Dezhumatul şi prizonierii săi! - Pamflet - autor Aurora Luchian

Mortu' doarme liniştit.

Soaţei i s-a năzărit

Că n-ar fi murit, pe bune,

Şi vrea o dezgropăciune.

*

Cum n-a primit aprobare,

Numind-o: "Beţivă mare",

Bântuie prin cimitir,

Să-l salveze pe "martir".

*

Furişată-n miez de noapte,

Vorbind c-o sticlă prin şoapte;

Cu-n hârleţ şi c-o lopată,

Scurmă ca o apucată!

*

Mortu-i mort, dar simţitor:

"Ah, îmi vine s-o omor,

Umblă cu alcoolu-n cap,

Nici aici nu pot să scap!

*

Vrea toanta să mă dezgroape,

Şi-i beată...(Dracii s-o-ndoape!)

Trei ore s-a chinuit,

Şi-a săpat pân' s-a-nchircit!

*

Noroc că nu era lună,

Căci îmi dezgolea o mână!

La ce spor avea-n săpat,

Cred că m-ar fi şi săltat!

*

Scotocea, ofta, bocea,

Păru' din cap îşi smulgea;

Şuşotind de nenoroc,

Blestemându-mă cu foc!

*

Eu credeam că m-a iubit...

Printre sughiţuri, jelit,

Auzii că n-a găsit

Banii care i-am dosit.

*

O nebună...a uitat

Că tot ea mi i-a furat?

Îi bău cu-n teleleu,

Şi-a venit fără un leu!

........................................

Zece nopţi a bântuit,

(Un strigoi nesăbuit!)

Scormonea şi îngăima:

"Unde-s banii, puşlama?"

*

I-aş răspunde dar sunt mort.

A uitat c-a dat şi ort,

Popii, doar să mă afunde,

Beată de făcea şi tumbe!

..........................................

S-a prăvălit deodată,

Lată de epuizată,

Peste mine, zău, vă spun,

Îi simt alcoolul şi-acum!

*

E mai rău ca şi infernul!

Mi-a plesnit splina şi sternul,

Şi m-aş sălta într-un cot,

Doar s-o plesnesc peste bot!

...............................................

Bat-o pacostea s-o bată!

Într-o noapte ajutată

De Ion, un prost din sat,

Până-n zori m-au dezgropat!

*

Au avut puteri de urs!

Când să mă care în sus,

Naiba ştie ce-au făcut,

Fix sub mine au căzut!

*

Iată stau mort-dezhumat,

Tot cu beţiva..."sub cap",

Şi cu tontu' care bea,

Zilnic în căsuţa mea.

*

Se foiesc, strigă, icnesc...

Chiar deloc nu mă clintesc!

Ăştia, viaţa mi-au mâncat,

Acu' le-arăt că-s bărbat!"

Vizualizări: 123

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Aurora Luchian pe Aprilie 4, 2013 la 6:14am

Drag de versurile tale, Vorbăreţule, dar nu-mi plac

misterele, eu sunt mai rău ca un copil ghiduş şi

curios, care dacă nu ştie tot se perpeleşte...

Cine eşti?!

Mulţumesc de trecere!

.

Aceeaşi,

Comentariu publicat de Aurora Luchian pe Aprilie 4, 2013 la 6:11am

Haideţi, domnule Mihăiţă, ce morbid?! Hi!hi!hi! 

Mie mi-ar face mare plăcere să mă dezhumeze

cineva şi să mai iau o gură de aer proaspăt...

Dacă îl prind sub mine, e norocul său! Hi!hi! hi!

Vă mulţumesc de trecere!

.

Aurora, drag şi stimă

Comentariu publicat de Aurora Luchian pe Aprilie 4, 2013 la 6:09am

Doamna AlbAtros, Elisabeta,

vă mulţumesc pentru like!

.

Aurora, cu drag

Comentariu publicat de HORGA MIHAI pe Aprilie 3, 2013 la 8:40am

Au...Rory, ai o imaginaţie fără limite-acum morbidă!.Vrei să nu mai dormim liniştiţi,visându-te? Ce cauţi noaptea în altă lume?...Aşteptăm subiecte mai bengoase,trăsnite...oricum te vom citi! (ne-ai contaminat cu ,,Luchianism'' -un

sindrom ce ne droghează pozitiv!)

Comentariu publicat de Aurora Luchian pe Aprilie 3, 2013 la 5:15am

Acesta este un pamflet şi rog a fi tratat ca atare.

Vă mulţumesc!

.

Aurora, cu stimă

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor