentimentul invocat inutil, al milei creştine pentru cei care vruseseră să o linşeze în 1990, anul „mineriadei”, este mai întâi de toate eroina dotată cu o încredre de sine şi o credinţă absolute, cheile izbânzilor sale: „nu era anxioasă pentru că ştia că întotdeauna adevărul venea spre ea” (p. 222).

De la un punct încolo, aproximativ 40 de pagini înainte de sfârşitul romanului Viaţa pe fugă, personajele construite prin urmărirea celor spuse de ele mai demult sau mai recent sau personajele introduse fugitiv până aici pe parcursul a circa 240 din totalul de 285 de pagini devin înregistrările unor voci interioare ale eroinei centrale. Romanul se „interiorizează”, ca unul al trăirii interioare, intime, a personajului principal. Tehnică fericită şi bine condusă, mânuirea vocilor-personaje face din reveriile nostalgice ale Angelei Kaminsky – „vie, teafără, încă tânără, era la Miami, avea o grămadă de proiecte de isprăvit şi acum era singură, avea să le împlinească pe toate” (p. 240) – o suită dramatică postmodernă şi originală în acelaşi timp. Angela are, după iubirile refuzate sau imposibile sau ratate sau pierdute sau alungate pe care le-a cunoscut, „o poftă nebună de viaţă” (p. 240), spre finalul cărţii, când Angela realizează că pentru un artist-femeie cum este ea siguranţa vieţii şi a realizării proiectelor sale alcătuiesc în fapt cel mai real «acasă». Pentru ea, fugită din Estul european, noua casă devine, fireşte, America, însă debusolarea celui răsădit într-un univers nou frânează şi face dureros de dificilă adaptarea: „Se găsea între două lumi care păreau că n-au nevoie de ea, în mod egal” (p. 174). Reveria aducerii aminte străluce aici scurt, ca o nălucire, transformată totdeauna în coşmarul reamintirii acelei lumi părăsite de toţi ceilalţi în ghearele comunismului şi poliţiei sale secrete, în pagini de analiză furibundă a dictaturii comunist-securiste, de pe poziţia unui potenţial atentator la viaţa „Dictatorului”, personaj care îl reprezintă, explicit, pe Nicolae Ceauşescu. Cu alte cuvinte, analiza făcută de jurnalistul Angela Kaminsky este una în deplină, în fanatică libertate de expresie, ca o «analiză spectrală» a „rezervaţiei” de la Răsărit, echivalată cu o „plantaţie de otrăvuri”, în care eroina principală a romanului se născuse şi trăise ea însăşi (p. 247). Analiza retrospectivă făcută de Angela oscilează între naivitate, iluzionare, incapacitate de rezistenţă la totalitarism, blestem şi absurditate. Contrariată de lanţul de victorii şi „izbânzi naţionale” glorificate de cărţile de istorie ce i se par în realitate tot atâtea „acte de trădare”, ea scrie „fraze grele” alcătuite din „cuvinte pe care nici o mână nu le putea scrie” (p. 249).

Personajul Angela poartă motivat acest nume. Numele Angelei este ales pentru încărcătura simbolică deosebită, limba ei este „ANGELIANA, cu o structură bazată pe speranţă, metafizică şi disperare” iar tărâmul său de origine, exotica „ANGELIDA” (p. 221). Asta nu înseamnă că Angela suferă de vreo afecţiune de natura autismului; particularităţile ei de vorbire demonstrează doar patologiile sociale ale acelei părţi de lume lăsate pradă experimentului dezumanizator, maladiei cunoscute şi recunoscute drept comunismul mondial în expansiune. O «jumătate» de viaţă Angela şi-a petrecut-o în domeniul concentraţionar comunist care i-a marcat pentru totdeauna existenţa: România comunizată după 1945, patria cu evoluţia ideologic-identitară cunoscută în metamorfoza comunismului invadator, drept republică populară devenită republică socialistă. Angelitatea ei înseamnă ingenuitatea în faţa răului absolut reprezentat de comunismul mondial şi forţa fragilităţii care i se opune cu toată puterea credinţei în existenţa unei alternative la rău. Că, în schimb, refugiul în America nu oferă binele absolut, aceasta-i o cu totul altă poveste. Şi aceasta ocupă o altă «jumătate» a economiei întregului, în romanul Viaţa pe fugă. America este prezentată critic în paginile cărţii, cu tot ce vexează bunul-simţ european, mentalitatea Lumii Vechi, speranţele unei „alte planete”, toate la faţa locului descoperite ca desuete. Până şi mitologia naţională a emigrantului este relativizată de noua mentalitate, găsită în spaţiul de adopţie de imigrant. Imuni la funcţia simbolică, americanii nu înţeleg Balada Mioriţa ca nuntă cosmică, ci ca o story poliţistă, iar Meşterul Manole li se pare un criminal dement, nu oficiantul unei jertfe întemeietor-ziditoare. Dintr-un „pattern al naivităţilor care o urmărise întreaga viaţă” (p. 185), Angela se salvează opunând ca variantă de supravieţuire la „perspectiva pragmatică”, „încă o perspectivă. Aceea a artei” şi notează în caietul de însemnări: „sunt un artist şi, ca orice artist adevărat, sunt o pasăre liberă. Destinul meu este să simt, să cunosc, să experimentez, să scriu. Departe de mine colivia aurită a vreunei relaţii posesive. Dacă nu am bogăţie şi iubire, am cel puţin pace şi libertatea de a fi eu însămi” (p. 186), chiar dacă libertatea de a fi ea însăşi este plătită de eroină cu relaţia de linişte financiară pe care o obţine într-o relaţie de „prietenie albă” cu bogătaşul infirm sexual Fred. Sau, poate, tocmai de aceea (?). Jocul alternanţelor, glisarea gândului între o „jumătate” existenţială şi cealaltă, permanentul recurs la amintirea trecutului infernal sub specia politicului autohton, în ambianţa schimbată a vieţuirii pe continentul democraţiei de tip extrem-occidental de dincolo de Ocean, potenţează atât anamneza cât şi actualitatea unei existenţe dramatice, pentru o personalitate puternică, puternic supusă deformărilor inerente oricărei renaşteri. Pentru că viaţa Angelei Kaminsky în Statele Unite ale Americii este în mod cert o renaştere. Tragismul rezidă în faptul că America, plină de toate imperfecţiunile ei simţite acolo pe viu, reprezintă singura alterantivă posibilă. Pe care Angela şi-o impune şi pe care reuşeşte, spre fericirea ei, să o iubească, adică să poată trăi acolo împăcată cu sine. Mai presus de aşteptările dovedite ca iluzorii, dincolo de decepţiile reale, salvarea are direcţie unică şi fără cale de întoarcere. Angela îşi construieşte, cu inteligenţa care o salvează, convingerea că nu a greşit în alegerea fugii, devenind o învingătoare credibilă. Fără descrierea imperfectei lumi în care s-a refugiat de comunism – America dură şi, până la un punct, mai greu suportabilă în nedreptăţile ei inedite pentru eroină decât locul cunoscut din care ea a evadat – miza discursului epic al romanului ar fi căzut în banalitatea propagandistică a unui discurs totalitar cunoscut, dar cu sens schimbat. Critica acidă bazată pe observaţia şi notaţia necruţătoare a defecţiunilor de sistem – defecţiuni de natură să altereze umanul din om, spiritul, în favoarea bunăstării supertehnologizate până la demenţă a corpului său material şi fără a construi o altă identitate decât cea strict financiar-bancară, are un bun efect soteriologic, salvând credibilitatea romanului şi dând cărţii Viaţa pe fugă ceea ce numeam, de la început, cu termenul de autenticitate. În momentul final, de echilibru şi revenire la sine, limba şi patria Angelei sunt tot atât de personale, pe cât de plină este conştiinţa de sine a personajului, pârguit spiritual, devenit cetăţean al universului interior (sic!): „Se simţi simultan în două timpuri, pe două planete diferite. S-ar fi putut foarte bine spune despre ea că era un pod inefabil care îşi asumase oboseala de a căra gândurile şi aspiraţiile intense ale acelor stiluri deosebite de a fi, un cărăuş împovărat de greutatea traficului intens dintre cele două continente, realizat prin trupul ei muritor, prin carnea ei fragilă şi pieritoare. Patria ei nu era nici cea lăsată în urmă şi nici cea în care trăia, ci aceea din sufletul şi spiritul ei. O patrie personală, numită ANGELIDA, cu limba ei numită ANGELICA, cu istoria, prezentul şi poate viitorul ei. O patrie ancorată în concret prin trupul ei neînsemnat, dar cuprinzător în spirit, poate cât un continent, cât o ţară” (p. 282). Ceva de scenariu hollywoodian pentru pelicule cu aliens, se insinuează în acest final de roman. Senzaţia că personajul Angela Kaminsky a intrat în nirvāna este cât se poate de inexactă; ea doar încearcă, în câteva clipe de echilibru sufletesc, să respingă blestemul înalt, suprafiresc, al esenţei vieţii sale de intelectual şi om de cultură, de scriitor şi gazetar onest până la capăt: „o frază pe care Angela o ura din răsputeri, pe care o auzea şi în somn, pe care i-o trântise în faţă orice persoană cu care făcuse cunoştinţă pe continentul acela înspăimântător de nou, complicat şi imens, şi la care, ei bine, nu avea în clipa aceea nici un chef să răspundă: «Poţi acum să-mi spui care e povestea ta? De ce te amesteci în această istorie blestemată, care parcă nu este în stare să dea viaţă, ci numai să distrugă şi să ucidă?»” (p. 285). Nu ştiu dacă Robinson Crusoe ar trebui să fie mândru de descendenta sa transculturală, Angela Kaminsky. Compatrioţii români ar putea să se manifeste mai atenţi cu existenţa ei literară.

 

mihai  posada,

Florar 2008,

Sibiu-pe-Cibin.



[1] Mirela Roznoveanu, Viaţa pe fugă, roman, Cuvânt înainte de Ion Ţugui, Bucureşti: Editura Sirius, f. a.

[2] Paul Cernat, O sinteză majoră – Mirela Roznoveanu, Civilizaţia romanului, Editura Cartex, 2008, apud http://www.zi-de-zi.ro/detalii-articol/article/5bd2c4ff5c/31096.html. Studiul amplu al cercetătoarei Mirela Roznoveanu de la New York, Civilizaţia romanului. O istorie a romanului de la Ramayana la Don Quijote, a apărut în două ediţii: 1983 (vol. 1) şi 1991 (vol. 2) şi într-un volum substanţial revizuit şi adăugit în 2008 – circa 1.400 de pagini-manuscris.

[3] Dan Stanca, Timpul mai are răbdare, în revista LUCEAFĂRUL, Bucureşti, Nr. 10 (456), serie nouă, miercuri, 15 martie, 2000, extras redacţional pe prima pagină (cu articolul pe p. 4).

[4] apud: Romania Libera  închide sectia de externe, de Andrei Badin, în blogul  acestuia, ÎN SPATELE UŞILOR ÎNCHISE, din 28 mai 2008: O noua veste proastă dinspre cotidianul România Liberă: redactorul sef al publicatiei, Dan Cristian Turturica, a hotarat inchiderea sectiei de externe si implicit retrogadarea sefei de sectie, Mihaela Matachita, la statutul de reporter. Redactorii de la Externe, putinii care au ramas, au fost trecuti la sectia de Eveniment, recreata dupa demionarea [sic!] Andreei Pora, si care acum are o misiune extrem de neclara. Cred ca decizia este de rau augur pentru un ziar care se pretinde top quality si care avea 2 pagini de externe. Tabloizarea [sic!] ziarului ajuns la 15.000 de exemplare de la 2 milioane in 1990 continua. De fapt, distrugerea lui. Mai multe cititi in sectiunea Moartea Romaniei Libere. Cum promiteam, insa, noi dezvaluiri despre jaful de la Romania Libera in curand” (titlul şi articolul sunt reproduse aici riguros, în varianta electronică accesată).

[5] Remarcabilă, imaginea de-a dreptul poetică a femeii epuizate de munca în ritm inuman, depusă ca imigrant nou-venit, imagine reflectată în conştiinţa proprie a eroinei, din primele rânduri ale romanului: Era atât de obosită, încât singurul lucru care îi mai dădea putere să se ţină dreaptă era imaginea trupului ei ghemuit, odihnindu-se în braţele lui Dumnezeu (p. 9, subl. ns.). Pe parcursul naraţiunii rostul simbolic al acestei imagini matriceale devine tot mai limpede: naturalizarea în altă lume (America) presupune în mod implacabil o renaştere.

[6] apud Paul Cernat, loc. cit.

Vizualizări: 170

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Sânziana Batişte pe Martie 25, 2011 la 1:44pm
Scuze! De eliminat virgula dintre verbul este şi numele predicativ denaturată!
Comentariu publicat de Sânziana Batişte pe Martie 25, 2011 la 1:00pm

Nume cunoscut şi respectat înainte de 1989, Mirela Roznoveanu, şi-a fructificat remarcabilele valenţe intelectuale şi-n acest al doilea "exil", creativitatea domniei sale manifestându-se pluridisciplinar, pliindu-se pe cerinţele epocii, dar neuitându-şi rădăcinile.
Este unul dintre intelectualii care fac brandul României, dar care în ţară este prea puţin mediatizat, pentru că, la noi, scara evaluativă în marketingul valorilor este, denaturată, în mare parte, prin agresivitatea imposturii.

Felicitări, domnule Mihai Posada, pentru prezentarea făcută!

 

Comentariu publicat de Cristina Orneata pe Martie 23, 2011 la 7:22am
Mirela Roznoveanu: "Traitul, existenta, pretinde intreaga concentrare a fiintei, ceea ce este perfect adevarat si pentru scris"

Fragment din interviul realizat de Serban Axinte - New York, februarie 2009


Cum s-a schimbat viata dumneavoastra dupa stabilirea in Statele Unite ale Americii? Chiar ati descoperit Lumea Noua? Ce impact a avut asupra dumneavoastra noul sistem in care ati intrat?

A fost o reconstructie, cu dureri si greutati presupuse de o nastere la maturitate. Am luat totul de la capat pe planeta fascinanta si dura, neomenos de grea, dar si generoasa numita Lumea Noua. Am fost poate in subconstient curioasa to prove myself, exilul este acela care iti arata unde este locul tau real in existenta. Energiile impiedicate in cursa vietii de care vorbeam au gasit loc sa se exprime. Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat aceasta sansa. Schimbarea este grea, dar este buna, te ajuta sa cresti. Daca vreodata vei veni la New York, vei intelege poate mai bine ce inseamna sa traiesti intr-o lume libera.

Sunt cercetator in dreptul international, strain si comparat, faculty, membru permanent, cu tenure, al Facultatii de Drept de la New York University, avand rangul de profesor asociat. Traiesc in lumea dreptului, a legilor care organizeaza viata natiunilor, popoarelor, cel care da o structura vietii. Colegii mei sunt personalitati ale dreptului international. Studentii mei sunt atat studenti la drept, cat si masteranzi si doctoranzi din toate colturile lumii. Biblioteca universitatii si privilegiul de a avea acces la bibliotecile si bazele de date din Statele Unite de unde imi pot procura prin schimbul interuniversitar orice carte doresc au fost esentiale in rescrierea Civilizatiei romanului.

Am descoperit in acesti ani, am invatat ce este universul cercetarii electronice si tot ce tine de el, de la baze de date la crearea de realitate virtuala. Poate ca mintea criticului si scriitorului a vazut sau imaginat ceea ce colegii americani nu vazusera. Asa am ajuns nu doar presedintele cercetatorilor de drept international, strain si comparat din Statele Unite, dar unul dintre specialistii recunoscuti in lume. Mirela Roznoveanu este scriitoarea si criticul. Mirela Roznovschi este specialistul in cercetarea dreptului international, comparat si strain, redactorul-sef al publicatiei electronice de cercetare in acest domeniu, GlobaLex, precum si autoarea cartii Toward a Cyberlegal Culture, publicata in doua editii succesive (2001, 2002) de o importanta editura de drept americana, ca si lectorul invitat sa predea cercetare la diferite institute legale si facultati de drept din lume.

O perioada destul de mare de timp ati renuntat la activitatea care va consacrase in Romania, studiul literaturii, si v-ati dedicat propriei dumneavoastra literaturi. Dupa romanul Totdeauna toamna, publicat in 1988, cand inca va aflati in Romania, au urmat Viata pe fuga (roman, 1997), Invatarea lumii (poeme, 1997), Platonia (roman, 1999) si Timpul celor alesi (roman, 1999), iar in engleza Born again in Exile (2004), The Life Manager and Other Stories (2004), Elegies from New York City (2008). Pentru cine ati scris aceste carti?

Niciodata nu am renuntat la studiul literaturii. Am lucrat in paralel la mai multe proiecte. Am scris Totdeauna toamna in acelasi timp cu volumul doi al Civilizatiei romanului (subintitulat Arhitecturi epice). Tot asa, revizuirea acestui studiu mi-a luat un deceniu, timp in care am mai scris si publicat atatea alte volume. Cartile le scriu pentru ele insele, pentru viata literaturii. O carte vine pe lume ca si un copil. Vrea sa fie scrisa. Pentru cine facem copiii? Raspunsul este simplu: pentru viata. Cartea scrisa face parte, ca si viata omului, dintr-o ordine cosmica. Dau o explicatie cosmologica obiectului estetic (definit ca o forma de energie) in prefata volumului doi al Civilizatiei romanului, aparut in 1991. Estetica literara nu poate fi rupta de cosmologie si filosofia stiintei.

Ce public ati vizat?

Pe cel curios si rafinat, pe cel dornic sa afle, pe cel dornic sa se delecteze, sa inteleaga aventura cunoasterii. Un cititor ca tine. Am scris pentru voi, cei din generatiile care vor urma.

http://www.cuvantul.ro/articol/?artID=4&nr=381

 

Va multumesc pentru postare stimate domn Mihai Posada.

Felicitari si mult succes distinsei doamne Mirela Roznoveanu.

Cu respect,

Cristina Orneata

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor