Când dădeam să mă nasc,
Dumnezeu... necunoscutul
a vrut să închidă fereastra
într-un seif din lemn de mahon,
pe care,
însă l-a uitat deschis...
A vrut să-mi adune în palme hohot de râs,
dar, palmele-mi neascultătoare
nu voiau să se închidă...
Râsul se transformase-n aramă...
Văzând că în jurul trupului meu
izvorau statui,
mi-a semănat seminţe de singurătate,
iar din ele au crescut
felurite anotimpuri...
Atunci,
mi-a încrustat în palmă cuvinte:
iubire, pace, rugaciune, libetate...
Aş fi acceptat să-mi coase pe frunte
stropi de ploaie, ciucuri de rouă,
să-mi spele gândurile,
dar norii se-ncăpăţânau să se joace
de-a v-aţi ascunselea cu soarele.
Ce aroganţă!
Deodată,
Dumnezeu s-a uitat în ochii mei,
lumina secera întunericul,
doar, din loc în loc,
lacrimi peste lacrimi!
În zori, din umerii înstelaţi,
cu aripi lacome,
prinseseră a se naşte îngeri,
chemând fluturii să zboare peste cetate...
În pajişte, caii casei noastre
aflaseră că-mi fusese dor de ei.
Cu frunţi triunghiulare sculptau în iarbă
ochiuri de lumină,
iar eu scormoneam stingherită, mirată, cuvintele...

Vizualizări: 26

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Lola pe Noiembrie 24, 2009 la 5:18pm
Naştere... spre cuvinte...
şi eu vreau să mă nasc
dintr-o sămânţă pusă
în ochiuri de lumină...

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor