am construit din singurătate o biserică
amândoi am construit-o
eu am venit cu ferestrele
să poată vedea sfinţii
ce se mai întâmplă prin lume
tu ai pus acoperişul
stăteai ca o pisică pe creastă
şi aşteptai sa plouă cu îngeri
ploua, e drept…
dar erau negri şi şui
cum biserica asta
uşi am uitat să-i punem
şi oricum n-aveau nici un rost
cine să intre în singurătate de bunăvoie
şi cine să iasă din ea?

Vizualizări: 108

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de DUMITRU TIMERMAN pe Mai 15, 2014 la 11:49am

E dureroasă singurătatea, dar nu ştim să preţuim iubirea în doi, cu adevărat, decât după ce rămânem singuri. Am vrea să dăm timpul înapoi, dar acesta este ireversibil, motiv pentru care ne-apucăm să construim noi edificii ale singurătăţii. Pe de altă parte, omul nu este niciodată singur, dacă el crede în bunul Dumnezeu...Cu stimă, 

Comentariu publicat de HALAS ELENA DORINA pe Mai 7, 2014 la 10:39am

Chiar asa : ,,cine să intre în singurătate de bunăvoie"
Felicitari!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor