Cîteodată mă așez dincoace de pleoape,
la adăpostul unei mari liniști
cu speranța că lucrurile se vor întoarce la mine
unul cîte unul, autentice și foarte personale,
în realitate, e doar o formă de cinism care-mi alunecă
printre degete, precum creionul pe foaia albă
a unui extemporal de la care nu lipsesc niciodată.
Ar trebui să fie o înșirare de odăi cu lumini diferite,
de cele mai multe ori mohorite și nostalgice,
odăi scufundate în lumini de ploaie și-n timpul care
nu s-a scurs încă sub piele.
La fel cum descoperisem gesturile tale,
într-o fotografie din Dakarul îndepărtat și decolorat de soare,
am și acum sentimentul acela de fericire,
mă strîngeai în brațe fără noapte și fără greșeli,
asemeni ferestrelor ce se deschid dimineața
într-o beție de albastru ca-n iezerele din Heșbon.


Lyrics and photo by Luminiţa Cristina Petcu

Vizualizări: 34

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor