Să existe oare dragoste pentru doi şi-un pic?

 
    By Tono Stano 1992  "Sense"
       “Într-o seară, după ce ne plimbaserăm cu barca şi ne întorceam acasă noaptea pe lună, mă aflam alături de dânsa şi-i admiram buclele şi silueta sveltă, strânsă într-un jerseu, când deodată am priceput că Ea este. În seara aceea mi se părea că ea înţelege tot, tot ce simt şi gândesc eu şi că eu simt şi gândesc lucruri înălţătoare. În realitate însă nu era altceva, decât că jerseul îi venea foarte bine, cum îi veneau şi buclele, şi că, după o zi petrecută în preajma ei, doream o apropiere şi mai mare.
       E de mirare cum ai uneori iluzia deplină că frumuseţea înseamnă binele. O femeie frumoasă spune prostii; o asculţi şi nu observi prostia ei, tot ce spune ţi se pare inteligent. Ea vorbeşte şi se poartă abject, iar tu în tot ce face nu vezi decât drăgălăşie. Însă dacă nici nu vorbeşte prostii, nici nu face lucruri urâte şi mai e şi frumoasă, atunci găseşti că-i o minune de inteligenţă şi de moralitate excepţională.” 
       Insist asupra pasajului de mai sus extras din “Sonata Kreutzer” de Lev Tolstoi pentru a evidenţia faptul că dragostea/atracţia începe de cele mai multe ori pe baza stimulilor vizuali. Este interesant cum oamenii încep să facă adevărate pasiuni carnale, uitând că la baza unei relaţii stau, de fapt, lucruri mult mai importante. Pasiunea trece şi oamenii îşi zic dezamăgiţi că “dragostea durează doar 3-4 ani”. Credeţi-mă, dragostea poate dura mult mai mult, şi poate creşte văzând cu ochii, poate fi hrănită cu sentimente frumoase, pasiune şi vise. Depinde numai de noi… Şi când zic NOI, mă refer la ambele persoane care s-au angajat în acea relaţie. Iubirea nu se limitează numai la corp. Corpul suferă transformări în timp, anii trec, dar pasiunea poate creşte, odată cu respectul faţă de persoana care îţi stă alături. Cât de frumos poate fi să o priveşti în ochi şi să vezi în ei pasiunile tinereţii care v-au legat încă de la bun început! Cât de frumos poate fi ca, după ani buni de stat împreună, să ieşi de mână cu acea persoană şi încă să mai simţi fluturi în stomac! Şi totuşi de când e lumea, dragostea a fost percepută în diferite culori şi sensuri. 
 

Să existe oare dragoste pentru doi şi-un pic?!... Atât timp cât iubeşti o persoană îţi pasă de ceea ce simte ea, de fericirea ei şi, oricât de mari ar fi tentaţiile din jur, nu greşeşti pentru că asta înseamnă dragoste. Ea nu se bazează doar pe un corp care se poate îmbolnăvi în orice moment, un corp care în timp se va rida, un corp care va păstra doar privirea de care te-ai îndrăgostit. Iubirea se clădeşte şi se trăieşte din sentimente puternice şi nobile. Odată cu trecerea timpului, putem găsi mereu ceva nou în cel de lângă noi pentru că el/ea se transformă, noi ne transformăm. Contează însă mult armonia în care se dezvolta omul, înţelegerea din cuplu şi maturitatea în gândire şi sentimente. Asta nu exclude inocenţa copilăriei, ea trebuie păstrată mereu în sufletele noastre pentru că EA este acea care ne hrăneşte cu sentimente frumoase şi preţioase...

Vizualizări: 10

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor