Duhnea a băutură, dar nu conta, eu visam că fac parte din ordinul celor mai experimentate fete, Ordinul Jartierei Negre.
Parcă alergam înlănţuiţi, cu jartiera pe piciorul lung, eu gîndind la momentul în care el avea să mi-o scoată cu dinţii de hienă, el dorind trupul meu despre care spunea că încă miroase a fructe sălbatice în cărarea dintre cele două piscuri ale sînilor, a fîn răvăşit prin rouă în spatele urechilor şi, mai spunea el rînjind cu dinţii lui albi de sub mustaţa uşor grizonată, cum altfel ai putea mirosi la cei 16 ani ai tăi, apoi visam cum el îmi urmăreşte respiraţia trupului gol, sînii de kiwi care tresăltau în aşteptare, şi ce fericiţi eram, dar visul nostru se pierdea în altul, jartiera nu mai era scoasă de dinţii lui de hienă, un vis în care alergam pe străzile înguste şi labirintice ale Clujului, şi eram disperaţi de atîta alergat după jartiera neagră, acum cu aripi, dantela ei fină curgea în valuri peste biblioteca oraşului, şi tot zbura neagra jartieră, şi noi tot alergam, şi ea lăsa valuri negre pe clădirile falice, înecînd în mirosul ei de iubire străzile, bisericile, vitraliile din care săriseră toţi sfinţii. M-am trezit imediat din vis în momentul în care degetele lui artificii s-au aprins în liniştea interiorului meu, sînii mei de kiwi erau adulmecaţi cu nesaţ de nările pofticioase ale lui Emil, de parcă nu mai gustase în viaţa lui din exoticul fruct, mîinile cu terminaţii de artificii îmi răscoleau trupul lăsat pradă plăcerii şi, de ce să nu recunosc, avea experienţa sălii de tribunal, nu-ţi fie teamă, îmi spunea, mii de femei am dezbrăcat, cel puţin cu privirea, apoi îmi vorbea, eu ascultam fascinată de cuvintele lui, de puterea lui care mă domina, trupurile noastre împărtăşindu-se dintr-o iubire interzisă, în întunecatul colţ al clubului de noapte. Eu miroseam a fecioară care aleargă după neagra calţavetă, el a 55 de ani, eu a fructe sălbatice în cărarea dintre cele două piscuri dintre sîni, a fîn răvăşit prin rouă în spatele urechilor şi, mai spunea el, rînjind cu dinţii lui albi de hienă de sub mustaţa uşor grizonată, cum altfel ai putea mirosi la cei 16 ani ai tăi. Cam la asta se reducea povestea Ruxandrei, zburdalnica vecină a lui Yvonne. Din cînd în cînd, cele două se intersectau, una fiind plină de viaţă, cealaltă, în schimb: „Citeşte, Ruxandra, citeşte, nu-ţi mai pierde nopţile prin cluburi”, o apostrofa cu dragoste Yvonne pe mai tînăra ei vecină, în timp ce aceasta-i replica ştrengăreşte – cred c-ar trebui să te iau cu mine.
În seara aceea, în care fusese aniversarea lui, Boris află de Yvonne. Împlinise 38 de ani. Era medic, psihiatru. Îşi dorea mult să ajungă un psihiatru renumit. Începutul de drum îi era asigurat. Îl ajutase tată lui care, deşi nu era cadru medical, avea toate relaţiile importante din ţară, nu doar din Cluj. Îl chema Marcelo Mures. Pe timpul comuniştilor fusese bine situat, activist, despre el se vorbea uneori în şoaptă, cum că ar fi dus o viaţă dublă. Om de cultură şi nomenclaturist. Ziua scria versuri despre moarte, jucîndu-se cu ea, băşcăliind-o, noaptea intervieva în beciurile securităţii din Suceava „duşmanii poporului”. Pe cîţiva i-a şi bătut. Pe alţii, colegi de scris, i-a turnat la securitate, dînd săptămînal note informative. Lui Marcelo Mures îi mergea bine, foarte bine. Cînd a hotărît să se mute în Cluj cu întreaga familie, prietenii din Bucureşti l-au ajutat să-şi obţină un post vizibil, fiind numit director de teatru. Era prieten chiar cu noul preşedinte al ţării, aşezat în funcţie după revoluţia din 89, instituind F.S.N.-ul, mai tîrziu chemînd minerii în capitală, acestea însă constituie motivul altei povestiri. Prieteni vechi, colegi de şcoală. Jocul dublu continua să-l practice. Ştia că dosarul de colaborare cu securitatea îl va trăda în cele din urmă, deşi griji dintr-o astfel de pricină nu-şi făcea prea multe, pentru că deţinea secretele altora, ajunşi în prezent lideri politici ale partidelor socialiste. Era de aşteptat să se apere între ei, să se susţină. După ce n-or mai fi....totul va fi uitat, pierdut, distrus, îşi spunea poetul Marcelo Mures, copiii nu vor avea de suferit şi oricum, le-am lăsat legăturile de prietenie, le-am facilitat afacerea cu medicamente, am căutat prietenia preoţilor ortodocşi, sponsorizîndu-i; nici prieteniile cu naivii neoprotestanţi nu erau pentru el de neglijat, aceştia chemîndu-l să ţină o prelegere despre cultură şi religie. S-ar spune, la o primă privire, că am avea de-a face cu un om extraordinar, care ştie să cultive relaţiile, un om cu principiile discreţiei, însă erau discreţii false, care ascundeau indentităţi nebănuite de ceilalţi, Marcelo Mures cunoscînd toate tehnicile de manipulare, învăţate în şcolile comuniste.
Falsităţile, relaţiile, pîrghiile se îngrijea să le transmită celor doi copii, băiatului care era medic şi conducea în acelaşi timp afacerea cu medicamente, fetei care era filolog, dar care, nereuşind să profeseze pe domeniul literelor, fusese băgată în aceeaşi afacere cu medicamente, în munca de secretariat sau de traducere a prospectelor, nimic de judecat dacă postul n-ar fi fost obţinut prin uneltirile familiei, alţi posibili candidaţi capabili, cu reale competenţe, fiind discreditaţi din capul locului.
Poetul securist îşi cultivase multe prietenii printre medici. Dar ce spun eu, cîte prietenii importante nu avea?! Că ortodocsia, neoprotestantismul, catolicismul şi masoneria s-ar putea înţelege printr-un efort cultural, este de înţeles, însă omul nostru nu din interiorul culturii îşi cultiva relaţiile, îşi contabiliza prieteniile latifundiare, ci dintr-o personalitate cu intenţii ascunse, de a deţine controlul, de a domina subtil, trecerea prin viaţă învăţîndu-l că toate acestea sînt necesare, atît puterea financiară pentru copii, cît şi prieteniile pentru el, în vederea posterităţii. Uitase un singur aspect, că viaţa nu se lasă înşelată, că falsitatea se răzbună, că cei loviţi în vreun fel sau altul de el, mai devreme sau mai tîrziu, vor vorbi, că dosarul cu sute de pagini care stătea ascuns în arhive nu era singurul, copii ale documentelor aflîndu-se şi în alte mîini.
Fiul împlinise 38 de ani. Ascensiunea rapidă în lumea medicală a Clujului i-o asigură, puterea financiară i-o puse pe tavă, avea toate motivele să se bucure, şi unde altundeva decît într-un club de noapte exclusivist.
Soţia nu era o problemă, oricum o ţinea doar pentru necesităţile casnice, pentru satisfacerea funcţiilor sexuale avea apanaje secrete, deşi nu era nici pe departe la chip un Don Huan, cît despre inteligenţă, afară de tehnicile lingvistice de manipulare dobîndite în comunism, de experienţa vieţii, lecturi solide nedeţinînd, necunoscînd limbi străine, nici nu s-ar fi pus în discuţie, aşadar nici dacă cineva ar fi dorit să-l împodobească generos cu varii calităţi, n-ar fi făcut decît să-şi demonstreze propria prostie, însă poetul nomenclaturist, considerîndu-se un geniu al poeziei despre moarte, un intelectual rasat, un galant domn, nutrea sentimente romantice pentru Yvonne, care nu-i răspundea, mai mult chiar, jocurile inventate de el, duplicitatea fiinţei, manipularea şi aspectul nesănătos al intelectului poetului fiind luate de tînără drept mitocănii.
Aşadar, fiul fusese introdus în lumea selectă a vieţii de noapte. Se gîndi că e uşor nechibzuită prezenţa lui şi că, odată făcută introducerea, nu avea de ce să mai zăbovească pe acolo. Îşi lăsă fiul să guste din plăceri, să-şi satisfacă poftele tinereţii.
Boris se simţea cum nu se poate mai bine. Pe mulţi dintre cei prezenţi îi ştia, erau avocaţi, medici, profesori universitari, oameni de afaceri, cu tinerele companioane se descurca excelent, doar era psihiatru şi încă în pavilionul femeilor, aşadar cunoştea secretele profilului feminin. Îşi petrecu timpul, pînă spre miezul nopţii, cu băuturi fine şi drăgălăşenii ieftine, pînă cînd, cuprins de mrejele unei oacheşe fete, veche protejată a unui afacerist clujean, izbucni un scandal între acesta şi tînărul doctor. Ambii erau băuţi. Din local cearta se mută în stradă, cu ţipete, lovituri cu pumnii şi geamuri sparte. Nici n-a fost greu, după ce descinse poliţia la faţa locului, după ce unul din poliţişti încasă de la Boris cîţiva pumni, să ajungă în arestul poliţiei. Griji nu-şi făcea, avea un nume şi un tată cu relaţii pînă la preşedinte.
Aici, în arestul poliţiei, o găsi pe Ruxandra. Frumoasa şi experimentata tînără de doar 16 ani, vecină cu Yvonne. Era mai oacheşă decît oacheşa de la club, pentru care izbucni scandalul. Între ei se legă o prietenie de celulă, cu îmbrăţişări şi cuvinte. Ruxandra trăise, intens trăise că pe măsură ce povestea doctorul îi invidia curajul de a-şi trăi viaţa, de a se lăsa purtată de ea.
-16 ani? o întrebă Boris.
-Da, 16 ani. Să nu te mire. Cel mai mult îmi place să dansez în cluburile de noapte. Se cîştigă mişto la vîrsta mea. Cele mai mici primesc şi mai mulţi bani. Sînt preferate. Eu sînt socotită acum de vîrstă mijlocie. Ioana, prietena mea, are 21 de ani. E considerată deja bătrînă. Cîştigă şi ea, dar nu la bară. Îmi place să mă învîrt în jurul barei, e ca în copilărie cînd mă prindeam cu amîndouă mîinile de bara din parcul central, îmi făceam vînt, strigam wauuuu....şi mă încolăceam aşa de două ori, de sus în jos, pînă ajungeam cu fundul de pămînt. Diferenţa e că atunci nu primeam bani, pe cînd acum....
-Zi, te ascult...e fascinant ce-mi spui.
Ei, cum să nu povestesc, spunea Ruxandra, rîzînd cu gura pînă la urechi de i se clămpăneau şi urechile de la atîta rîs, deşi avea urechile clăpăuge ca ale elefănţelului de zbura cu auzitoarele.
În copilărie, îşi continua Ruxandra cu zburătoarele-i urechi fermecătoarea-i poveste iar Boris o asculta cu nesaţ, tata nu mă aplauda cînd dădeam spectacol pentru vecini, unchi, mătuşi, prieteni, nici nu mă lua în braţe. Avea tot timpul treabă fie cu un ziar, fie cu o halbă de bere. Şi acum are treabă, dar la cules căpşuni în Spania. Nu sînt supărată, pentru că are cine să mă aplaude. În jurul scenei, unde sînt agăţată de bară, stau mulţi bărbaţi. Toţi se holbează la mine şi-şi trec peste buze limba umedă. Mă iubesc toţi, fără nici o excepţie. Îmi cumpără şi de băut, dar asta după ce-mi fac numărul. Mă iubesc.
-Şi eu te iubesc, spuse Boris, trecîndu-şi limba umedă peste buze.
Ruxandra, zîmbind ruşinată, îşi înodă povestea de unde o lăsă. Îmi alintă coapsele, în sus, în sus, apoi sînii, apoi rochia....
E drept că a doua zi la şcoală sînt moartă de oboseală, deşi beau cîte opt cafele pe noapte. Sînt într-a opta. Am examen. Trebuia să fiu în a zecea. Am repetat, însă, clasa. Patronul clubului spune că nu trebuie să-mi fac probleme, din experienţa vieţii se învaţă. Acasă nu-mi place. Am tot ce-mi trebuie: televizor, internet, video, frigider, congelator, bicicletă, role, trei dormitoare şi o sufragerie, bucătărie şi două băi. Casa e curată, foarte curată, mai tot timpul, pînă soseşte pisăloaga de mătuşă-mea care-mi găteşte. I-am zis că nu-i cazul, că mă descurc, ea, însă, nu şi nu. Trebuie să gătească o ciorbă, trei feluri de tocană, friptură, patru feluri de salată, neapărat salată de cartofi cu ou, mărar şi maioneză cu tona de poţi îneca tot Clujul, o singură prăjitură, că la asta nu se pricepe. Le gîndeşte şi le găteşte. Le gîndeşte, le găteşte şi le aruncă. Dacă nu le aruncă ea, le arunc eu, vîrîndu-mi arătătorul pe gît, iar mîncarea bîlîc-bîlîc-bîlîc, la început sînt nişte spasme, dar apoi vîşj...ca săniuţa pe zăpadă alunecă îndărăt, pe gît, direct în apa din budă, care-mi sare în faţă. Atunci îmi vine s-o bag pe Iulia, aşa o cheamă pe pisăloaga de mătuşă-mea, cu nasul în vomă. I-am zis să nu gătească.
Boris era prea fascinat şi prea beat să-şi mai dea seama că în faţa lui ar fi putut să aibă o posibilă tînără cu probleme.
Da, ştiu, am mai spus, dar trebuie să se ştie exact. Măcar lămuresc o problemă. Ea nu şi nu. Pentru asta ai mei o plătesc. Mama e în Italia, menajeră. Tata în Spania. Eu acasă......

Vizualizări: 168

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Monica Rohan pe Aprilie 21, 2013 la 6:46pm

Trist, impresionant, curajos... Curaj! Felicitări!

Comentariu publicat de Nida Stefan pe Februarie 16, 2009 la 7:32am
Sa nu reduci nimic! (Doar cronicarii nostri dragi insirau o fraza pe pagini intregi, nu?) Cum dara, Doamne iarta-ma, sa induci febra cerebrala de ne bantuia pe toti?
Comentariu publicat de ioan visan pe Ianuarie 2, 2009 la 6:32pm
imi place...este o realitate de care nu ne putem dezice,din pacate...a insemnat multa suferinta ,mai ales spirituala, a insemnat sechestrarea sufletelor noastre,Romania a fost o CUSCA...celor ce nu le convin astfel de texte,de carti,inseamna ca trebuie sa le punem eticheta de fideli ai sistemului comunist...FII TARE LUCIA !...si mergi inainte !...Ioan
Comentariu publicat de Lucia Daramus pe Ianuarie 2, 2009 la 2:09pm
Pentru ca am vazut, mi s-au pus microfoane in casa. Pentru ca am vazut, mi s-au pus camere de luat vederi la marginea patului conjugal, la marginea patului conjugal. TIMPITILOR!
Pentru ca am vazut, am fost urmarita prin Italia, pe unde am fost cu sotul meu, nu cu altcineva.
Pentru ca am vazut, mi s-au ascultat telefoanele celulare, al meu, al sotului meu, telefonul fix, ale rudelor, ale prietenilor. S-au aflat lucruri particulare din vietile lor, apoi au fost santajati sau manipulati. COMUNISTILOR! Doar securistii care au ucis faceau asa ceva!
Pentru ca am vazut si-am scis! Pentru ca am vazut, mi s-a intrat in casa in lipsa mea, sperind ca se va gasi ceva compromitator! Timpitilor....afara de carti si o casa curata (pentru ca sint obsedata se curetenie) n-ati avut ce vedea. Eventual dezordine, cind lucrez.
Securistilor! Romania nu este libera si voi o faceti sa nu fie libera! Voi distrugeti tara aia, securistilor! Mudure Mihaela mi-a spus pe coridorul facultatii de litere din Cluj ca doar cei inteligenti erau recrutati de securitatea comunista. Timpitilor, cu afirmatiile astea calcati peste trupurilor miilor de tineri ucisi in 22 decembrie 89, poate genii, dar ucisi pentru visul libertatii! Timpitilor, cu astfel de afirmatii calcati in picioare tot ceea ce inseamna Adevar, Libertate, Democratie, calcati in picioare Fiinta Umana. Securistilor, cu astfel de afirmatii distrugeti ceea ce are mai frumos tara aia, timpitilor, o faceti de ris in lume, securistilor, distrugeti Romania!
Comentariu publicat de Lucia Daramus pe Ianuarie 2, 2009 la 1:31pm
Asa incepe romanul faultat de fostii turnatori ai Clujului. Romanul se numeste ...sint eu, Yvonne! Titlul nu trimite la mine, nu la identitatea autorului, ci la personajul principal si la ultima replica a romanului. Explicatia nu-i pentru cei inteligenti, ci pentru prostii care imi tot scriu pe net, mustruluindu-ma ca m-as crede un geniu. Nu cunosc semnificatia ultimului termen --- hahahaha ---
Romanul e in lucru, pentru ca il rescriu, adaugind tot ce s-a petrecut in ultimul timp. Povestea de fata este a unei tinere, o fosta eleva de a mea. Am aflat-o cind am fost profesoara la o scoala generala in Cluj. Scoala n-o mentionez.
Ca sa mi se distruga romanul, s-a citit (l-au citit toti cei care se afla in el) si s-a incercat discreditarea mea, confectionindu-mi-se identitati false, in functie de povestile din roman. Prosti!!!
Romanul se afla acum la politia din UK, pentru ca mi s-a spart apartamentul de aici, fara sa se fi furat nimic, insa s-a umblat la laptopuri. Copii ale romanului se afla la presa din UK, ca protectie a mea.
Niciodata n-am fost intr-un club de noapte, n-am trait cele povestite in carte. Conjuncturile sint traite de fostele mele eleve (unele), povestite si aflate de la ele. Altele sint vizibile, le-am vazut cu ochii mei, prin Cluj. Cele mai multe insa, le-am aflat de la voi, scriitorii - USR Cluj, le-ati spus voi cu gura voastra. N-am facut decit sa le pun in pagina. Altele, le-am cules din presa, cazuri reale, insa modificate de mine si facute sa fie beletristica...asa a facut si Rebreanu, si Petrescu, si multi alti scriitori. Alte date, reale, sint pagini de istorie, rescrise in functie de necesitatile romanului, dar inspirate din documente reale, primite de la diversi scriitori din Occident.
Tot ce voi ati incercat sa faceti, sa ma murdariti si discreditati, nemernicilor, a fost descoperit! Nu a fost pe placul vostru ca am vorbit despre Cluj, ca am scris despre Cluj exact cum este. Daca esti lovit in Cluj, nu ai voie sa spui ca ai fost lovit, pentru ca ti se vor mai aplica inca vreo 3,4 pumni direct in ficat si peste gura, ca sa taci. Daca spui ce ti se intimpla in Cluj si daca vorbesti despre nepotismele Clujului, vei fi faultat la joburi. Daca esti critic, ti se vor distruge prieteniile, ti se vor manipula rudele, ti se vor faulta premiile. Daca vezi medici care iau plicul cu bani in timp ce stau pe patul tau si privesc banii din plic in fata ta, tu fiind partea in plus la toata scena, jenindu-te, si pui mai apoi tot ce-ai vazut in proza, medicii din Cluj iti vor face mizerii, iti vor asculta telefoanele, vor inventa special pentru tine retele de prostitutie...
Toate acestea de fosti turnatori securisti, ca despre ei e vorba, despre cei din carte.
Cei de la Cartea Romaneasca au fost manipulati, pentru ca se vrea o impunere a Clujului prin orice mijloace.
Daca Bacovia ar fi trait o perioada in Cluj si ar fi legat spleenul si depresia de Cluj si de mizeriile Clujului, ar fi fost discreditat de fostii securisti, ar fi fost distrus. Daca Nichita Stanescu ar fi trait in Cluj pentru o perioada si ar fi scris poemele lui cu puternice mesaje stiintifice in Cluj, ar fi fost discreditat si distrus de clujenii, fosti turnatori, care astazi conduc.
In Cluj n-am auzit o vorba buna la adresa celorlati. Am vazut, in schimb, cum erau lingusite pe fata persoane importante, cu functii, din Bucuresti, apoi birfite.
Acum sint nebuna, pentru ca nu au reusit sa ma faca prostituata, si asta doar pentru ca am vazut si-am vorbit. Clujul este un oras comunist!!!!
Ati obstructionat si aceasta pagina pe internet, doar sa nu se vada. Insa, sa stiu bine ca voi imparti pe strada, din casa in casa, in lumea intreaga romanul acesta si tot spun ce se intimpla in Cluj. Nu va fost pe plac prima varianta trimisa la Cartea Romaneasca si faultata de voi, veti avea varianta noua, completata de voi, ulterior, cu ce sinteti in stare sa faceti, COMUNISTILOR SI SECURISTILOR. UCIGASILOR DE LIBERTATE!
Pe masura ce am rescris si rescriu mai departe cartea, fragamentele le imprastii prin toata Anglia, in Belgia, Olanda, Canada si USA. La presa si cele mai importante institutii politice apoi ma sinucid, nemernicilor, sa afle tot pamintul asta ce comunisti nesimtiti sinteti!
Pentru ca am vazut

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor