(Din jurnalul Cameliei)

 

  Nici printre fete atmosfera nu era cu mult mai diferită. Făceam şi noi poantele noastre, puţin mai feminine, dar la fel de zăpăcite. Aveam o colegă Adina, căreia noi îi spuneam Didina, o fată foarte subţirică şi delicată, înaltă şi frumuşică, ce avea un râs atât de plin de poftă că ne molipsea pe toate. Atunci când cânta la vioară stătea cu spatele perfect drept şi cu o alură impunătoare, plină de prestanţă, dar când se punea pe făcut boacăne şi pe veselie îşi micşora ochii, se apleca de mijloc şi se lovea cu palma peste picioare, mai mai să se înece de atâta râs.

   Stând lângă ea la ora de armonie mă convinsese odată că era foarte important să ai o atitudine pozitivă. Aşa că scrisese mare pe o coală de hârtie „Ah, ce bine mă simt la armonie! Sunt fericită! Ah, ce bine mă simt!” şi îmi punea foaia asta în faţă ori de câte ori ne asculta Dragea. Bătea în ea încet şi convingător cu degetele ei lungi şi lua o atitudine de autentic hipnotizor, cu ochii întredeschişi şi transpusă în transă, încât, concentrându-mă atent pe tehnicile ei  paranormale izbucneam nestăvilit în râs, aşa că m-am văzut şi eu dată afară de Dragea, cu indicaţia de a mă distra în altă parte.

   Prinseserăm noi un obicei să mergem să sunăm de la telefoanele publice din centrul Clujului, ca să ne mai treacă vremea.

   Portarul de la liceu se numea Iepure, aşa că îl sunam periodic şi-l interpelam:

- Alo!

- Da! se auzea vocea lui răguşită la celălalt capăt al firului.

- Liceul de muzică?

- Da, răspundea el.

- Cine-i la telefon? Portarul Iepure?

- Da, răspundea el fălos.

- Aici puşca. Poc!!!

   Şi închideam.

   Iepure era de pomină prin tot liceul, de când ieşise el într-o pauză mare, în curtea plină de elevi, strigându-l cu sufletul la gură pe Fane:

- Bă’ vino mintenaş până acilea că te caută urjent două muieri pân telefoane!

  Mai sunam aşa aiurea, înghesuite câte trei într-o cabină:

- Alo, aici controlul telefoanelor!

- Da, zicea omul de la telefon.

- Facem o probă de microfon.

- Da, sigur!

- Vă rog repetaţi după mine: unu...

- Unu, zicea omul.

- Doi.

- Doi, zicea şi el.

- Trei.

- Trei.

Şi noi izbucneam în râs:

- Pe patru îl învăţăm mâine!

   Într-o bună seară, de ziua lui Didina se încinse un micuţ chef de noapte în dormitorul nostru. După ce plecă pedagoga am pus muzică în surdină la radio, am aprins nişte lumânari parfumate şi le-am aşezat pe pervaz, apoi am început să dansăm în toate stilurile: vals, tango, ţigăneasca, populară, ce mai, ne străduiam cu toată râvna şi a ieşit un chef frumuşel.

   Pe la unsprezece noaptea, ca să nu mai facem gălăgie ne-am adunat şi am pus la cale un plan: am scris pe coli de hârtie etichete mari şi le-am lipit cu schotch pe uşile dormitoarelor.

   Pe uşa cu cele mai nesuferite fete am scris: „Morgă-cadavre electrocutate”. Pe uşa unora care tricotau din greu: "Lucru de mână. Să învăţăm să ţesem frumos”. Pe uşa moldovencelor: „De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor”, pe uşa de studiu: „Camera de tortură”, pe anticamera WC-ului: „Sala de aşteptare” şi pe WC „Gara”. Am pus şi pe uşa noastră o hârtie: „Cei patru muschetari”.

   Ne-am culcat apoi liniştite, cu geamul deschis şi cu lumânările pâlpâind feeric.

   Dar pe la patru dimineaţa ne-am trezit într-un fum înecăcios şi cu o privelişte terifiantă: pervazul luase foc. Noroc că nu aveam perdele! Am sărit îngrozite din pat şi l-am stins cu pături şi cu perne, dar la urmă rămăsese pervazul  înnegrit de fum. Începurăm să-l scrijelim cu cuţitele, ca să nu se mai vadă înnegreala. Doar Didina stătea şi râdea pe un pat, rotindu-şi mâinile întinse şi vorbind printre sughiţuri de râs:

- Raşcheta, koniec film.

Adică filmul se terminase şi începea episodul raşchetarea. Atat ţinuse minte şi ea din filmele văzute despre ruşi.

   Dimineaţa, când toată lumea mergea la baie s-au descoperit şi bileţelele de pe uşi. Toate fetele se plimbau de la o uşă la alta şi se distrau grozav de ce scria pe ele. Doar una dintre noi fugise dis de dimineaţă la magazin şi, îmbrăcată acum într-o micuţă cămăşuţă de noapte plisată, vaporoasă şi roz, acoperea din greu cu vopsea albă urmele de pe pervazul proaspăt raşchetat: Didina.

 Ciudat pentru alţii era că în tot timpul ăsta cânta încetişor:

- Raşcheta, koniec film.

 

 

Vizualizări: 28

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de CAMELIA MIHAI pe Martie 11, 2011 la 6:16am
Multumesc mult, Irina!
Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Martie 10, 2011 la 9:54pm

M-ai amuzat teribil cu acest nou episod, o constructie captivanta. Sa zica cineva ca fetele nu stiu sa se distreze si sa distreze!!! Felicitari!

Comentariu publicat de CAMELIA MIHAI pe Martie 8, 2011 la 12:05am
Ma bucur ca v-a placut, D-le Mircea! Cu drag,
Comentariu publicat de Gordan Mircea pe Martie 7, 2011 la 10:05pm

Fain povestit, m-am amuzat copios. M-am cam săturat de softuri -  autori zdrobesc în palme/pumni tot ce le trăznește prin cap (eu aș zdrobi tot ce-i negativ în viață) – ,așa că acum prefer să mă amuz scriind glume sau epigrame.

Mă revanșez cu o glumă:

 

  Dragoste rusesască

 

Mai trag o duşcă de vodcă…

- Olga, hai, descheie-te la copcă!

Odată comanda executată,

Mai trag o duşcă-odată.

Curaj îmi face o balalaică…

- Hai, jos şi cu haina de pufoaică!

Din pahar aerul l-am scos

-Şi-a dat şi pantalonii jos -

Şi mă mai cinstesc c-o tură;

Curaj îmi vine –peste măsură

Şi o întreb  cu glas mirat:

- Da’ de bikini ai uitat?

Aici, Olga ridică...tonul:

- De mai vorbeşti prostii...închid telefonul!

 

MdRaesculum 30.06.2010

sau Mircea din Bologa,

cu drag

Comentariu publicat de CAMELIA MIHAI pe Martie 7, 2011 la 2:51pm
D-le Mircea, o sa incerc sa nu aiba aceeasi soarta.
Comentariu publicat de CAMELIA MIHAI pe Martie 7, 2011 la 2:50pm
Multumesc draga Claudia si Driza.
Comentariu publicat de driza thoma pe Martie 6, 2011 la 9:57pm
Frumos.Amintiri,nostalgie,intimitate....emotionanta!
Comentariu publicat de claudia hering pe Martie 6, 2011 la 9:56pm
Asta cu luminarile,nu a fost prea vesel,se putea termina intr-un dezastru.Imi place atitudinea pozitiva a Didinei.Telefonatele sint amuzante.Dar de ce sa nu scrii despre fete?Sint convinsa ca ai multe amintiri placute si mai ales,. multe nebunii facute de ele,care urmeaza.Abea astept sa le citesc.
Comentariu publicat de CAMELIA MIHAI pe Martie 6, 2011 la 8:00pm
Multumes mult draga Sanziana!
Comentariu publicat de CAMELIA MIHAI pe Martie 6, 2011 la 7:51pm

  Eduard, mi-era sincer groaza sa scriu despre fete, nestiind ce reactie se va starni. Dar cum m-ai incurajat, o sa mai scriu si despre noi.

  Cu drag,

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor