sînt zile şi nopţi cînd tunelul se umple de ceaţă lăptoasă.


nimic nu străbate de sus în jos.

 pun mâinile la gură şi strig din toţi rărunchii

 apoi plîng.

 trupul meu uitat se adună în el

şi învelit doar de amintire stă aşa

 în aţipire...

 la capătul tău ,uneori ,se deschid găuri în timp ca într -un măr

şi el însuşi ronţăind se pierde în sine

  timpul....

şi tu încremenit îl petreci cu ochii goi

 sub pleoape!

 dar eu visez cum merg

 cu picioarele desculţe drumul de lut spre orezărie,

 vîntul adună şoaptele lanului şi sforăitul bivolului ostenit,

 nara lui străpunsă freamătă

copita lui bate apa cu plescăit,

 am suflecat poalele rochiei şi merg aşa în tăcere pînă cînd

 înotînd prin aerul umed apare soarele,

 mă trezesc,

 mâinile tale se deschid cu frunze de lotusi şi spui

 am venit!

 uite, vezi,?

 mă scutur şi sar în picioare

 atunci trupul meu prăfuit de aşteptare se naşte mereu 

 mereu

 mereu

 alb !

 aşa sînt zile şi nopţi de ceaţă lăptoasă,

nimic nu străbate de sus în jos

 doar eu bob alb în aşteptare

 visez.
 

Vizualizări: 74

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor