OGLINDA SUMARĂ

 

 

 

 

 

Nu mă vorbi de-a dreptul

peste umăr şi nu-mi şopti

despre un alt altar

croieşte-mi o armură mai uşoară

şi las-o să mai sufere în pulberi

 

ridică-te în chip de fulger

spălîndu-te în arca de ivoriu

eu voi lăsa ceva şi pentru tine

 

prescris or să mă plîngă ei

lîngă lumină

 

uitat de altele cuvinte

să mai visez şi inter-textul mut

 

nu mă vorbi de-a dreptul peste umăr

croieşte-mi o armură mai uşoară

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

nu-ţi fie pas de fel şi închinării

dă-i tot ce i se dă ca vorbă şi povară

 

caz prozaic:

oglinda se trezeşte-ncercănată

croieşte-mi o oglindă mai sumară

 

 

 

 

 

 

 


 

 

 

 

 

A DOUA PRIVIRE

 

 

 

 

 

Intrarea în peştera descompusă

şi focul aprins de Platon

 

fundal imaterial oglindit în fantome

„acela eşti tu” strigă daimonul

„o sumă de strigoi adunaţi de clipe”

 

rămîn înfrigurat în mijlocul dansului

umbre peste umbre reflectă glaciaţiunea

aşezată peste muntele metalic al respiraţiei

 

în locul cerului compus din ex-staze

o lungă şi norocoasă absenţă

 

„acela eşti tu

părăsit de lumină”

 

 

 

 


 

 

 

 

 

A TREIA PRIVIRE

 

 

 

 

 

O încăpere cu o singură dimensiune

podită cu oglinzi transparente

 

cu orice pas

o lungă prăbuşire în abstract

lasă impresia finalului

 

urmează încăperea

cu două apoi cu trei şi cu mii

de dimensiuni separate

 

efectul oglinzilor paralele

te duce cu gîndul la solipsism

 

în aşteptarea celuilalt

se reface întunericul

 

cădere continuă

 

 

 

 

 

 

 

DE LA LUMINĂ DOAR UMBRA

 

 

 

 

 

Singurul mod prin care

lumina se vede

este umbra

 

altfel spus

ne dăm seama că suntem

întorcînd privirea spre umbra

care se aşează pe o parte

cea mai abstractă a soarelui

 

întunericul devine orgolios

o sumă de umbre împotriva luminii

 

în întuneric se plînge mut

lăsînd liniştea să doarmă

 

nu trebuie să aduni umbrele

nici să le ridici

s-ar putea să te topeşti

împreună cu ele


 

 

 

 

 

CEALALTĂ OGLINDĂ SUMARĂ

 

 

 

 

 

Oceanul

ca o piramidă răsturnată

înghite lumina cu sete

 

în adînc

pe sînii balenei

tot spectrul alunecă spre negru

iar foamea de raze ne înghite lent

 

lumea s-a împărţit deja

între două valuri contrare

şi întunericul o îneacă

 

nu mai poţi şti cine eşti

cîtă vreme vederea s-a închis

în vîrful răsturnat

al oceanului piramidă

 


 

 

 

 

 

MANUSCRISE ÎN ALFA

 

I

 

           

 

Poemul stă ascuns în vîrfuri de săgeată

visările îl cresc cu sînge şi otravă

din animal ori cuget risipit de scutul ucigaş

aducător de viaţă în veşnic-aparenţă

 

Alfa poartă o sabie lustruindă în fiecare şoaptă

“Voi un război cinstit, cuceritor de moarte-naltă!”

(le spune-nţelepţilor ce-i scriu faptele-n aşteptare)

 

Alfa e supus şi fără gest

ţine mînera aproape de limbi

(cei de mai tîrziu vor putea

zări că se rosteşte

printr-o porta-voce ca un trident)

 

tăcerea se grăbeşte

Poetul să-i arunce

năvodul metaforelor uscate

 


 

 

 

 

 

II

 

 

 

 

 

Umbra Poetului intră în mantia lui Alfa

trăgînd după el poetica

atîrnă manuscrisul

aduce a limpezire

şi carnea de la moarte

 

neliniştea şi dimineaţa

 

Alfa se pierde

în seriozitate textualistă

desacralizare prea-modernă

 

se aude cu spaimă

rostuind adevăruri

 

 

 

 

 

 


 

 

 

 

 

III                 

 

 

 

 

 

Poetul îl sfîşie

sabia veşnic lustruită

contorsionează metronom

limfă inimă şi carcasa

din piele de capră

pe care scrijeleşte la nesfîrşit

 

dă celorlalţi poeţi măreţia morţii

iubirile negăsite

statuile războaielor fără istorie

o infinită poftă de timp

 

înţelepţii scriu cu mirare

povestea otrăvită a poemului

renaşterea eroilor

 

Alfa se ridică şi se citeşte resemnat

rămîne în bătaia brizelor

 

cel care se vorbeşte în sine…

 

 

 

 

 

BREVIAR

 

I

 

 

 

Cristal sonanţă şi un pic de lene

o scăpărare-n puls

actor divin o implorare

vreme doar vreme

columbiene simple

semn senil

 

Khatmé

(m-am îndepărtat de poematic)

ce-ar fi să îţi rimez  alco’l

sau să nu vin

cum spasmele din arameici

nu am rimă

porţi înţelese-n trandafir…

 

 

 

 

 


 

 

 

 

 

II

 

 

 

 

 

Crestez o parte din sinceritate

răspunsul

capătul de substantiv…

nu se mai trece-n stradă goală

pe fondul vechi arborescent

 

fum aspru înecat de tîrzie ţigară

desenează orgoliul versului următor

şlefuindu-i nuanţele de gris

prinse între plus şi minus

 

alunecă un tramvai spre ultima oprire

liniştit străbate asfaltul

îmi calcă amprentele drumului

se descompune în fier şi sînge

alături cu inerţia depărtărilor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

III

 

 

 

 

 

Columnă şi-ntrebare

loc interzis visării

e partea nevăzută, spus-atunci…

mult mai uşor să-mi trec

lumea prin frunte

 

vedea-voi, Doamne, mult…

 

vorbirea se zbate

monolog cu asceţi

îţi scriu pentru ziua

pe care-am pierduto în lume

 

tu porţi acum sabie şi scut

înaintezi pînă mă întîlneşti

la margini de scolastică

 

apari dispari precum luciditatea

retrasă în poemele de atunci

 

 

 

 

 

 

CONFESIUNE

 

 

 

 

 

De n-ar fi fost capul acestei nopţi

ochii acestei nopţi gura acestei nopţi

sprînceana acestei nopţi

urletul şi zîmbetul

portretul omului tăcut

ascultînd contorsiunea falsului

 

tristeţea ascunsă după vitraliu

tăcută peste miez de înnoptare

muzică închinătoare în insomnii vetuste

 

ascult trezindu-mi nervii

oasele şi îngerii galbenii

nu vor nici acum să-şi desprindă frica

de acel simplu catafalc

pe lîngă pe unde se plînge

ca şi cum aş fi iubit

sinceritatea

închiderea în confesiune

 

 

 

 

 

JURNALUL UNUI SEVRAJ ANUNŢAT

 

 

 

 

 

oglindă uscată în lemnul de nuc

vorbirea se zbate monolog cu ascet

îţi scriu pentru ziua

pe care-am pierdut-o năuc

 

tu porţi acum sabie şi scut

înaintezi pînă mă întîlneşti

la margini de scolastică

apari dispari precum luciditatea

retrasă în poemele de atunci

 

(mai zărisem un individ

umbla cu nişte picături de ploaie

în locul degetelor

şi bîiguia rime troheice

fără urmă de îndoială

nu era nebun)

 

totul se înţelegea admirînd

partea de nord a copacilor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

incendiul abia începuse

rug alb al neînţeleselor diversităţi

 

lacrima se topea pe reverul înroşit

 

mai la dreapta de malul efluviului

într-o cămaşă de părţi de vorbire

 

 

apa curgea de sus tot mai sus

în cristalinul închipuirilor tale

 

venise dimineaţa

înaltă rece subţire dar foarte prezentă

a oprit vîntul şi s-a aşezat lîngă tine

 

visam la zidirea vidului în peretele din faţă

şi nu reţineam nici o impresie

 

 

 

 

 

 

 

ALT MANUSCRIS CU ALFA

 

 

 

 

 

Pe o piatră albastră

neascuţită

nevăzut decît în formă de trapez

privit dinspre moarte

Alfa cercetează o carte

 

doar peste astăzi mai e vreme

zîmbet absent şi prieten

revenit în ultimă strigare

 

cine dă ceva

să dea cît mai departe

 

se lasă totul într-o piatră

ce va fi pentru spargere

la începutul opului sacru

himeric

 

 


 

 

 

 

 

PALIMPSEST

 

 

 

 

 

Urme de privire pe o carte veche

degete unghii salivă şi ceară

ascuns chipul unui bătrîn

în lentila crăpată a irisului

 

subiect comun

el ea şi întîmplările anonime

descifrîndu-se din fotografiile sfîşiate

 

plutire şi amintiri în portretul înserării

 

cineva spune că mă vede

 

 

 

 

 

 

 

 


 

 

 

 

 

ARHEOLOGIE

 

 

 

 

 

Strîngerea aripilor

 

mă privesc şlefuind cranii de moluşte

în adîncul oceanului sîngeriu

 

răsfoiesc pagini de memorie

din solzii unui peşte fără zei

 

începutul meu are o lumină confuză

într-o vertebră triunghi

 

astfel timpul trece din colţ în colţ

din unghi în ipotenuze

din piatră în iarbă

pînă la epuizare

 

totul

în interiorul unui gigant sarmatic

unde şlefuiesc schelete sîngerii


 

 

 

 

 

BREVIAR PENTRU PLOAIE

 

 

 

 

 

Am să-ţi aduc o ploaie de noiembrie

tristeţea pe care ţi-am născut-o în cîntec

să mă laşi să-ţi întîmplu cîte ceva din toate

poate doar un fel

dar cît să nu treacă toate peste o formală zi

 

mie îmi răpune sufletul cu gîndul

că n-am să le trec cu veacul pe de-a-ntregul

dar să le-ncep pe toate acum

 

despre sonete am spus de multă vreme

se scriu cu totul altfel

aici m-am ratat într-o clipă în eclipsă

 

cerea întunericul şi noaptea noastră

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ROSTIRI

 

 

 

 

 

Alergăm uşor plutim chiar

împinşi departe de suprafeţe

 

visez şi acum scrierea poemului

în cele mai simple cuvinte

în cele mai cunoscute litere

 

ceva mai sus de pietre

abur vulcanic

poemul se vede tot mai clar

ca singurul albastru dintre noi

scurgîndu-se prin unghii

 

îţi declam versurile simple

în acest ceva fără sunete

 

 

 

 


 

 

 

 

 

ALFA PERIPATETICUL

 

 

 

 

 

Rondul nictemeral decurge simplu

îngînînd ecoul cascadelor

 

la primul pas se cufundă în flăcări o idee

la următorul se ridică obeliscul mirării

peste tot ocheanul lui Alfa

întrevede următorul vis

 

aşezat pe catafalcul postmodernismului

oasele mărunţesc fraze textualist-barbare

le împrăştie sacerdotal peste turnul babilon

pentru răsărirea cîntecului

 

totul se confundă în imperiul ereziilor

noapte şi zi peste palimpseste

păşeşte în Alfa şi le rescrie

 

 


 

 

 

 

 

KOSMON TONDE

 

 

 

 

 

Aici m-ai părăsit

pe valea deplîngerii depline

rătăcind prin aburi

de alco’l şi ţigară

ca şi cum eu azi aş întrezări

oarece

 

întunecat în boema

cu poeţi cunoscuţi

răsucind firul în şoapte

pe aura iniţiaţilor

(ştiam din cărţi

lumea e demult scrisă)

 

surpriza e deja închiriată

pentru uitare punem oglinzi

atîtea versuri mă caută

şi nu sînt niciodată în poem

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

m-am spînzurat

pe spinarea unui glonţ

 

aşa nu greşesc ţinta

totul se vede în plină claritate

şi-atunci mă întorc

dar fără azimut

la prima carte

 

 

 

 

 

 

 

 

 

TRECEREA LABIRINTULUI

 

 

 

 

 

Nici eu…

şi nimeni nu ştie

cum am înţeles să birui anii

într-un labirint la vedere

pe care nici nu trebuia să-l străbat

cîtă vreme deasupra strălucea

un soare oarecare

 

mi-a fost dat să voiesc

trecerea labirintului

prin complicarea lui

 

doar zădărnicia mea

a putut să iubească

din vremi în timpuri cîte ceva

zahiri şi magi adevăraţi mi-au cerut

cele o mie de chipuri

ca să-mi arate capătul

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

şi-am cugetat…

tot înţelesul lor se făcea o amăgire

 

crezui atunci că nefiinţa aşteaptă

la marginea adîncă a ultimei străzi

 

nu erau decît nişte vedenii

tragînd cu mîinile aspre

de o risipire ca o stea 

 

şi continuînd să tot fie

înfiorător de nesfîrşit

 

 


 

 

 

 

 

MORŢII ÎI CITESC PE CEI MORŢI

 

 

 

 

 

Recitind vechile tratate de stilistică a moralei

te întrebi:

cine s-ar mai sinucide public

răsturnînd în metafizică

o gură de cucută

aşa cum ar fi cuprins de concupiscenţa

unui butoi cu vin?

 

cine şi-ar mai trage sabia pe sub idei

cum ar mîngîia grumazul nimfei?

 

mai este pe undeva omul care se şterge

de sîngele din palmă

ori care prinde neodihnita săgeată

cu inima?

 

poemul acesta se scrie

pentru naşterea unor morţi viitoare

 

îl veţi citi în fiecare dimineaţă


 

 

 

 

 

ODISSEE SANGUINĂ

 

 

 

 

 

O necunoscută amintire

îi vorbea cu o necunoscută limbă

despre cum ar fi să îl vadă nimicul

atunci cînd iese din vis

străbătînd etern cîmpiile

 

se obişnuise cu iarba uscată

şi tot ce vedea era sîngele abrupt

al tălpilor

 

cînd vedea prea mult sînge

ştia că e seară

cînd sîngele se făcea de piatră

era o altă dimineaţă a călătoriei

 

dar nu se privise niciodată

cîndva în drumul său

îl însoţise o pasăre nevăzută

dar nu ştia că nu e singur

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

într-o zi pasărea căzu pe nesfîrşit

iar el o lovi prefacînd-o în cădere

 

asta fusese tot ceea ce se întîmplase

pe ultimul infinit

 

mai rămînea doar necunoscuta amintire

cu necunoscuta ei limbă

vorbindu-i fel de fel de sîngerări

 

s-a întîmplat cîndva că a rămas la o margine

dar şi-a amintit că avea cu el un ceas

fără cadrane

avansîndu-şi orele după sentimente

secundarul era doar o impresie

iar capacul o oglindă

 

amintirea neînţeleasă

care-l albi odată cu sîngele

 

 

 

 

 

 

REFUGIU

 

 

 

 

 

Adevărata încercare

este închiderea punctelor

într-un disc

asemănător virtuţii

 

şi poeţii au existat

cîtă vreme au existat tiranii

pentru care se cîntau

odele şi imnele

 

şi călăii s-au bucurat

de sînge pe cînd oamenii

înţelegeau prea puţin

că magia va deveni

banalitate

 

…spun intrările impunătoare

ale cetăţilor învechite

de copilăria legendelor

 

 

 

 

 

 

DIALOGUL DE STICLĂ

 

 

 

 

 

acum la o vreme de la marea întîlnire

de la dialogul de sticlă la marginea ultimului concept

acum dezlegaţi de fenomen

ni s-au ridicat din priviri pînzele roşii ale toamnei

 

curge alături de noi un fluviu de tristă sinceritate

şi noi vorbim cu versul cristalului

despre marile absenţe cunoscute

împingînd din cînd în cînd o piatră

în acest amestec

ca o ultimă reamintită numărătoare

 

pe cine mai cunoaştem în supusă nuditate

spre cine ne macină memoriile ubicuităţii

cum am desfăcut colţurile ultimului secret

în timpul dialogului de sticlă

 

toate acele întîmplări din vremea eroică

n-au fost ale noastre

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

doar cuvintele ni se amestecau cu ele

ca lianele marea şi nisipul mării

 

a fost de ajuns un singur răsărit

pentru o neîncetată orbire

surprinzătoare vedere în golul răsucit

pierdere a luminii prin ea însăşi

 

veche melancolie pentru vremurile orbirii

amar urcuş de care n-ar fi avut nevoie

tălpile noastre înţelept înaripate

pure plutinde

 

despre toate aceste jocuri sferice

ne povesteşte acum jurnalul unei întîlniri

şi cronicile nepublicate ale dialogului de sticlă

într-o neîncetată emanaţie de ţipete

 

paşi îngropaţi în trepte străine

cînd se arată diavolul cu trident

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

şi ne expune picturi şi recipiente alchimice

din care să întrupăm strălucirile începutului

 

la capătul imperiului nostru de idei

sub o cupolă de un incolor absolut

de la o vreme scriem opuri transparente

cu dedicaţii sinistre pentru prietenie

pentru kaballistica uniformelor de poet

 

în toată această subterană

tu te ocupi mereu de privirile mele

şi le pui în cuvintele vechi-umbroase

ale dialogului de sticlă

ca o picurare de eter în forme concrete

 

aşa am văzut cum s-au născut cîteva cuvinte

înainte ca întîmplările să le nască

sub masca de sacrificii a sunetului

a strigătului în drumul spre întuneric

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

să rămînem la  cele ce-au fost spuse

la dialogul de sticlă

în acele cuvinte cristal

dedicate mereu

neîntîmplător

întîlnirilor noastre

 


 

 

 

 

 

FESTIN CORBESC

 

lui Daniel Corbu

 

 

 

A îmbătrînit un castan chiar azi în iulie

în bătătura mea pe unde o mie de regi

au trecut

 

şi i-a mîncat corbul

 

o mie de regi m-au învăţat poezie

şi i-a mîncat corbul

 

Astăzi zicem din vechile scripturi:

 

„Daniel, Daniel, te vor ciugului corbii…”

 

 

 


 

 

 

 

 

***

 

 

 

 

 

compus din dezamăgiri, dezastre

din suspendări de idealuri

bucăţi de carne putrede

 

urmez coborîrea

prin gura vulcanului stins

melancolic

 

trist pentru neputinţa

de a da un titlu acestui poem

 

azi am să trec cu o cruce prin poem

niciodată poeţii n-au săpat mormînturi

atît de trist să mă vad

cu gîtul peste metaforă

cu degetele depărtate peste asta lume

 

mă uit la mine întins

ascuns

în haine negre negre


 

 

 

 

 

MOIRA

 

 

 

 

 

Despre apoftegme şi rozarii scriu

 

cum şi amicii îşi beau ceaiul şi vodca

şi timpul-suflet pentru idee

 

cucerirea colţul de rai înaintea morţii

sîngerează pentru ultima sintagmă

purtîndu-şi cadavrele la răsărit de noapte

resuscitîndu-se în următoarea înjurătură

despre asta s-au scris romane

dar mai ales marile poeme inspirate

 

acolo la colţ la botu` calului

cu geanta pe umăr cu mapa sub braţ

cu orgoliul în pumnul cu monezi adunate zi de zi

cu ultima carte de la librăria de peste drum citită

spulberată pentru curajul de a fi publicată

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

estetici trans-centenare şi definitive

peste traficul rutier

(sinistru să mai auzi şi motoare în patru timpi)

sertare pierdute volume rescrise prost

lumea ca întîmplare iubitele necesare

 

nopţile şi daimonii…

proiecte pentru amăgirea stelei

nevoia de a fi postmodern

bucuria de a fi postmodern

(se pune la nesperata glorie)

 

după moartea aşteptată a tatălui

zi fără zi poet mai trist ca simboliştii

încă bun pentru alco`licii anonimi

 

ameninţînd cu detaşare

lovitura marelui poem


 

 

 

 

 

APOCALIPSĂ

 

 

 

 

 

În prima zi

am stat am judecat

şi am băut

 

a doua zi

am stat am judecat

şi am băut

 

a treia zi

am stat…

şi am băut

 

a patra zi

s-a săvîrşit lumea

 

 

 

 


 

 

 

 

 

CU MOARTEA PE CAP

 

 

 

 

 

Eternitatea mi-a înfipt mîna în grumaz

ca o sete albă  mă ridică tot mai sus

liniştea îmi închide ochii

înălţînd ultimul zid în muzeul singurătăţii

 

pe cap s-a suit moartea

eu o plimb peste tot

deşi îngerii aleargă după mine

cătînd loc spre odihnire

 

azi, privind întîia oară oglinda

am văzut-o răstignită între ochi

ce zîmbet, o, ce zîmbet înfinit

scăpa printr-o ultimă lacrimă

 

ce voluptate mă trage tot mai sus

ce sete albă mă ridică…

 

ştiu acum

voi pleca

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

totul este pregătit

dar nu se vede

nu se deschide nici o poartă

 

spre jumătatea adîncă

cineva strigă bucuria

altul îşi dezbracă speranţa

şi fiecare are dorul căderii

 

plec şi sunt autorul marii dovezi

cînd voi mai plînge oare

 

şi tuturor

vouă

vă va trece neîntristarea

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

UN VEAC DE SECUNDITATE

 

 

 

 

 

Toţi plecînd

rămase pe drumul unde mai venea

doar timpul cu sensul lui aiurea

 

începu muncile în apropiere

la manufactura de povestit secunde

îndreptat sentimente

(foarte rare de cînd cu noul model filosofic

euristic şi anatomic al locului dezamăgirilor)

 

era puţin de lucru şi avea îndeletnicirea

umblării împotriva secundelor

împotriva mecanismelor secundelor

străpunse apoi legate cu silabe

pe care nu le putea vinde

fiind dintr-un timp imperfect descris

imperfect prin natură

 

avea vreme să aştepte trecerea vremii

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

spre sfîrşitul de veac

concepuse teoria finală a sinuciderii

finalul teoriei sinuciderii

sinuciderea teoriei finale

prin finalul teoretic

 

nu mai ştia cu precizie

pentru că pierduse şi manuscriptul

şi timpul…

 

oricum sinucideri erau puţine

dispariţiile suspecte primind un nume mult mai explicit

oarecum cibernetic

el ştia că sunt doar

ceea ce se pierdea dintr-o secundă

rescrisă de gestul neînţeles

dar frumos al femeii

întorcîndu-se în legarea ei la gură

cu o spirală de idei.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Prieteni nu mai avea

fiind plecaţi încă de la începutul vremilor

să-şi caute amantele dispărute

(în împrejurări donquijoteşti

ori donjuaneşti şi epopeice –

oricum, de ireal dantesc)

îndrăgostite uşor de nebuneşte

de cavalerii prieteni.

 

Întotdeauna povestea aceste istorii

în care apărea dulcineele

şi clasica intrigă a prea-modernismului.

 

Istoriile false erau acceptate

astfel că pregătea publicarea

unei enciclopedii ultime despre sens

legată în piele

pentru care obişnuia să ucidă

cu regularitate fiinţe mitice

ca să le ia pielea mitică

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

uneori animalele vînate

se ascundeau de trecerea vremii

astfel că era nevoit să cîrpească paginile

cu sentimentele primite spre îndreptare

la atelier

acele sentimente

după care nu mai venea nimeni

toţi fiind speriaţi de aspectul

prea euclidian al dreptelor

trasate de falsurile din istorii.

 

Avînd prea mult timp

(îl pîndea şi-l vîna în serile obositoare

cînd timpul se ascundea să doarmă

în labirintul secundelor liniştite)

deveni ateu

altfel spus unicul zeu din drum

 

dar nu credea în el

părîndu-i-se un fapt antireligios

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

şi lipsit de cel mai elementar

resentiment uman

 

cel al faptului că ar putea să existe

(în afara atelierului cu secunde)

el sau altcineva cu îndeletnicirea de zeu.

 

Pentru asta, în enciclopedia legată în piele

de animale mitice şi sentimentele

femeilor în căldură

termenul de Zeu nu apărea

decît ca un loc gol scos la vînzare

pentru primul prieten ce promisese

întoarcerea din crîşma cu umbre de femei

a lui don quijote

 

cunoscînd că se cerea preţ mare

prietenul prefera să nu se mai întoarcă

şi să bea averea cerută de meseria de divinitate.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Hotărî să sfîrşească lucrarea

prin consacrarea unei femei

cea care-l alungase cîndva

cum toate făcuseră cu prima secundă

 

dar femeile pe care le iubea

nu credeau în prima secundă

şi nici în moartea sinucisă în secundă

 

*

Căutînd înfrigurat viitoarea zeiţă

trezi într-o noapte timpul vînat

şi uneori rănit în labirint

istoriile speriate de somnul veacului

de liniştea din locul absent al zeului

de beţia fără întoarcere a prietenilor

sau poate de ultima sinucidere

nerecunoscută

 

toate cerînd înapoi secolul pierdut.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Atelierul căzu nemişcat în

nemişcarea restului de secundă

 

împiedicat în marginea lumii

văzu atunci capătul drumului

 

şi existarea celor ce inventase povestind

 

privindu-l cu lacrima

pe care o smulge timpul orb

din părintele plecat în ascuns

spre locul gol

din memoria paginii cu Zeu…

 

 

 


 

 

 

 

 

JURNAL

 

 

 

 

 

Cantităţi incomensurabile de hîrtie

calculau decalajul jurnalului substantivului

ultima parte de vorbire ce mai rămăsese

să dea raport dumnezeului

 

la început a fost cuvîntul

verbul era inclus acestei stări

iar despre verb se poate vorbi

doar prin substantive

 

de aceea jurnalul era foarte scurt

plin de nemişcare

de o linişte pe care

o tot visează poeţii

 

ca să vorbească

din ce în ce mai puţin

 

 

 

 

 

 

 

 

ROST PENTRU LITERĂ

 

 

 

 

 

Din acest scris nu va mai străluci nimic

din acest scris se vor resemna

ultimele iluminări

tot ce a fost mai frumos va fi la fel

sub sigiliul neînţelesului

 

din acest scris va mai muri o lume

şi se va scrie alta

pe care ochii nu ştiu

nu pot s-o prindă în lumină

 

din acest scris

într-o zi şi-o zi

cineva va naşte focul

 

altfel tot ce mi-a fost dat

amestecă amăgirea cu Prometeu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

dacă scrisul este la fel de trecător

cum mîna sa

dacă nimic nu mai priveşte spre el

ori dacă toate se vor fi trecut

de ce

 

de ce nu mi-aţi pus o întrebare?

 

 


 

 

 

 

 

TRATAT  DE ÎNDOIALĂ

 

I

 

 

 

 

Începe întotdeauna

din partea adiacentă răsăritului

 

are pagini sfărîmicioase

se distinge prin uşurinţă

şi dă lecţii incomprehensibile

 

orice lucru este tot atît de uşor

cum la fel de uşor nu este

sau ar putea să nu fie

 

la examene se pierde întotdeauna

la cursul de îndoială

 


 

 

 

 

II

 

 

 

 

 

 

Primul capitol vorbeşte în versuri

despre istoria îndoielii

 

începe cu perioada dimineţii

şi te obligă la exerciţii de suprimare

a conştiinţei

 

din acel moment soarele apune

şi ai o poftă nestăvilită

de a te întîlni cu prietenii

 

la o îndoială

 

 


 

 

 

 

 

III

 

 

 

 

 

În secţiunea din mijloc

maestrul are un doctorat

de aceea nu vorbeşte

 

„nu am cu cine”, spune el

 

iar în carte partea aceasta

este cea mai nescrisă

 

„numai Sisif ştie de ce”

mai spune maestrul şi pleacă

 

asistentul are un răspuns

dar nu-l spune decît pe bani

pe care oamenii îndoielii

nu-i au niciodată

 

 


 

 

 

 

 

IV

 

 

 

 

 

În sfîrşit

cîte ceva despre acest subiect

se tratează într-o limbă moartă

într-o secţiune finală

 

limba o ştie doar un bătrîn

mut şi analfabet

care arată mereu cu privirea

spre tot felul de obiecte

abstracte şi prin consecinţă

logic intangibile

 

 


 

 

 

 

 

V

 

 

 

 

 

Şi totuşi

nimeni nu este disperat

din cauza acestui incident

 

deşi nişte părinţi

tot mai imateriali

întreabă pe ce se duce

viaţa lor şi chiar sensul ei

dacă studioşii ăştia

nu mai sfîrşesc odată

 

cu îndioala

 


 

 

 

 

 

VI

 

 

 

 

 

Maestrul vine tot mai rar

„am nişte îndoieli mari” spune

şi se retrage matematic

dincolo de faţa unei coline

despre care nimeni îndoindu-se

nimeni o trece

 

„nu e nimic dincolo” spune asistentul

care de la o vreme pare mai bătrîn

ori chiar este

decît maestrul

 


 

 

 

 

 

VII

 

 

 

 

 

Aşa a trecut totul

cînd am plecat de acolo

nu ne mai îndoiam de nimic

 

în spate rămăsese o umbră

săpată adînc în zidurile şcolii

de îndoială

 

„unde mergem acum?”

se întrebau cei care uitaseră

drumul spre casă

 

„cît mai departe de aici”

răspundeau cei care

fuseseră mereu picaţi

la examenul de îndoială

 

 

 

 

 

 

 

 

CONSIDERAŢII DESPRE METAFORĂ

 

 

 

 

 

Tot n-am reuşit să scriu

un poem pentru o femeie

 

poate e prea mult

ori poate lipsa de tandreţe

de care ea îmi aminteşte mereu

chiar există

 

mă citeşte des

surîde şi mă întreabă

„de ce atîta risipă de concepte

dacă nu-mi plac florile”

 

să scriu un poem pentru o femeie

poate fi prea mult

 

într-o zi s-ar îndrăgosti

şi multe s-ar întîmpla

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ar putea fi ultimul poem

prefer să o mai văd surîzînd

şi să citească tot mai des

din conceptele aruncate privirii

 

ştiu că aşteaptă înfrigurată

şi e singurul lucru

pentru care n-a plecat

încă

 

 

 

 

 

MEMORIE

 

 

 

 

 

Mama nu putea să uite

că recunoscuse cerul

în chiar momentul naşterii mele

 

eu nu voi putea naşte

şi nici măcar pe mine

nu mă voi putea naşte

iar cerul va fi mereu

atît de departe

 

totuşi profesorul de metafizică

are certitudinea unui concept

prin care eu voi înţelege cerul

acolo în interiorul lucrurilor

 

doar l-am văzut spune mama

era linişte şi întuneric

pînă cînd ai ţipat

 

apoi s-a făcut albastru


 

 

 

 

 

ZIDUL REFUGIAT

 

 

 

 

 

De cîte ori m-ai căutat şi nu eram

stam ascuns în castelul de refugiu

un loc foarte la vedere

de aceea nu mă găseşte nimeni

 

chiar sunt foarte zgomotos

fac tot felul de lucruri ciudate

care în altă parte

ar fi la mare căutare

 

saloane lungi de ceaţă dansîndă

cu mese străvechi de resemnare

aşteaptă cavalerul înarmurat

pentru care se pregăteşte ospăţul

 

nimeni nu-i ştie chipul

poate a mai trecut pe acolo

sabia uitată lîngă zidul spînzurătorii

e poate a lui

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu atît mai bine

va veni curînd să o ia

 

cînd nu mă găseşti

caută-mă în castelul de refugiu

 

se aude despre întîmplări

la mare căutare în altă parte

 

şi despre o sabie uitată

lîngă zidul spînzurătorii

 

 

 

 

ULTIMA ÎNTÎLNIRE

 

 

 

 

 

O ridicare abstractă şi bruscă

intră singurătate mai înaltă

mai sinceră şi liniştită

decît toate cuvintele

 

ce tîrziu a venit

tocmai acum cînd îmi spăl chipul

pregătind ultima moarte

 

atît de tîrziu intră

să-mi vadă braţele desfrunzite

şi ochii fără privire

 

şi picătura de suflet

rămasă pentru ultima rugăciune

 

atît de tîrziu

că moartea nici n-a mai aşteptat

 

 

 

 

 

 

IMPRESIE ROMANĂ

 

 

 

 

 

În ascuns sub Colosseum

m-am întîlnit cu leul răzvrătit

fiul ultimului gladiator

răpus de culoarea securii

 

de o istorie întreagă

fiara îşi plînge trista soartă

de a nu fi fost ucisă

cu onoare şi mîndrie

de ultimul gladiator

 

pe cea de-a şaptea colină

ţipă gîştele zicînd

„a venit ceasul, a venit ceasul…”

şi nimeni nu mai crede în gîşte

 

sub o boltă imensă

un deget enorm arată ceva

undeva

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

şi nimeni nu mai vede

dincolo de zidurile cetăţii

 

oraşul e cufundat în viitor

 

lupoaica şi-a părăsit gemenii

da Vinci a renunţat la Giocconda

iar Vergiliu s-a ascuns în mare

 

 

 

 

 

CONFESIUNEA DE SEARĂ

 

 

 

 

 

nu îţi pot construi rime

decît pentru plecare

 

definitivă

în această lume nefericit literară

să-ţi fie frumoasă

frumos de înaltă

 

vei împăca pasărea cu zborul absurd

pe ceilalţi cu drumul rămas din tine

 

precocitatea naşterii din mamă

marea dorinţă a tatălui obosit

 

nu-ţi doresc decît ascunderea

şi vei înţelege atunci

 

căutat voi fi prin dreptate

să accepţi jocul de litere

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

al depărtării orizontului sau

al unei culori de negru intens

la fel de absent

ca zilele pe care le-ai trecut

 

aşteptîndu-te cu alte zile…

 

 

 

 

 

 


 

 

 

 

 

GLONŢ ORB

 

 

 

 

Hăitaşii s-au retras în rafturi

de bibliotecă alexandrină

 

au aflat că în marele salon

se ascunde o nouă idee

iar vînătorul a obosit căutînd-o

 

hăitaşi cu monoclu

cercetează atent interiorul vid

în care se aud din cînd în cînd

fîlfîirile aripilor ideii

 

e peste tot şi nimeni nu o vede

vînătorul armează ritmat o pană

şi stă încordat peste coala albă

 

şi iar liniştea dementă

 

„afară!” strigă hăitaşii cu monoclu

„ideile sunt în lume”

 

 

 

 

 

 

MAREA AMIAZĂ

 

 

 

 

Astăzi a venit iar

după-amiaza cînd îmbătrînesc

(nu am apucat să vă spun

uneori, după-amiaza, îmbătrînesc)

 

e o stare de linişte

mai rar întîlnită în marile amieze

ale lui Nietzsche

 

copiii din parc îmi amintesc de mine

umbrele acelea cu gri de femeie

îmi sfîşie ceva de neînţeles

 

la cîteva clipe mai departe

nopţile albe ale inimii personale

se arată ca din vechi lecturi

 

cîtă linişte să fii bătrîn

să poţi fi întrebat cît e ceasul

dacă ai făcut vreun război

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cîte femei ai cunoscut

şi de ce aşa de puţine

 

să ţi se spună bună ziua

ca şi cum chiar o iei de la capăt

şi mai ales să fii privit întrebător

cu multă admiraţie

 

ce trist să vină înserarea

cu tinereţea ei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

AUTOPORTRET

 

 

 

 

 

liviu apetroaie mai scrie şi azi cîte ceva

deşi hîrtia se ceartă mereu cu el

 

e singur şi-i place

 

cînd se plictiseşte nu face nimic

iar cînd are ceva de făcut

se duce vizavi şi bea

nişte alco`luri tari

 

liviu apetroaie nu s-a obişnuit cu ideea

că nu va mai fi niciodată ce a fost

cum scrisese în cartea aia

promisă tinereţii sale

care-l vizitează uneori

şi-i spune: „dă-mi, dracului, manuscrisul

mă aşteaptă editorii din amintiri…”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

lîngă el într-un cerc şi-o clepsidră

o fotografie îi răneşte

în fiecare noapte indiferenţa

 

liviu apetroaie se întoarce dimineaţa

din lume

şi stă ascuns

în carnetul cu termeni filosofici

pe care nu-i pronunţă niciodată

 

fiecare zi e o altă seară din anii

în care i se spunea că e fericit

 

chiar cel ce stă în spatele iubirilor sale

povesteşte cum îl vede cîteodată

cu o strălucire înlăcrimată

în faţa fotografiei din cerc şi din clepsidră

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

liviu apetroaie se va întoarce cîndva

să iubească

 

dar preferă deocamdată

să asculte singur

cum apune luna

 

ori ce mai compune

lăutarul singuratic

din colţul obscur

al camerei părăsite de prieteni

 

 

 

 

 

 


 

 

 

 

 

RAPORT CĂTRE PRIETENI

 

 

 

 

 

Dragii mei

 

după cum spuneţi şi voi

după cum teoretizează filosofii

fiecare dintre noi aude măcar o dată

un ornic interior al fiiri

 

atunci vine vremea să atîrni pe umeri

dulce-amara pelerină neagră

şi să cercetezi dacă lacrima neagră

e bine păstrată în adîncuri

 

atunci e vremea să laşi pe un colţ de masă

frîntura de suflet pe care ai primit-o

de la ceilalţi

şi să fii plin de orgoliul

că s-a întîmplat să-ţi fie dată

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

şi după toate aceste pregătiri

să te retragi pe ascuns

în pădurea invizibilă

a vechilor amintiri

 

dacă în golul rămas va veni

un singur prieten să pună

lacrima lui neagră lîngă a ta

vei şti ce înseamnă tristeţea

 

 

 ordache)

 

 

 

e acelaşi drum omule

am mai fost noi pe aici

coboram cu orizontul în spate

ne speriau doar clopotele

ascunse în clopote de gheaţă

 

ne prăfuiau cîteva frunze

parcă ne fugăreau nevestele

către Casa Morţilor

 

şi noi… ce frumos

trăiam cu orizontul în spate

prăfuiţi în cîteva frunze

 

tu-mi spuneai: poemele se scriu

în cuvinte de-nţeles

 

caz întunecat

pe drumul ce avea să ne împartă

între cei care alergau mai repede…

Vizualizări: 34

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor