Heart-Tango

în sala de bal
se unduiau tangouri
palme fierbinţi strângeau
coapse mătăsoase
glezne străfulgerau sub dantele roşii
ochi incandescenţi
ardeau sâni strânşi în corsete
mă fascina felul în care o priveai
pe ea de fiecare dată pe ea
îmi doream să-ţi simt doar o secundă
ochii
încleştaţi cu ai mei
palma
o arsură pe coapsă
inima mea învăţase paso-doble
şi dansa de una singură
naivă şi îndărătnică
refuzând tangoul banal
pe care îl trăiai cu ea
în sala vecină se dansa altceva
palma unui alt dansator astepta întinsă
aş fi putut să încerc
dar eram în tura de noapte
de veghe lângă inima ta


(Nuța Istrate Gangan)











dans în trei

vor mai trece zile
poate luni
până când degetele mele
îţi vor putea vorbi
cu o simplă atingere
nu te îndoi de acest adevăr simplu
(obişnuinţa e a doua natură)
uneori sau deseori
dreptatea stă în talerul de sus al balanţei

nimic din ceea ce pare
nu este real
dragostea e ca un copil
creşte
înfloreşte
sub lacrimi

nu te-ntrista
fiecare clipă
înclină acel taler spre tine
chiar dacă în seara aceasta
altcineva dansează cu mine
un tango insipid

e suficient să mă iubeşti

şi să crezi

(Adrian Păpăruz)

Vizualizări: 29

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor