dorinţelor mele alint,

[Ninel Vrânceanu]

am dragostea plină de tandre suspine,

când dorul meu creşte spre zori aurii,

mi-e dor de-o trăire în zile festine...

mi-e dor de-o descătuşare de vise zglobii!

se bucură cerul c-am învăţat de la el,

să mă spăl de înnorare cu o ploaie de vară,

seninul mi-l curge printr-un arc de penel,

să fiu vesel şi bun, ca o pâine de ţară; 

am drojdie fest de lut şi argilă,

mi-e viţa aleasă din taine străbune,

modestia mă ţine, chiar de pare ostilă...

dau bineţe, vorbesc, am doruri de lume!