tu te naşti din moartea sevei
din lacrima rădăcinilor te ridici
eu mă dezgolesc des în faţa ta
îmi trec toate chipurile
prin ochii tăi veşnic deschişi
tu îmi adăposteşti măştile
în pântec
îmi vopseşti pielea
în culoarea potrivită zilei
atât de fidel eşti
deşi nu te-am scos niciodată
la o plimbare într-o zi însorită
nici nu ţi-am dat vreun os
sau vreo bucată mică de carne
astăzi înainte să plec purtând
doar culoarea pământului pe faţă
te voi dezrobi
şi te voi lăsa într-o pădure
să priveşti cerul
până vei deveni din nou
un copac verde şi înalt

_____________________
Siria-Rakka
16-12-2007
______________________

Vizualizări: 23

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor