Ce-mi şopteşti tu ploaie, cu miliardele de lacrimi reci,

Cu fulgerele ce despică cerul, apoi se pierd pe veci?...

Ce-mi tot şopteşti acelaşi cantec vechi

Ce sparge suflete slăbite, transformând zilele-n priveghi?...

Ca o nereidă, mă ademeneşti, mă chemi în jocul tău,

Dar lacrimile mele s-au scurs într-un alt râu

Iar norii mei au secat

De-atâta ploaie , pe timp de secetă în sat;

Şi fulgerele mele au obosit

A lumina ceruri străine, şi tunetele mele au amuţit...

Aşa că, ce-mi şopteşti tu ploaie acelaşi cantec vechi?

Nu mai e loc de cantece şi la acest priveghi...

Vizualizări: 55

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de ion popescu bradoschi pe Septembrie 21, 2012 la 7:08pm

Placere a lecturii!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor