Prin lacrima tăcerilor pierdute 
Mă amăgesc să cred că existăm, 
Dar toamna plânge-n vise neîncepute, 
Cu frunzele ce-n suflet le purtăm.

Cerşim iluzii inimilor triste, 
Iubirile rămân mereu fără de flori, 
Sub lumânări ard mii de acatiste, 
Iar fumul lor dă cerului fiori.

Fără amurgul genelor firave 
Mă simt un val pierdut în depărtări, 
Ca un pian rănit printre octave, 
Îţi caut partituri în lungi chemări.

Mă-ntreb mereu, sub fulgerele nopţii, 
De ce a nins cu auriu pe frunze? 
Prin ce furtuni ai rupt aripa vieţii, 
Ce-mi aducea sărutul tău pe buze?

Dar valuri peste valuri se adună 
Pe ţărmul cu beteală argintie, 
În mine, glasul tău încă răsună, 
Chiar dacă-afară plouă-n agonie.

Nu e firesc să dau ultima luptă 
Cu inima care ţi-a scris în stele, 
În lumea ta, eu am rămas o şoaptă 
Ce-a ridicat iubirilor, castele.

Când mă atingi cu zâmbete de astre, 
Eu te privesc prin ramuri de lumină, 
La geamul tău vin stelele albastre 
Şi cad murind, pentru a noastră vină.

Rămas cu vântul lacrimilor reci, 
Pe drumul amintirilor păşesc... 
Poate, aştepţi să-ţi spun... să nu mai pleci, 
Dar am să tac, chiar dacă ştiu că te iubesc.

Daniel Luca 20 09 2017

Vizualizări: 33

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Ioan Grigoraș pe Februarie 5, 2018 la 8:12am

Rămas cu vântul lacrimilor reci, 
Pe drumul amintirilor păşesc... 
Poate, aştepţi să-ţi spun... să nu mai pleci, 
Dar am să tac, chiar dacă ştiu că te iubesc.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor