Saşa Pană

Saşa Pană, pseudonimul literar al lui Alexandru Binder (n. 8 august 1902, Bucureşti - d. 22 august 1981, Bucureşti), este un scriitor evreu român, prezent în literatura română de avangardă din prima jumătate a secolului XX.
Fiu al medicului David Binder, după studii de specialitate începute la Iaşi şi terminate la Bucureşti, Saşa Pană obţine în 1927 diploma de medic militar. Vocaţia lui era însă literatura, teritoriu în care disponibilităţile sale intelectuale vor contribui decisiv la desăvârşirea lui de animator al mişcărilor literare de avangardă din România, începând cu dadaismul, trecând apoi spre o orientare suprarealistă. Debutează cu volumul de poezii simboliste Răbojul unui muritor în 1926. Trei ani mai târziu, cu mijloace financiare proprii, Saşa Pană scoate revista de avangardă "unu" şi înfiinţează o editură sub aceeaşi siglă, unde va tipări cărţile proprii şi volume ale unor confraţi de generaţie, promotori ai creaţiei avangardiste, ca Urmuz, Tristan Tzara, Stephan Roll, Ilarie Voronca, Vasile Dobrian şi alţii. La fel ca majoritatea avangardiştilor români, Saşa Pană publică numeroase proze de mici dimensiuni, situate la frontiera dintre povestire, reportaj, poem în proză şi articol cu caracter de manifest. Formula "automatismului psihic pur", prin care André Breton definise suprarealismul, îşi face simţită prezenţa în volumele intitulate "Diagrame" (1930), "Echinox arbitrar" (1931), "Viaţa romanţată a lui Dumnezeu" (1932). Într-o scenografie mentală plasată la hotarul dintre stare conştientă şi vis, poetul, aflat în postura de "secretar al inconştientului", stenografiază cu voluptate mesajul unei "halucinaţii binefăcătoare", aureolat de "briza reveriei". În cărţile publicate ulterior, "Cuvântul talisman" (1933), "Călătorie cu funicularul" (1934) şi altele, scriitorul îşi distribuie substanţa poetică în două registre: unul, al programului avangardist "subversiv", va fi branşat permanent la energia "incendiului reţinut în cuvinte", celălalt, cu componentele unui temperament echilibrat, este dispus în tonalităţi minore, elegiace. Ceea ce puțini au remarcat este că Sașa Pană a contribuit cu versuri în propria sa revistă doar în ultimul an de apariție. După desființarea revistei, editura ”unu” (fondată în 1929, din câte se pare) a continuat să funcționeze până în anii '40, când este redenumită în Orizont, până în 1947-48, când toate editurile din țară vor fi desființate și înlocuite cu editura de Stat.
Între noiembrie 1944 şi martie 1947, Saşa Pană a publicat revista proletară Orizont din care au apărut 42 de numere. După volumul "Poeme fără de imaginaţie" (1947), a publicat mai multe volume de proză cu caracter general proletar sau umoristic. În 1966 apare o primă antologie din opera sa poetică, "Poeme şi poezii", ce cuprinde şi o serie de inedite grupate sub ciclul "Culoarea timpului (1948-1965)", care va fi completată şi publicată în volumul din 1977 intitulat tot "Culoarea timpului". La 3 ani după "Poeme şi poezii" apare la aceeaşi editură o antologie din prozopoemele sale. În 1973, cu 8 ani înaintea morţii sale, Saşa Pană publică un volum de memorialistică de aproape 700 de pagini intitulat "Născut în '02". În 2006, a apărut postum la Editura Dacia din Cluj-Napoca o ediţie îngrijită de Ion Pop ce conţine volumele Viaţa romanţată a lui Dumnezeu, Diagrame şi Echinox arbitrar. În 2009 va apare la aceeaşi editură Sadismul adevărului. Saşa Pană a fost şi autorul unor traduceri valoroase din operele lui Paul Eluard, Jean Cassou, Loys Masson. 
A locuit din 1933 până la moarte în imobilul situat pe strada Dogari (Dogarilor) la nr. 36.

 

Sasa Pana- Colaj 1977

 


Sasa Pana - Zodie

E napârca nopţii strânsa lânga frunte
Bolborosiri de otrava
Clocot de gând rau
De lespezi se loveste steaua mortii

Casa cu bocet
Grinda norocului s-a rupt acolo
Un tipat un ulcior spart
Broboada tacerii pe hornul îngheţat

Afara de secretul mortii
Fata ascundea în suflet o petunie
Acasa au ramas fotografiile
 

 Paul Păun
(1916-1994)
Păun a debutat la revista Alge în 1933 şi la Unu cu versuri care au şocat. Erotismul îl împrumutase de la Geo Bogza care tocmai publicase Jurnalul de Sex. Câteva lucrări succesive schimba paleta, Păun devine cifrat atingând probleme sociale. Observăm în ultima sa placheta publicată în România
dispoziţia sa pentru suprarealism. Ca şi Breton sau Trost accentele lui Păun sunt puse pe magia vorbelor.  În 1975 pleacă în Israel şi aici îl preocupa noţiunile cabalistice, personajele talmudului (Lilith) şi pictură în care foloseşte detalii rafinate în construirea unui haos vizual. Plastică lui
Păun este şi ea suprarealista. Participă în 1946 la galeria Căminul Artei din Buc la o expoziţie de pictură "ready made" alături de Trost, Gherasim Luca şi ei poeţi ai avangardei. Dar comuniştii interzic aceste "aberaţii" şi curând cei trei emigrează: Păun spre Israel, Luca şi Trost spre Franţa.
Din scrierile lui Păun amintim: Plămânul sălbatec, Marea palidă, La Rose Parallele, L'infra Noir
etc. Realizează coproducţii cu poeţii avangardişti Gellu Naum, Virgil Teodorescu şi Gherasim Luca.
 
                                                   Paul Paun-raritati poetice ..


În noaptea aceea, pentru prima oară
lumea s-a oprit într-o respiraţie adâncă
şi în inima ei, ca o largă prăpastie
s-a deschis aşteptarea.

Treaz de o lumină tristă, interioară
cu gesturi atente, prelungi
cu umbre, cu dansuri,
călcam pe locuri reci, lunecoase, adânci
ca pe un oraş înecat
purtător de oglinzi şi blesteme.

Aveam
o misterioasă întâlnire cu noaptea
atunci
când pentru prima oară lumea s-a oprit
ca să mă aştepte.

Îi spuneam în gând
noapte, logodnica mea,
ce mult iubesc lumina ta de fantomă,
ce mult iubesc, în libertatea singurătăţii tale
arborii fără rădăcină ai delirului
ce mult iubesc, în ploile tale negre, suferinţa.
Eşti uneori palidă de febre
şi eu
sunt atunci un om al febrelor, al morţii;
eşti uneori
caldă ca subsuorile femeilor
profundă ca pădurile agitate de vânt
şi eu iubesc atunci întâmplările neaşteptate
şi forţele de fier ale naturii.
Eşti uneori lumina asta tristă, interioară
când lucrurile curg în jurul meu şi fug însetate,
când fruntea trece printr-o oră mai rotundă,
mai umană,
când vântul îmi vorbeşte în somn ca într-o cutie de rezonanţă,
când buzele-mi sunt albe.
Atunci, îmi place să ştiu
că port pe ele o sămânţă incendiară
îmi place să ştiu
cum s-o arunc peste această lume impură.

Dar cu o voce arsă de emoţii i-am spus
sunt poet
ca şi cum mi-aş fi spus numai mie
şi pe obraz, sub flacăra lunii,
genele grele umbreau
o descrescândă orgă, tremurătoare.

Text : AG si YZ

Iulie 2011

Vizualizări: 91

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de iulian damacus pe Iulie 10, 2011 la 10:29am
gestul e laudabil, dar daca poezia/ textul e de valoare, devine literatura adevarata, indiferent de autor, epoca ...
Comentariu publicat de ANGELA BACIU pe Iulie 5, 2011 la 9:24am
minunat, un adevarat dar, felicitari!
Comentariu publicat de Florin GRIGORIU pe Iulie 5, 2011 la 7:28am
A citi cele scrise de înaintași este o datorie pentru toți acei care scriu și mai ales pentru acei dintre noi care cred că toate încep cu ei. Istoriile literare trebuie să-i cuprindă pe toți, dar neuitând faptul că unii contemporani sunt doar umbre ale celor de mai înainte. Scriu aceasta pentru că se poartă dicteul poetic, dar nu orice scriere este poem. mai intervine și scrierea-rescriere, atenția la sonorități, repetiții, ton general, idee,nu nepărat ascunsă, dar nu văzută de la prima citire. Entuziasmul unor colegi, exprimat în două-trei cuvinte, de regulă aceleași la unele texte venite în rețeaua poetică, nu totdeauna reflectă și cunoașterealucrărilor scrise de alții, altfel, cu toate că repetinția este mama învățăturii, a repeta literar întocmai nu este decât epigonism. Și totuși... o simplă tușă, o simplă sintagmă nouă ne arată demersul adevăratei scrieri și nepierderea de vreme, atât a scriitorului, indiferent de vârstă, cât și a cititorului. În marea antologie a poeziei scrisă în românește există și acești doi scriitori, pe care i-ați readus ochilor noștri. Se vede și în acest caz cum valoarea rezistă, există peste mode și timp.Florin Grigoriu 
Comentariu publicat de costescu gabriella monica pe Iulie 4, 2011 la 12:19pm
Poezia este cântecul pe care il avem în suflet.Aşa, fiecare putem să arătăm ce fel de cântece purtăm în noi.
Comentariu publicat de Andrei A. RADU pe Iulie 3, 2011 la 1:11pm
Mulțumiri pentru articol. E bine să ne mai amintim și de alți poeți decât de cei din „programa școlară”.
Comentariu publicat de Cercel Marilena pe Iulie 3, 2011 la 1:01pm
Da, poetul e imparat al singuratatilor; imi place.
Comentariu publicat de Andrada Toma pe Iulie 3, 2011 la 12:17pm

 

  O minunata ingemanare a istoriei tesuta pe altarul firesc al poeziei. Poezia suprarealista este dincolo de orice imaginatie acea culoare care da sens creatiei literare si face ca sensul lumii sa fie unul plin si carismatic. O lume inundata de poeti e o oaza de liniste si fericire pentru toti. Caci, poezia este lacrima de aur si sensul cautarii launtrice, un izvor vesnic nou creator a toate.

Comentariu publicat de Grainic Val pe Iulie 3, 2011 la 12:11pm
Toata cinstea ptr readucerea acestui nume in actualitate. Merita din plin respectul aducerii aminte, ca si recitirea frumoaselor sale opere, mai ales ptr cei (ca mine) care nu pot accesa biblioteca...atunci cand vor. Multumiri d-lui Adrian Grauenfels. Cu tot respectul...Val
Comentariu publicat de Victoria Stoian pe Iulie 3, 2011 la 10:23am
Admirabile aduceri-aminte!  Suprarealismul sadicului secol 20 prin filtrul imaginarului poetic, separat de atingerile ternelor zile. Saşa Pană şi Paul Păun, poeţi atât de necesari în imunda lume poetică de azi!
Comentariu publicat de voicu tudor pe Iulie 3, 2011 la 2:00am
un limaj si o imagistica fascinant de moderne, care depaseau clar timpul in care erau scrise, ca si gellu naum, un consacrat suprarealist, acestia au fost deschizatorii unor drumuri neimaginat de vaste, care s-au inchis din pacate odata cu ei

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor