Două zile la Saint Petersburg
    Impresii de drum
 
Călătorul neavizat să se aprovizioneze cu răbdare şi tutun, trecerea graniţei între Estonia şi Rusia reflectă calitatea relaţiilor dintre cele două state vecine. Un traseu lung de 3 Km este secţionat şi presărat cu bariere şi gherete de pază, porţi de fier, camere de luat vederi şi o birocraţie copioasă, toate la un loc ne-au costat 4 ore de aşteptare în autobuzul înfierbântat la extreme de soarele de August. Motivul: o crasă ineficienţă , amplificată de vechea ură dintre popoarele baltice şi cel rus care a dominat timp de 74 de ani. Saint Petersburg ( Petrograd în 1914, sau Leningrad mai târziu)  ni se dezvăluie treptat cu monumente şi palatele trecutului, dar şi vestigiile comunismului presărate în mod voit prin marea metropolă. Mai există Bulevardul Lenin, statui comuniste, monumente care conţin numele Leningrad (numele oraşului dat de comunişti la moartea lui Lenin şi folosit între 1924-1991) . Dar ce ne frapează este nu numai prezenţa vestigiilor comuniste dar mai ales mentalitatea suspicioasă, lentoarea, ineficienţa programate în locuitori. Autobuzul nostru este însoţit de un ghid local, nu avem voie să circulăm liberi fără acest "Cerberus" plătit ca să ne studieze acţiunile şi discuţiile.
   
Neva şerpuieşte un drum lung spre golful Finlandez , traversând oraşul, reflectând în apele sale  cerul albastru, cu pescăruşii aflaţi pretutindeni, cu ţipete  ascuţite căutând hrana iar locuitorii împânzind  marile bulevarde, bucurându-se de căldura lunii August.
Vedem impozanta Catedrală Kazan, Biserica "Sângele Domnului" ( cea cu mozaicuri pictate ), Ermitajul, teatrul nou renovat Alexandrovsky,  Newsky Prospect, arteră aglomerată şi plină de magazine . Vom remarca statuia călare a fondatorului oraşului ţarul Petru cel Mare, (1703) care face din oraşul său capitala imperială a Rusiei. Este al doilea mare oraş al Rusiei cu 5 milioane de locuitori. Port la marea Baltică, devine capitala culturală a ţării, oraşul lui Puşkin şi Dostoievsky.
La început oraşul este construit haotic în jurul pieţei Sfânta Treime. Dar ţarul Peter cel Mare vrea un plan urbanistic. Curând un arhitect Italian, Trezzini desenează un oraş secţionat de canale şi insule  populate. În 1716 Ţarul  cucerit de arhitectura franceză îl angajează pe Alexandre le Blond ca arhitect şef al oraşului. Barocul lui Trezzini, se regăseşte proeminent în Palatul Menshikov, Catedrala Peter şi Paul, Kunstkamera etc. Ţarul moare în 1725 trădat de propriul său fiu. Dar dinastia Romanov continuă cu Peter II  care mută capitala Rusiei la Moscova. 4 ani mai târziu în anul 1732 împărăteasa Anna readuce tronul la Peterburg unde va rămâne pentru 186 de ani, până la desfiinţarea comunismului, instalat în urma revoluţiei din 1917.
Un incendiu catastrofal distruge oraşul în 1737. Un arhitect german împarte oraşul în 5 cartiere , centrul este deplasat la est de Neva în cartierul Amiralităţii. Noul arhitect construieşte trei bulevarde radiale plecând de la Amiralitate:
 Nevsky Prospekt, Gorokhovaya şi Voznesensky Prospekt. Arhitectura barocă este dominantă culminând cu barocul elizabetan folosit de Bartolomeo Rastrelli care construieşte  faimosul Palat de Iarnă. După 1760 apar şi clădiri în stil neoclasic iniţiate de Ecaterina cea Mare care adăugă granit masiv la bordurile Nevei.
Pe la 1850 apar poduri permanente peste Neva. Construite iniţial după gabaritul şlepurilor vechi ele nu permit trecerea ambarcaţiiunilor mai înalte. Soluţia găsită este simplă , noapte de noapte după ora unu podurile se ridică pentru câteva ore permiţând trecerea navelor în ambele direcţii. Spectacolul deschiderii podurilor este admirat de trecători şi de turişti care nu prididesc a lua fotografii bucăţii de şosea care se ridică vertical împreună cu asfaltul, balustradele şi felinarele suspendate în aerul nopţii . Stilul neoclasic şi cel Empire, mai pretenţios, explodează în zeci de clădiri somptuoase:
Academia de Arte, Biserica Sfânta Ecaterina, Palatul de marmură Rinaldi, Catedrala Kazan, Teatrul Ermitage, Palatul Yusupov, Academia de Ştiinţe, Catedrala Trinity etc. După 1840 se va practica o arhitectură de stil romantic, se vor adăuga în acest stil Palatul Mariinsky, Palatul Nicolai, Palatul Mihael, şi gara Moskovsky.
 
    Istoria recentă
 
 În primăvara lui 1917 izbucneşte revoluţia din Februarie. Marinarii vasului de război Aurora (azi transformat în muzeu) se revoltă contra sistemului ţarist totalitar. Ţarul Nicolai II abdică punând capăt celor 300 de ani de monarhie a dinastiei Romanov. La 7 Noiembrie 1917 bolşevicii conduşi de Lenin asaltează palatul de iarnă, evenimentul  numit "Revoluţia din Octombrie" duce la instalarea la putere a partidului Comunist şi a Sovietelor. Ca urmare, oraşul este ameninţat de invazia trupelor germane aflate în Estonia vecină . În grabă  capitală Rusiei este mutată de Soviete la Moscova  iar oraşul este redesenat pentru a acomoda familii sărace care împart în comun apartamentele burgheze luxoase . Stilul devine constructivist apoi este înlocuit cu un stil Stalinist, mai pompos. În timpul celui de-al doilea război mondial Leningradul este asediat de forţele germane timp de 900 de zile între 1941-1944 . Este unul din cele mai lungi şi destructive asedii din istorie. Peste un milion de locuitori au murit de foame.  Mulţi au fugit, au fost evacuaţi, oraşul devine fantomatic.
Un monument impresionant al rezistenţei eroice descrie chinul şi sacrificiul  acestor ani. Stalin declară oraşul "erou"  şi oferă Ordinul Lenin şi o medalie de aur. 
 După război oraşul capăta un metrou rapid cu 8 staţii decorate excesiv cu bronz şi marmură în stilul pompos Stalinist. În schimb, se adăugă la periferii clădiri funcţionale , standardizate,  care să separe familiile din starea de viaţă comună. 
Azi, oraşul număra 8000 de monumente, multe monitorizate de UNESCO, se caută investiţii pentru întreţinere şi prezervarea lor. 
În spatele clădirilor luxoase, la numai câţiva metri vom găsi sărăcie, delăsare, nepăsare. Hotelul la care am locuit este sobru, camerele mici, cu iz acru de la aerul poluat de centrala electrică aflată la numai 200 de metri. Chiuveta înfundată, la ferestre atârna perdele scurte, insuficiente ca să blocheze lumina nordică. Puţini vorbesc engleza, totul este scris în limba rusă cu litere cirilice. Harta oraşului primită la recepţie este limitată doar la centru, hotelul nici nu apare, se afla în afara limitelor. Şi totuşi pe artera apropiată circulă tramvaie, există magazine slab luminate şi chiar un restaurant chinezesc . Pe marile bulevarde magazinele etalează marfă de export dar prezentarea lasă de dorit. Se simte pretutindeni vechiul sistem, lipsa de gust, e inflexibil , neapetisant. Dar iată şi mărturia victoriei economiei capitaliste: Coca Cola şi McDonalds vând produsele lor etichetate în limba rusă. Oraşul este  plin de maşini  lustruite cu grijă: Audi, Mercedes, sau Bentley pentru noii parveniţi.  Ne grăbim,  urmează să vizităm celebrul muzeu Ermitaj .
 
   Ermitaj, vizibil-invizibil
 
La pomul lăudat  să nu mergi cu sacul.  Ridicat de Ecaterina cea Mare în jurul palatului de iarnă muzeul a fost deschis pentru public  în 1852. La exterior clădirea muzeului este pedant renovată în culorile cunoscute  de verde, cu decoraţii stucco vopsite abundent cu aur, după gustul ţarilor. Regina achiziţiona tablouri de la colecţionari reputaţi prin intermediul unor negustori de artă germani, francezi, englezul Walpole şi alţii. Înaintea asediului german (1941) două trenuri pline cu opere de artă au fost evacuate spre Sverdlovsk şi astfel salvate. 
Muzeul se redeschide după război, în 1945. În 1948  circa 316 opere moderne (Picasso , Matisse etc) sunt transferate muzeului. Muzeul a devenit enorm, se întinde în 6 clădiri istorice, din broşura pe care am găsit-o se înţelege că doar câteva procente din exponate (circa 3 milioane) sunt la vedere, restul este stocat în beciuri bine păzite. Ghidul nostru ne explica că nu vor fi scoase la lumină niciodată, multe din ele sunt mărturii ale unor  evenimente ţinute în secret, care ar arunca o altă lumină istoriei cunoscute. Plătim biletul de intrare  mult mai scump decât localnicii şi pătrundem în Sala Pavilionului care expune un celebru ceas englez – un păun aurit plasat într-o colivie de sticlă. La parter, expoziţie temporară Caravaggio,  dar mulţimea curioasă împiedică apropierea de pânze. La sala Maeştrilor olandezi (Rembrandt, Brueghel, Rubens)  lumina cade pieziş  deşi filtrată de perdele grele, picturile reflectă şi te orbesc,  spre marele meu regret.  Trecem prin săli cu candelabre aurite, statui în stil greco - roman , sculpturile italianului Antonio Canova, apoi vedem pictura clasică  europeană dar ventilaţia este practic  inexistentă , deci este foarte cald, îmbulzeala, gălăgia grupurilor, oamenii care se pierd şi se caută ..toate fac vizita neplăcută, iritantă.  Renunţ la grup şi la explicaţiile ghidului alegând etajul superior unde mă delectez cu Cezanne, Matisse, Derain, Gaugaine, Van Gogh etc expuşi cu generozitate. În plus este  permis fotografiatul! chestie rară în marile muzee.  Dar timpul trece repede, e vremea să părăsim muzeul. Problema pare simplă? De loc. Clădirea veche, sălile sunt semnalizate cu numere dar nu există săgeţi spre scări sau lift. Ne bazăm pe indicaţiile paznicilor care ne îndrumă spre ieşire. Cofetăria înghesuită lângă ieşire vinde îngheţată şi apă minerală . Afară e soare, cer albastru , piaţa enormă cu obelisc,  toate neschimbate de peste 100 de ani. Opulenţă şi măreţie au vrut să transmită ţarii Rusiei prin arta acumulată obsesiv, o parte vizibilă dar foarte multă rămasă dosită, invizibilă.  
 
Adrian Grauenfels
2013
 
 
 
 
 

 

Vizualizări: 288

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor