Dr. Dan BRUDAȘCU: MINCIUNĂ ȘI ELUDAREA ADEVĂRULUI (Scrisoare deschisă domnului Ion CRISTOIU, director al revistei HISTORIA)

danbrudascu

Dan Brudașcu

MINCIUNĂ ŞI ELUDAREA ADEVĂRULUI

(Scrisoare deschisă domnului Ion CRISTOIU, director al revistei HISTORIA)

În numărul 105, septembrie 2010 al revistei Historia, al cărei director sunteţi, aţi publicat la rubrica „Cancan” articolul intitulat „Soţia lui Octavian GOGA, spionul lui Hitler?[1] Deoarece textul în cauză nu poartă nici o semnătură, mă văd nevoit să mă adresez dumneavoastră pentru a face câteva mai mult decât necesare precizări.

Însuşi titlul articolului vădeşte reaua credinţă dar şi superficialitatea şi necunoaşterea celui care l-a semnat. Pentru liniştea dumneavoastră şi a oricărei alte persoane interesate de un asemenea subiect, fac precizarea că este adevărat că Veturia GOGA a desfăşurat o intensă şi susţinută activitate de spionaj de o manieră mult mai inteligentă, de exemplu, decât Mata Hari[2]. Spre deosebire de aceasta însă, activitatea Veturiei GOGA a fost consacrată exclusiv interesului naţional, a fost desfăşurată cu ştiinţa autorităţilor de la Bucureşti, beneficiind, nu o dată, inclusiv de sprijinul unor diplomaţi români aflaţi la post în diverse zone ale continentului. Pentru a nu fi tentat să consider afirmaţiile de mai sus drept hazardate, fac precizarea că am consacrat studiului vieţii şi activităţii lui Octavian GOGA, atât sub aspect literar, cât şi politic, vreme de mai bine de 30 de ani şi că deţin un doctorat având ca obiect „arta poetică a lui Octavian GOGA şi receptarea ei de către critica literară românească”, doctorat obţinut la Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj[3]. Deci, spre deosebire de autorul articolului la care fac referire, eu vorbesc în deplină cunoştinţă de cauză şi, în plus, nu urmăresc nici satisfacerea vreunor frustrări, nici promovarea minciunii şi neadevărului. Autorul textului la care fac trimitere îşi bazează informaţiile exclusiv pe afirmaţiile făcute de mine într-un studiu consacrat otrăvirii poetului de morganaticul rege Carol al II-lea, unul dintre cele mai sinistre personalităţi ale istoriei României. Afirmam în acel studiu că după moartea suspectă a soţului ei într-un moment în care ea plecase la Bucureşti, din chiar însărcinarea lui Octavian GOGA să îl informeze pe Ministrul de Externe al regatului României, Nicolae Petrescu Comnen[4] asupra rezultatelor întâlnirii şi discuţiilor pe care Octavian GOGA le avusese la Budapesta[5] cu reprezentanţii autorităţilor de aici pe tema spinoasă şi extraordinar de importantă a demersurilor revizioniste. Veturia GOGA a înaintat o solicitare lui Hitler[6], având nevoie de sprijinul acestuia pentru descoperirea persoanei sau persoanelor vinovate de moartea soţului ei. Dovedind infinită rea credinţă şi probabil alte interese, mai obscure, care nu merită, în opinia mea, nici un fel de atenţie, şi care nu au nimic de-a face cu adevărul, cel folosit ca sursă de autorul textului la care fac trimitere, a preferat să rupă din context afirmaţia mea şi să tragă concluzii, prin nimic justificate, cum că, în realitate, Veturia GOGA şi-ar fi turnat la Hitler[7] propriul soţ[8]. Este un caz extrem de grav de minciună şi eludarea adevărului faţă de care n-am dorit să iau până în prezent poziţie publică, fiind convins că este sub demnitatea mea şi a oricărui om de bună credinţă să comenteze astfel de alegaţii, ce sfidează realitatea şi adevărul, îndeosebi adevărul ştiinţific.

Revenind la cele afirmate în textul ce mi-a reţinut atenţia, aş dori să mai fac câteva necesare sublinieri. Afirmasem în prima parte a intervenţiei mele, că Veturia GOGA a desfăşurat o activitate de spionaj, precizând însă că ea a fost făcută cu ştiinţa şi în interesul politicii statului român. Mai mult, de multe ori, Veturia GOGA a fost asistată şi susţinută în activitatea sa de o serie de reprezentanţi ai diplomaţiei române aflaţi oficial la posturi în diverse zone ale Europei[9]. Consider stupide şi neîntemeiate afirmaţiile potrivit cărora demersurile pe linie de spionaj ale Veturiei GOGA ar fi fost determinate de interese proprii de ordin material sau în alte scopuri. Revenind la textul propriu-zis, atrag atenţia şi asupra precarităţii unora dintre formulările textului în discuţie. Veturia GOGA nu s-a servit de ascensiunea politică a soţului ei. Dimpotrivă, prin relaţiile sale extrem de influente în ţară şi peste hotare, ea l-a ajutat pe Octavian GOGA să-şi materializeze aspiraţiile de parvenire politică. Datorită unei inteligenţe ieşite din comun şi a unei abilităţi înnăscute, Veturiei GOGA nu i-a fost absolut niciodată închisă în ţară sau peste hotare nici o uşă a vreunui demnitar, indiferent de locul sau poziţia deţinută de acesta la un moment dat.

Încă din perioada sa budapestană, O. GOGA şi-a dorit o carieră politică care să-l propulseze între marile personalităţi ale politicii româneşti din epocă[10]. Până să se căsătorească, însă, cu Veturia GOGA, cariera politică a acestuia a fost mult inferioară în raport cu aspiraţiile lui propriu-zise[11].

Este foarte adevărat că Veturia GOGA a jucat un rol hotărâtor pentru viitoarea lui carieră politică. La fel de adevărat, dar încă insuficient cunoscut, este faptul că nu Veturia GOGA a fost cea care l-a împins pe poet spre politică. După intrarea sa în francmasonerie, în urma întâlnirilor avute cu Setton Watson[12], în ţară, dar şi în Scoţia, francmasoneria l-a pregătit spre a deveni, în conformitate cu propriile lui aspiraţii, unul dintre viitorii mari oameni politici ai României reîntregite. Datorită caracterului său vulcanic, dar şi a unei arhicunoscute lipse de tact, până la căsătoria lui cu Veturia GOGA, cariera politică a poetului a fost una relativ modestă, mult inferioară în raport cu aspiraţiile şi aşteptările poetului. De abia după căsătoria sa cu Veturia GOGA, acesta începe să se afirme viguros şi ferm pe scena politică românească, atribuindu-i-se inclusiv câteva funcţii ministeriale.

Dacă admitem o asemenea afirmaţie, şi suntem nevoiţi să o admitem, atunci suntem nevoiţi să etichetăm drept idioată sau stupidă afirmaţia că, ulterior, Veturia GOGA ar fi urmărit eliminarea fizică a propriului ei soţ. Acesta, ca personaj politic, era propria ei creaţie şi îi aducea numeroase avantaje materiale şi politice[13]. În plus, el făcea posibilă inclusiv satisfacerea preocupărilor parvenitiste ale Veturiei. Prin urmare, ne întrebăm şi întrebăm ce logică ar fi avut eventuala decizie de a-şi suprima soţul, graţie căruia se bucura de o poziţie de invidiat în rândurile protipendadei româneşti interbelice. Adevărul în legătură cu punerea la zid a Veturiei GOGA la peste 30 de ani de la trecerea sa în nefiinţă, este cu totul altul decât cel pe care îl susţin contestatarii ei. Ea nu mai trăieşte în prezent şi, deci, nu poate răspunde mizeriilor infinite proferate la adresa sa. Detractorii ei nu pot, în realitate, să-i ierte atât respingere a eforturilor făcute de unii dintre urmaşii poetului care au sperat că vor ajunge să de înfrupte din moştenirea acestuia[14]. Detractorii ei de ieri şi de azi nu par să ierte nici faptul că Veturia GOGA s-a opus şi intereselor aceloraşi rude de a-l înmormânta pe poet la Răşinari şi nu la Ciucea, aşa cum şi-a dorit el.

Acum, la peste 30 de ani de la trecerea ei în nefiinţă, memoria Veturiei GOGA este din nou, în mod repetat şi total nejustificat, terfelită prin tot felul de texte cu pretenţii ştiinţifice, dar care, în realitate, nu fac decât să întreţină şi să promoveze atacuri nedemne şi infantile.. Am cunoscut-o personal pe Veturia GOGA[15] şi tot personal pot afirma, pe bază de dovezi care ar cuprinde nenumărate pagini doar prin simpla lor enumerare, că sunt în măsură să combat, punctual, cu probe, toate aberaţiile proferate la adresa ei.

Nu-mi propun să apăr eu memoria Veturiei GOGA (faptele ei vorbesc singure, cu multă convingere, despre personalitatea şi meritele faptelor ei) şi nici să ascund cumva păcatele pe care aceasta le-a avut, dar nici nu pot, doar de dragul promovării unor interese meschine, să tolerez proferarea unor minciuni ignobile la adresa ei. De aceea, am şi subliniat că într-adevăr, Veturia GOGA a desfăşurat o intensă şi, în opinia noastră, impresionantă activitate de spionaj, fiind, sub acest aspect, superioară celebrei Mata Hari şi doar prin faptul că, spre deosebire de aceasta ea a murit la o vârstă înaintată, de moarte bună, slujindu-şi în permanenţă propriul popor. Ceea ce par să nu îi ierte detractorii ei[16] este faptul că a trăit încă 41 de a ni după decesul soţului ei, uitând să scoată o vorbă măcar, despre mizeriile de care a avut parte din partea autorităţilor comuniste instaurate în România[17] după 23 august 1944.

Stimate domnule Ion CRISTOIU, sper că veţi înţelege cum se cuvine prezentul meu demers şi veţi sesiza că nu am făcut decât să contribui la mai buna cunoaştere a adevărului, ridicându-mă, cred eu, cu argumente verificabile, împotriva unor afirmaţii tendenţioase şi inexacte în ceea ce o priveşte pe Veturia GOGA, în opinia mea, una dintre cele mai interesante şi inteligente femei din întreaga istorie a României interbelice.

Apreciez personal eforturile pe care le faceţi, dumneavoastră şi valoroşii dumneavoastră colaboratori, pentru mai corecta interpretare a unor evenimente sau momente din istoria noastră naţională. De aceea am considerat potrivit şi necesar să intervin pentru a nu (mai) permite proferarea de minciuni şi neadevăruri pe acest subiect. În demersurile mele viitoare, vă asigur că voi consacra şi mai mult timp aprofundării acestui subiect, considerând necesară şi importantă mai buna şi corecta cunoaştere de către contemporanii noştri a adevărului despre Veturia GOGA şi faptele ei.

Spre deosebire de unii dintre detractorii mai vechi sau mai noi ai acesteia, demersul meu nu are nici un scop material şi nici nu cerşesc recunoaşterea mea de cei care, în absenţa Veturiei GOGA, se consideră astăzi drept deţinătorii adevărului absolut în legătură cu viaţa sau activitatea sa.

Domnule CRISTOIU, de-a lungul timpului, publicaţia dumneavoastră a reuşit să atragă un mare număr de cititori datorită seriozităţii cercetării unor importante evenimente istorice, dar şi a modului obiectiv, nesubordonat niciunor interese conjuncturale sau politice în care prezentaţi faptele. N-aş dori deloc, domnule CRISTOIU ca, prin publicarea unor astfel de texte, să contribuiţi pe viitor la compromiterea propriei publicaţii, lăsându-vă folosit de interese conjuncturale.

Sper, domnule director, că înţelegeţi cât se poate de exact motivele prezentului meu demers şi veţi ţine cont şi de sugestiile, de bun simţ şi total neinteresate, ce mi-am permis a vă face.

Cu deosebită consideraţie,

Dr. Dan BRUDAŞCU



[1] vezi Historia, an X, nr. 105, septembrie 2010, p. 82.

[2] Veturia Goga, despre care există numeroase mărturii documentare, inclusiv în notele diverselor reprezentanţe diplomatice ale României din perioada interbelică, a avut acces la cele mai importante personalităţi ale vieţii politice şi diplomatice, la şefi de stat şi de guvern din Europa de Vest, în compania cărora s-a aflat, fie la anumite evenimente, fie la recepţii şi întâlniri oficiale, fie, adesea însoţită de poet, la o serie de întruniri cu caracter strict privat. Autorităţile româneşti ale vremii n-au descurajat aceste contacte ale ei şi au dorit a le folosi pentru promovare a diverse proiecte sau interese naţionale. În atari condiţii, în mod firesc, ea a intrat şi în atenţia unor servicii secrete străine, pe care, nu o dată, le-a folosit, însă, pentru promovarea exact a politicii externe a României interbelice. Prin activitatea de spioană de care vorbeşte, e drept, destul de injurios autorul articolului citat, Veturia Goga a adus imense servicii diplomaţiei româneşti. Ceea ce pare a-i scăpa autorului textului în discuţie este faptul că deseori Veturia Goga a primit chiar acceptul diplomaţilor români acreditaţi în ţările respective pentru a-şi putea îndeplini scopurile urmărite.

Este adevărat, dată fiind nerăbdarea cunoscută a soţului ei, dar, într-o oarecare măsură, chiar şi interesele ei personale, Veturia s-a folosit de multe din aceste contacte externe şi pentru a-şi ajuta soţul. Este inexact şi incorect, nu doar ştiinţific şi din punct de vedere moral, a susţine că Veturia Goga s-a folosit de poet pentru a-şi îndeplini scopurile. În realitate, lucrurile au stat exact pe dos. Veturia Goga a fost o fire mult mai abilă, dar şi mai puternică, decât soţul ei.

Nu i se poate imputa că a avut o astfel de activitate pe la spatele sau fără ştirea lui. La diverse recepţii şi întâlniri au fost prezenţi amândoi şi oricât ar încerca unii să sugereze că, fiind fire de poet, deci aerian, el nu ar fi observat contactele şi discuţiile purtate de soţia lui. El nu numai că a permis astfel de contacte, dar, realizând importanţa lor pentru el şi aspiraţiile lui, le-a încurajat.

Ne-am permis să afirmăm că Veturia Goga i-a fost superioară Matei Hari. Avem în vedere multe consideraţii în acest sens. Între altele, le deosebesc scopurile urmărite, dar şi destinul fiecăreia. Spre deosebire de Mata Hari, Veturia Goga, indiferent de numărul serviciilor secrete străine cu care a colaborat, ea a supravieţuit tuturor întâmplărilor şi situaţiilor şi a murit, nu executată, ci de moarte bună, la o vârstă respectabilă: 96 de ani.

[3] În plus, am publicat zeci de articole, în presa din ţară şi din străinătate, inclusiv în publicaţii de tip on line, consacrate operei şi diverselor aspecte ale vieţii şi activităţii poetului, precum şi un număr considerabil de cărţi, dintre care ultima, „Bibliografia scrierilor lui Octavian Goga” , numără peste 1000 de pagini, în format A4.

[4] La sosirea acesteia la Bucureşti, ea află că ministrul Comnen era la Iaşi. Şi-a informat, telefonic, soţul despre acest lucru, iar el i-a cerut să plece urgent la Iaşi dată fiind importanţa şi urgenţa chestiunilor ce avea a i le transmite. După cum mi-a mărturisit în repetate rânduri, în timp ce se afla la Iaşi, a fost informată despre deteriorarea

[5] Datorită unei îndelungi şi prestigioase activităţi de traducător din poezia maghiară (între alţii, din opera lui Ady, Petofi şi Madach, dar nu numai), Octavian Goga, deşi situat pe poziţii naţionaliste (pentru care avusese de suferit în perioada austro-ungară, fiind chiar închis la Seghedin), poetul se bucura de respect şi consideraţie la Budapesta. El avea, totodată, uşile deschise şi la autorităţile politice şi administrative maghiare. Împreună cu acestea, în întâlniri succesive, Goga au identificat unele soluţii politice, reciproc acceptabile, pentru a stinge conflictul întreţinut de cercurile revizionist revanşarde şi anti româneşti din capitala Ungară. Dacă Goga nu ar fi fost suprimat prin decizia criminală a morganaticului Carol al II-lea, cu certitudine nu s-ar fi ajuns la soluţia impusă României prin odiosul tratat de la Viena din 30 august 1940. Eliminându-l pe Octavian Goga, regele Carol al II-lea se face vinovat atât de sfârtecarea trupului ţării, cât şi de numeroasele crime, suferinţe şi incredibile umilinţe la care au fost supuşi, în perioada 1940-1944, românii din teritoriile cedate horthysmului unguresc.

[6] Pentru mai multe detalii, vezi articolul nostru „Otrăvit din ordinul lui Carol al II-lea” în idem „Goga şi francmasoneria”, Cluj-Napoca, Editura SEDAN, 2007.

[7] Efectiv năucitoare este şi afirmaţia: „Veturia Goga a urcat cu vremea toate treptele ierarhiei din umbră a nazismului”. Dacă o asemenea aberaţie aiuritoare ar fi exactă şi corectă, rezultă că ea ar fi ajuns, în vreo structură despre care savanţii şi istoricii din România şi din întreaga lume nu au spus absolut nimic până în prezent, în vreun post opozabil doar lui Hitler, Goering sau alţii din marii demnitari ai nazismului. În aceeaşi notă de stupiditate se situează, în opinia mea, şi că ea „şi-a ciripit” (către Hitler, desigur) propriul soţ, pe Octavian Goga, dar şi pe Carol al II-lea, pe Mareşal, ca dce altfel, pe toţi cei din însuşi staff-ul celui de-al III-lea Reich şi i-a condus la pierzanie”. Cu alte cuvinte, Veturiei Goga, şi nicidecum serviciilor secrete naziste, s-ar datora toate căderile de capete din rândul ierarhiei naziste din perioada interbelică. Dacă o astfel de afirmaţie, evident infantilă, ar fi reală, ce i-ar fi oprit oare pe miile de cercetători istorici din întreaga lume să nu o fi afirmat, pe bază de probe concrete, de documente, nu de supoziţii fanteziste, cum e cazul mai sus, sau de ce s-ar fi tăcut sub tăcere o astfel de putere de influenţare a deciziei politice în marile centre de putere din Europa acelor vremuri?

Acelaşi articol o numeşte pe Veturia Goga: „Eminenţa cenuşie, egeria şi Marea Doamnă a dictaturii antonesciene”. Din datele istorice pe care le deţinem, pe timpul dictaturii antonesciene, singura demnitate oficială deţinută de Veturia Goga a fost cea de vicepreşedintă a Consiliului de Patronaj. Ea era adjuncta Mariei Antonescu, soţia şefului statului, iar instituţia respectivă, extrem de puţin discutată şi cercetată, era una de caritate. Înfiinţarea şi funcţionarea ei a fost impusă de dezastrul produs în ţară după rapturile teritoriale din trupul ţării de către unguri, ruşi şi bulgari, de numărul mare de refugiaţi, ca şi de situaţiile incredibile produse de cel de-al II-lea război mondial. În calitatea ei de vicepreşedintă a Consiliului de Patronaj, Veturia Goga a soluţionat mii de cazuri, oferind sprijin şi asistenţă la mii de refugiaţi, inclusiv pentru numeroase familii de evrei. În arhivele de la Ciucea existau numeroase scrisori şi acte semnate de persoane de origine etnică evreiască, prin care se confirma sprijinul primit de ei şi familiile lor din partea Veturiei Goga, exprimându-i-se cuvenita mulţumire. În perioada când lucram, vara mai ales, ca ghid la Muzeul memorial de la Ciucea, am fost adesea martor la situaţii în care diverşi turişti evrei, din ţară, dar şi de peste hotare solicitau s-o întâlnească pe Veturia Goga. În momentul în care ea dădea curs unor astfel de solicitări, aceştia ţineau să-i exprime recunoştinţă şi mulţumiri pentru ajutorul de care beneficiaseră, pe timpul războiului, ei sau familiile lor, din partea ei. Cu ajutorul Veturiei Goga au fost multe cazuri de evrei ce au reuşit să emigreze, salvându-se astfel de situaţiile tensionate în care se găsea ţara atunci.

[8] Nu văd nici un fel de logică într-o astfel de aserţiune. Este foarte posibil ca, prin relaţiile ei cu diverşi înalţi demnitari ai celui de al III-lea Reich, Veturia să fi facilitat primirea acestuia la Hitler şi ajutorul, material şi politic, primit de partidul lui. Prin urmare, în atari condiţii, ce logică să mai fi avut turnarea poetului la Hitler de către Veturia. Această logică de gâgă este şi primitivă şi penibilă, iar în plus şi foarte puţin credibilă.

[9] Am în mod deosebit în vedere pe cei aflaţi la misiunile româneşti din Budapesta, Berna, Berlin, Viena şi Roma. După cum reiese din jurnale, scrisori, diverse acte, inclusiv din notele înaintate de aceştia centralei din Bucureşti, diverşi diplomaţi, inclusiv şefii de misiuni, îi însoţeau pe poet şi pe Veturia sau doar pe unul din aceştia, la diverse reuniuni, recepţii, evenimente culturale, inclusiv la spectacole de teatru şi operă sau la întâlniri, inclusiv cu caracter privat. De asemenea, familia Goga, când se afla în străinătate (de mai multe ori pe an) era aproape nelipsită de la recepţiile organizate de misiunile diplomatice româneşti. Este şi aceasta o dovadă că activitatea Veturiei şi a poetului erau intens monitorizate de autorităţile de la Bucureşti prin intermediul ofiţerilor de informaţii ce funcţionau în cadrul misiunilor diplomatice respective. Deci le erau binecunoscute întâlnirile, contactele, discuţiile şi deplasările lor peste hotare. Aşadar, inclusiv activitatea de spionaj a Veturiei.

[10] Dfintr-o scrisoare primită de la celebrul Setton Watson, celebrul francmason scoţian, aflăm că poetul era pregătit şi de Francmasonerie, încă dinaintea primului război mondial, spre a deveni unul din politicienii de viitor ai României. Pentru mai multe detalii, vezi cartea noastră Goga şi francmasoneria, Cluj-Napoca, Editura SEDAN, 2007, precum şi volumul Paradoxuri ale Francmasoneriei, Cluj-Napoca, Editura SEDAN, 2009.

[11] Cea mai semnificativă demnitate încredinţată lui, după constituirea Consiliului Dirigent al Transilvaniei, a fost una modestă, de membru, fără atribuţii concrete. Acest fapt se datora mai vechilor sale animozităţi cu fruntaşi politici ardeleni, care a atins punctul culminant în perioada 1910-1911, în cadrul mişcării „tinerilor oţeliţi”, cea mai importantă mişcare politică transilvană, care a detrerminat schimbări majore în strategia şi programul politic al românilor ardeleni, pregătind momentul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

[12] Cunoscut în mediile româneşti şi sub pseudonimul Scotus Viator, care a atras spre francmasonerie pe mulţi intelectuali progresişti din Ardeal şi din alte provincii ale fostului imperiu dualist austro-ungar, grăbind prăbuşirea acestuia şi dispariţia lui de pe harta geopolitică a continentului european.

[13] Îi satisfăcea totodată şi orgoliliile şi dorinţele de a fi cineva în cadrul protipendadei politice bucureştene interbelice, pe care o domina prin inteligenţa ei ascuţită şi prin infinitele jocuri de culise la care lua, cu voluptate, parte. Nu puţine dintre ele îi erau puţin sau deloc cunoscute direct soţului ei. Poate de aici şi numeroasele acuzaţii de infidelitate proferate la adresa Veturiei. Nu negăm astfel de derapaje, dar ele n-au fost doar din partea ei. Sunt cunoscute şi câteva cazuri în care şi poetul avea infidelităţile sale. Dacă va fi cazul, vom evoca, cândva, şi acest aspect delicat din biografia lui.

[14] Încă din testamentul personal pe care O. Goga şi l-a redactat în anul 1935, datorită morţii premature şi neaşteptate a fratelui săui, Eugen Goga, el preciza că dorea să fie îngropat la Ciucea, unde soţia lui să-i ridice un monument. La un moment dat, marele sculptor Constantin Brâncuş s-a arătat personal interesat de ridicarea unui astfel de monument. După ce sculptorul a renunţat, Veturia a trecut, cu sprijinul unor artişti ca Nora Steriade sau arhitectul G.M. Cantacuzino, sau zidarul Jozsef Kuczka, la construirea Mausoleului de la Ciucea. Lucrările, poate şi datorită greutăţilor generate de cel de-al doilea război mondial şi de urmările lui, inclusiv instaurarea, la 6 martie 1945, a noului regim de orientare comunistă, au durat 20 de ani, între 1938-1958.

În privinţa proprietăţii de la Ciucea, poetul ar fi vrut ca, după moartea soţiei lui, singura sa moştenitoare, să intre sub grija şi administrarea unei mănăstiri de călugări intelectuali. Deci, poetul respingea ideea ca averea lui să fie împărţită de rudele sale.

Contestând acest adevăr, îndrumaţi de unul din cumnaţii săi, avocat de meserie, ele i-au intentat un lung, mizerabil şi absurd proces, care s-a întins pe mai mulţi ani. După ce diverse instanţe au dat câştig de cauză doar Veturiei, rudele din partea poetului au declanşat un război atroce împotriva ei, care văd că se continuă şi după moartea Veturiei.

În august 1938, când Veturia decisese readucerea trupului neînsufleţit al poetului de la cimitirul Bellu spre a fi reînhumat la Ciucea, pe drum sicriul a fost sustras de unele rude. A fost necesară o intervenţie abilă şi în forţă. Până la urmă, adus la Ciucea, sicriul a fost găzduit timp de 20 de ani, într-o criptă construită special în vecinătatea mânăstirii de maici şi a unei vechi bisericuţe din lemn (datând din anul 1575), adusă din satul Gălpâia (Sălaj), cu sprijinul lui Nicolae Iorga, la data respectivă preşedinte a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice.

[15]Am întâlnit-o încă din anul 1954, iar după 1965, până în anul 1974, în toate vacanţele mele, am lucrat, la cererea dânsei, ca ghid al Muzeului, cu mult înaintea deschiderii oficiale a acestuia. Pot spune, astfel, că în cei peste 20 de ani, i-am fost de mii de ori alături, ascultând, singur sau în compania unor cunoscuţi sau apropiaţi ai ei, diverse rememorări şi evocări, în marea lor majoritate consacrate poetului.

[16] Spre surprinderea multora, printre cei mai înfocaţi detractori ai Veturiei Goga s-a afirmat doamna Gianina Luca. Aceasta, de origine extrem de modestă, a fost crescută şi educată de Veturia şi Octavian Goga. Veturia s-a opus înfierii ei, dar, până în ultima clipă a vieţii sale, a ajutat-o cât i-a stat cu putinţă. Între altele, ea a fost cea care i-a suportat taxele aferente şcolarizării, i-a făcut rost de casă, pe care i-a mobilat-o şi dotat-o cu mobilier şi cu tot ce i-a dorit inima. Înainte de deschiderea oficială a muzeului de la Ciucea, de aici au plecat la Cluj mai multe camioane încărcate cu mobilier şi alte obiecte. Unele le-am revăzut în apartamentul familiei Luca din Piaţa Mihai Viteazul din Cluj-Napoca, iar altele au fost vândute, banii, în cea mai mare parte, fiindu-i oferiţi Gianinei şi familiei ei. Tot Veturia Goga a fost cea care le-a cumpărat o maşină, marca Wartburg, şi a suportat costul vacanţelor petrecute de Gianina şi soţul ei în ţară şi străinătate. (Aproape săptămânal, soţii Luca, adesea însoţiţi de diverşi cunoscuţi sau prieteni personali, petreceau week end-ul la Ciucea, beneficiind de întreagagrijă şi atenţie a Veturiei. Iar la plecare aceasta le umplea portbagajul maşinii cu hrană pentru cel puţin o săptămână.) Nemulţumită că nu a fost înfiiată, nici declarată moştenitoare a Veturiei, cum, se pare, s-ar fi aşteptat, încă din ultimii ani de viaţă ai binefăcătoarei ei, Gianina Luca a trecut la sustragerea de la Ciucea, pe lângă a diverse obiecte de mare valoare, şi a multor documente: acte diverse, jurnalul politic al poetutului din anul 1931, dar şi mai multe caiete şi agende cu jurnalul personal al Veturiei. Au dispărut, totodată, de la Ciucea orice documente ce ar fi putut sluji cândva combaterii aberaţiilor pe care ea, şi după ea şi alţii, a(u) început a le pune în circulaţie. Cel mai frapant lucru a fost, în opinia mea, că, la moartea Veturiei, Gianina Luca a refuzat pur şi simplu, şocând întregul personal al Muzeului, care fusese martor la relaţiile dintre Veturia şi Gianina, să participe la slujba de înmormântare a celei căreia îi datora enorm. Ulterior, după cum rezultă din declaraţiile aceloraşi angajaţi, n-a mai venit niciodată să-i pună măcar o singură floare la mormânt. În schimb, în diverse ocazii, a rostit (sau formulat, în scris, inclusiv într-un aşa zis jurnal personal) diverse acuzaţii, pe care ne abţinem să le caracterizăm, cum ar merita, la adresa Veturiei, multe similare cu cele ale mai vechilor adversari ai acesteia!

[17] Puţină lume ştie, de exemplu, că Veturia Goga a fost judecată şi condamnată de Tribunalul Poporului din Cluj la domiciliu forţat. De asemenea, fiindu-i, prin abuzurile cunoscute, confiscate majoritatea bunurilor şi surselor de câştig, Veturia a supravieţuit, ani de zile, datorită laptelui, muls personal, de la două bivoliţe, precum şi fructelor vândute Cooperaţiei de consum din Ciucea. Datorită unor abilităţi nemaiîntâlnite, a unei răbdări impresionante, dar mai ales unei inteligenţe aparte, în scurtă vreme Veturia Goga a reuşit să domine întreaga ierarhie, politică şi administrativă a judeţului Cluj. Stau mărturie, în acest sens, faptul că, după donaţia, absolut benevolă, a făcut-o Statului Român, în vederea deschiderii ulterior a unui Muzeu memorial Octavian Goga, Veturia a obţinut, doar pe baza unor simple telefoane, fonduri numeroase şi consistente pentru repararea şi întreţinerea tuturor imobilelor, introducerea unui sistem de încălzire centrală, dar şi pentru construirea singurului teatru în aer liber existent, până în acest moment, în întregul judeţ Cluj. Mai mari ierarhiei politice a judeţului erau de-a dreptul fericiţi să fie primiţi de Veturia, iar atunci când ea, din raţiuni diverse, îi reţinea şi la masă, fericirea lor păreaa fi completă. Îmi vine, în acest moment, reacţia, în sensul celor de mai sus, a fostului prim secretar Duca, extrem de fericit că putea sta de vorbă cu Veturia căreia i se adresa cu o deferenţă aparte doar cu titulatura de „Doamnă prim ministru”. Sunt şi zeci de alţi demnitari ai regimului, inclusiv din Bucureşti care, după atenţia ce li seacordaseîn momentul trecerii lor şi a familiilor lor prin Ciucea, rezolvau ulterior absolut orice cerere le adresa Veturia Goga. Voi aborda, în viitor, mai pe larg, cu exemple concrete, zeci de alte cazuri similare.

Vizualizări: 192

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor