Personaje: Personajul, Portretul nr.2 Portretul - Bufon, alte portrete, chipuri sau reflecţii, asistenţi şi doctori.

Prolog : ( se aprind luminile, personajul traversează scena, se plimba, pereţi sunt albi, nu este nimic în jur, totul este alb, se sting luminile. Se reaprind lumini, sprijinite de pereţi o mulţime de rame goale, oglinzi, un şevalet care are, de asemenea, pe el o ramă goală, personajul se uită în cea mai apropiată oglinda se uită apoi la rama de pe şevalet, din nou în oglindă şi iar la ramă)

Personajul (mulţumit de propria munca) : Perfect! Te voi numi…
Chipuri (joc de ecou, li se aud vocile din afara scenei, dacă este posibil efectul să se audă în sală, peste spectatori): Tu…
Chipuri:…tu…
Chipuri:…tu…
Personajul: Eu?!
Portretul nr.2 (i se aude doar vocea, concluzionând): Aşa a fost pictat!
Personajul: Ce?
Chipurile râd.
Personajul (râde): Aşa a fost pictat! ( începe să aşeze restul ramelor pe pereţi printre oglinzi, se sting luminile)

Scena I:

Decor : Două fotolii roşii şi o măsuţă de cafea între ele, pereţi albi, rame goale, măşti, oglinzi şi ecrane care sa îl arate pe personaj din diferite unghiuri. Personajul doarme pe un fotoliu se trezeşte, se ridică şi se aruncă în celălalt fotoliu .

Portretul nr. 2 : Nu este bine ce faci.
Personajul: Ce?
Portretul nr.2: Nu e bine ce faci.(către ceilalţi) Face exact ca şi ieri.
Personajul: Adică?
Portretul nr.2: Şti bine, te-am văzut, (către ceilalţi) Crede că este neînţeles….
Portretul-bufon (râde de el cu gesturile unui copil de grădiniţă): Neînţeles, neînţeles, ha, ha, ha, neînţeles, neînţeles….
Portretul nr.2 (către portretul-bufon) : Nu râde, şi tu ai fost la fel. (către personaj): Dar ieri erai ceva mai diferit, ce era? (pauză pseudo-meditativă, apoi şoptit) Erai diferit…ştiu bine , erai diferit.
Personajul-bufon(cu aceleaşi gesturi ca mai înainte) : Nu şti, nu şti, ha, ha, ha, nu şti, nu şti, ha, ha, ha ,ai uitat, ai uitat, ha, ha, ha
Personajul: Taci, taci! Diferit? În ce sens, diferit?
Porterul-bufon: ( tare, nervos că i se spusese să tacă ): HA-HA; HA-HA…
Portretul nr.2 ( pe un ton parental) : Râde, te rog, mai încet, încerc să gândesc!
Portretul-bufon (se uită urât în direcţia personajului, scoate limba, şi apoi şoptit): Ha-ha, ha,ha…
Personajul (se strâmbă înapoi, apoi prelung) : Haaaa-haaa…
Portretul-bufon : Ha-ha. Ha-ha…
Portretul nr.2: Termina-ţi amândoi!
Portretul-bufon: El a început
Personajul: Nu-i adevărat!
Portretul-bufon: Ba, nu, tu ai început!
Personajul: Minţi!
Portretul-bufon: Ba nu mint.!
Personajul: Ba da!
Portretul-bufon: Ba nu!
Personajul: Ba da!
Portretul-bufon:Ba nu, ba nu!
Personajul (pe un ton ferm): Ba da!
Portretul-bufon (numărând pe degete de cate ori spune ): ba nu, ba nu, ba nu!
Personajul (la fel de ferm): BA DA!
Portretul-bufon (cu aceleaşi gesturi, şi din ce în ce mai tare): Ba nu, ba nu, ba nu , BA NU, BA NU!
Personajul:Ba…(întrerupt de portretul nr.2)
Portretul nr.2: Gata! Ştiu!
Amândoi: Ce?
Portretul nr.2: Mi-am dat seama în ce sens erai diferit ieri.
Personajul:Cum?
Portretul nr.2: Erai vesel.
Personajul (nedumerit) : Vesel?
Portretul nr.2: Bine, nu chiar vesel, ceva mai vesel ca azi...
Personajul (analizând starea lui de ieri): Dar ieri n-am avut nici un motiv să fiu vesel, nici chiar mai vesel ca astăzi… azi este aproape la fel ca ieri…
Portretul nr.2: Totuşi era ceva diferit! Vezi până şi tu eşti de acord „aproape la fel…”
Personajul (meditativ): Ieri…hmm…ieri…cea fost ieri…
Portretul-bufonul (imitându-l): … Ieri…ce-a fost ieri? Dar ce va fi mâine? o întrebare….
Portretul nr.2: Stai! NU încă…şti doar că…. Nu încă…
Personajul : Ce? Despre ce vorbeşti?
Portretul nr.2: Gata! Ştiu, acum sunt sigur…(spre sine) sau? …nu, nu …Sunt sigur, dar absolut sigur ce era diferit la tine ieri: Zâmbeai!
Portretul-bufon (oarecum nemulţumit de răspuns): Mda … dar era tot singur?
Portretul nr.2 : Da tot singur era, deşi ieri arăta parcă ceva mai bine…
Portretul-bufon:…mie, unu, aşa ceva (către celelalte portrete) … să fi singur şi să zâmbeşti… mi se pare foooarte, foooarte ciudat…
Portretul nr.2 (către portretul-bufon, pe un ton parental): Hai, hai , nu fi rău…nu este ciudat… poate puţin visător…dar nu , nu este ciudat.
Portretul-bufon ( cu gesturi copilăreşti, către personaj): Ciudatul, ciudatul…ha-ha…ciudat, eşti un ciudat…ciudat, ciudat, ha-ha…
Portretul nr.2 (pe acelaşi ton parental): Iartă-l, te rog, este cam pripit… nu eşti ciudat doar dacă…“nu mai eşti aceeaşi persoană”. Adică nu mai ai acelaşi randament în activităţile zilnice, apari ca detaşat de ceea ce se întâmplă în jur şi cu o atitudine de autoabandon. In schimb, poate ai deveni interesat şi ai aderat la idei abstracte, filosofice, religioase şi/sau ocultism....(către celelalte portrete pe un ton didactic pozând în figura uni profesor). Treptat, indivizii afectati pierd contactul cu realitatea si dezvoltă următoarele fenomene: perplexitate – la debutul afecţiunii, indivizii declară că experienţele zilnice par stranii, nu îşi dau seama care este motivul schimbărilor comportamentale şi ale personalităţii, de unde provin simptomele pe care le trăiesc. O a doua etapă a bolii este izolare – individul se retrage în singurătate, are sentimentul ca este diferit faţă de cei din jur şi evita compania celor care, altădată, îi erau apropiaţi. A treia etapă este anxietatea şi teroare – un sentiment de discomfort general şi anxietatea invadează trăirile zilnice. Aceasta anxietate poate atinge paroxismul când pacientul percepe realitatea ca fiind ameninţătoare şi atribuie aceste pericole unor surse externe. Alte semne şi simptome ale perioadei prodromale sunt: comportamentul bizar (ciudat), modificări ale afectivităţii, tulburări de limbaj, idei bizare, experienţe perceptuale ciudate.
Portretul-bufon: Şi nu uita râsul zgomotos….
Portretul nr.2: Da râsul zgomotos , ai dreptate, era să uit….(către celelalte chipuri) râsul zgomotos este ultima etapă ultima etapă, atunci… (este întrerupt de către personaj)
Personajul: Eu nu râd zgomotos!
Portretul nr.2 (pe un ton parental): Bineînţeles că nu râzi, tu…(este întrerupt de către portretul-bufon)
Portretul-bufon (pe un ton suspicios): Încă nu…dar zâmbeşti. Zâmbeşti zgomotos?
Personajul: Ce?
Portretul-bufon: Bine, să analizăm cauzele zâmbetului tău…
Portretul nr.2: Şi…ce-ai mai făcut?
Personajul: Eu? N-aţi văzut? Am fost tot timpul cu voi.
Portretul nr.2: Noi te-am văzut, dar vrem să ştim ce-ai văzut tu.
Personajul (pauză dă impresia că vrea să zică ceva apoi renunţă)
Portretul nr.2(încurajator): …hai, hai! Spune, spune-ne!
Personajul(timid):…nu ştiu…adică…(răsuflă greu)…ştiu şi eu…
Portretul-bufon: (nerăbdător şi răstit) Da spune-ne odată!
Personajul: NU-VREAU!
Portretul nr.2(dojenitor): Uite, vezi ce-ai făcut: acum l-ai supărat!
Personajul (către portretul-bufon): Să şti că nu este nimic ciudat în a zâmbi. Nu este nimic ciudat în a fi singur şi nu este nimic ciudat în a zâmbi singur! De unde şti tu că nu am văzut ceva care m-a făcut să zâmbesc?
Portretul nr.2 : O femeie?!
Portretul-bufon (luminat) : Sau poate un căţeluş şchiop!
Personajul: Nu. De ce te-ar amuza un căţeluş şchiop?
Portretul-bufon (gesticulând şi cu intonaţia unui copil de grădiniţă încercând să demonstreze că are dreptate): „Eu sunt căţeluşul şchiop şi am numai trei picioare şi abia mă mişc ţop, ţop…”
Personajul (pauză): …
Portretul-bufon (dezamăgit): Ooooffffffffff!!!! Nu înţelege!
Portretul nr.2: Atunci sigur era o femeie şi atunci ne-am înşelat noi el nu zâmbea de ce va ci către cineva, trebuie să fi fost femeie.
Personajul: Nu era o femeie.
Portretul-bufon (pe un ton maliţios): Poate, poate era un bărbat…
Personajul (indignat): Nu ! Nu , de ce aş zâmbi către sau pentru un bărbat?
Portretul-bufon: Asta nu ştiu…dar cert este că zâmbeai, în orice caz întrebarea este de ce zâmbeai? De ce erai singur?
Personajul: (încearcă să zică ceva, nu poate)….nu, …oricum nu mai contează. Asta a fost ieri. Astăzi este diferit, nu mai zâmbesc.
Portretul nr.2: Da…dar tot singur eşti…
Personajul: Dar, mâine o să fie diferit. Jur că mâine o să fie diferit!
Portretul nr.2: Săracul (celelalte chipuri şi imagini râd, către cei din jur) Crede-ţi că ar trebui să-i spunem?
Personajul : Să-mi spune-ţi ce?
Portretul-bufon (ţopăind şi nerăbdător): Să-i zicem, să-i zicem!
Portretul nr.2(cu un aer gânditor): Hm…cred că poate mai târziu. La starea în care se află s-ar putea să facă vreo prostie, mai bine mai târziu.
Personajul(iritat că este ignorat): Ce? Ce să-mi spune-ţi? Vreau să ştiu! Cer să mi se spună!
Portretul-bufon (imitându-l): DA! DA! Libertate! Libertate! Până şi eu vreau să i se spună. Ba mai mult invocând dreptul la libera cunoaştere cer să i spună…(face un semn că ar mai vrea să spună ceva dar nu poate, nu-şi găseşte cuvintele, înghite în sec) …să i se spună!
Portretul nr.2: Bine atunci, o să-ti spun. S-ar putea să nu mai apuci un mâine.
Personajul (nedumerit): Cum? Ce? De ce?
Personajul nr.2: Îmbătrâneşti!
Personajul: Ce?
Portretul nr.2: Îmbătrâneşti pur şi simplu! N-ai observat?
Personajul (se duce spre o oglindă care îl arată mult mai bătrân decât este în realitate): atât de devreme? (se uită la ceas, cu un aer de deznădejde răsuflă aproape uşurat şi resemnat) Cred că trebuia să se întâmple şi asta până la urmă…Cred o să fac o mică plimbare pe-afară. Să văd dacă au îmbătrânit şi ceilalţi oameni (se îndreaptă spre ieşire)
Chipurile: NUUUU!
Personajul: Ce? De ce ?
Portretul nr.2: Tu eşti singurul om rămas. Ceilalţi au murit deja. Uită-te pe fereastră (un portret se dă la o parte din rama sa , arătând doar pânza neagră peste care a fost pictat)
Personajul (speriat): …şi nu mai este nimeni? Nimeni, nimeni?
Portretul nr.2: Nu doar că numai este nimeni, dar nu mai este nimic.
Personajul: Cum adică nimic? Înţeleg să nu mai fie nimeni, au îmbătrânit mai repede şi-au murit, asta este… Dar nimic? Mai trebuie să fie natura, pomi, şi flori şi băncuţele din parc, ele sunt făcute din piatră, n-au cum să îmbătrânească, n-au cum să moară.
Portretul-bufon (foarte animat): Cât ai dormit a venit sfârşitul lumii…
Personajul (neîncrezător): Sfârşitul lumii? Nu se poate…dar dacă a venit sfârşitul lumii cum a fost? Trebuie să fi fost fantastic
Portretul-bufon (strâmbând din nas): Hmmmm…
Portretul nr.2 (dezamăgit): S-a sfârşit repede…
Portretul-bufon: Da , prea repede. Aş fi crezut, şi m-am aşteptat la ceva extraordinar, dar când acolo…s-a terminat , repede.
Personajul:Ce? Cum , ce s-a întâmplat?
Portretul nr.2(plictisit): Dumnezeu şi-a arătat faţa, iar cei care l-au privit au murit…iar apoi i-a privit pe ceilalţi şi pe celelalte lucruri apoi au început să ardă…
Personajul: Să ardă?
Portretul nr.2: Da , copaci şi flori şi băncuţele piatră , apa, pământul şi chiar şi soarele însuşi …
Personajul: Soarele? Cum să ardă soarele…adică soarele arde oricum…
Portretul-bufon: Nu, soarele s-a stins.
Personajul: Parcă zicea-ţi că a ars.
Portretul nr.2: Da, a ars…
Portretul-bufon (pe un ton revelator): Da, a ars până s-a stins! (dă să mai zică ceva, dar este întrerupt de portretul nr.2)
Portretul nr.2: Apoi la sfârşit au mai rămas doar doi El şi Ea: (şoptit) Moartea şi Timpul, timpul părea tare bătrân, el se sprijinea de braţul ei, şi ea era bătrână, dar au stat împreună până la sfârşit…
Personajul dă să spună ceva dar este întrerupt…
Portretul-bufon: Şi ce s-a întâmplat cu ei? Moartea ucis timpul , sau timpul a ajuns din urmă moartea…ha-ha-ha…
Personajul: Aş vrea să cred că tot ce-mi spuneţi este adevărat…
Porterul-bufon (animat): Câteodată mi se întâmplă să cred tot…(râde)
Personajul: Curios, nu? Cum , deşi merg înainte peisajul rămâne la fel…
Porterul nr.2 : Nu mi se pare… este un peisaj simplu…
Personajul: Nu…cred că mă învârt în cerc….sau mai rău bat pasul pe loc! Cine sunteţi?
Portretul nr.2: Vrei răspunsuri? Vrei adevărul? Eşti sigur? Crezi în el?
Personajul ():Cine dracu ar vrea să ştie aşa ceva? Cine ar vrea să ştie ceva atât de sinistru…cei cu gluma asta?
Portretul-bufon(râde): Deci nu crezi în adevăr?
Personajul: Chiar dacă aş crede şi chiar dacă ar exista adevărul este o armă mult prea puternică pentru a fi folosită pentru a face bine. (portretul-bufonul râde, personajul se îndreaptă spre o mască o ia de pe perete şi o sparge) Măştile sunt frumoase, ele nu spun decât un singur lucru, ele nu înşeală niciodată,, ele nu spun mai mult decât pe sine, cei ce se uită la ele se lasă înşelaţi cu bună ştiinţă, măştile sunt…
Portretul nr.2: Măştile sunt minciuni!
Personajul: Cum pot fi minciuni , dacă nu sunt adevăruri?(tranşant) Nu există adevăr, nu există minciună.
Portretul nr.2:Doar pentru că nu vrei să-l accepţi, (arătând în sus)EL există!
Personajul:Nu! Totul se rezumă la a vedea sau nu!
Portretul nr.2: Bine , atunci răspunde-mi! Dacă nu există adevăr şi nu există minciună, care rostul măştilor.
Personajul: (pauză)
Portretul nr.2: Vezi, fără unele idei, faptele, lucrurile nu pot exista. Doar prin faptul că aceste lucruri există (arătând spre masca spartă) sunt dovada existenţei celor dintâi (arătând spre cer).
Personajul: Este o prostie!
Portretul nr.2: Te-am prins! (zâmbeşte)
Personajul:Eşti orb!
Portretul nr.2:Da , dar tu crezi că poţi vedea. Dacă nu eşti orb, înseamnă că refuzi să vezi, iar atunci înseamnă că eşti un orb şi mai mare. (toate chipurile râd) Atunci, văzătorule, uită-te pe fereastră şi spune-mi ce vezi?! (un ecran arată nişte copii jucându-se)
Personajul: Un vis…
Portretul nr.2: Şi … ce spune visul tău?
Personajul: Visele sunt vise, ele nu spun nimic. (pauză) Voi cine sunteţi?
Chipuri(ca un ecou): Cine Sunteţi voi?
Chipuri:Cine sunteţi voi?
Chipuri: Cine sunteţi voi?
Chipuri: Cine…cine…
Chipuri:...voi….
Chipuri:….sunteţi…
Chipuri:…voi…
Chipuri:…voi…
Chipuri:…voi…
Portretul nr.2(ca un ecou la început apoi, apoi pe un ton normal): Cine sunteţi voi? Cine suntem noi? Dar cine eşti tu?
Chipurile(efect de ecou): Cine eşti tu?
Chipuri: Cine eşti tu? Cine eşti tu?
Chipuri: Cine eşti tu?
Chipuri: Cine..Cine…cine…
Chipuri: Cine..Eşti…cine..
Chipuri:..eşti…eşti …eşti…
Chipuri:…eşti…
Chipuri:…cine…
Chipuri:…tu…tu…tu…
Chipuri:…cine…
Chipuri:…tu…
Chipuri:…eşti…
Portretul nr.2 Tu cine eşti? Cine eşti? Cine eşti? Spune-ne! Spune-ne!
Chipuri (acelaşi joc de ecouri):Spune-ne…
Chipuri:…spune-ne…
Chipuri:spune-ne…
Personajul: De ce vreţi să spun despre mine?
Portretul nr.2: Eşti nebun!
Chipuri(efect de ecou): Eşti nebun…
Chipuri:..eşti nebun…
Chipuri:…eşti nebun…
Chipuri:…nebun…
Chipuri…nebun…
Chipuri….nebun….
Personajul: Nu! Nu sunt nebun!
Portretul nr.2:Ba da ! (Chipurile continuă să repete nebun…)Sau cum se numesc oameni care vorbesc cu ei însuşi cu gândurile lor?
Personajul: Voi nu sunteţi gândurile mele! Voi nu sunteţi eu!
Portretul nr.2 :Sau poate tu eşti gândul nostru…
Personajul(pauză apoi revelator şi suspicios totodată) …Da! Acum văd ce vreţi să faceţi…aşteptaţi să spun totul despre mine, dar mai ales să spun totul despre voi…vreţi să-mi luaţi locul! Vreţi fiţi în locul meu…vreţi să vedeţi în locul meu şi spuneţi „Are dreptate!” , Ei bine omul acesta n-are dreptate. Vreţi să vedeţi cum este să mori. Voi vreţi să muriţi, să muriţi prin mine …NU?! Nu ! Nu şi de data asta .(rade isteric, scoate un pistol trage în oglinzi , chipuri acestea dispar pentru o clipă apoi reapar zicând nebun…) Eu nu sunt oglinda! De data asta veţi muri voi pentru mine! (înnebunit îndreaptă pistolul spre spectatori, îl fixează pe unul dintre ei) Tu vei fi oglinda!(trage înspre el) Acum voi! (trage în sală). EU NU VOI FI OGLINDA!
Chipuri(cu efect de ecou): Nu voi fi…
Chipuri:…nu voi fi…
Chipuri:…nu voi fi…
Chipuri:…oglinda…
Chipuri: …fi…
Chipuri:…nu…
Chipuri:…voi fi oglinda…
Chipuri:…NU…nu…
Chipuri:…Da…
Chipuri:…voi fi…
Chipuri:…voi fi …
Chipuri:…Eu…
Chipuri:…eu voi fi eu…
Chipuri….Tu vei fi eu…
Chipuri:….eu…eu…eu…
Chipuri:…e…
Chipuri…u…
Chipuri:…e…
Chipuri:…ul…
Chipuri:…oglinda…
Chipuri…tu…
Chipuri:…Unde eşti?...
Chipuri:…oglinda tu…
Chipuri…eu…eu…
Chipuri:…Nu voi fi tu!...
Chipuri:…Nu voi fi eu!
Chipuri:… Nu sunt eu!..
Chipuri:….cine?
Chipuri:...care?
Chipuri:....care sunt?
Chipuri:...Eu?...
Chipuri:Care oglinda?
Chipuri: …care tu?...
Chipuri:Voi nu sunteţi…
Chipuri:…eu!
Chipuri:...nu voi fi…
Chipuri: eu…
Personajul: NU!
Chipurile:Da!...
Chipuri:…fi..voi…
Chipuri:…tu…voi..eu…
Personajul:EU! EU!(chipurile râd) TĂCEŢI! TĂCEŢI !TĂCEŢI!
Chipurile:Tu nu eşti! Nu eşti…nu eşti…(râd)
Personajul:Sunt! Tăceţi, tăceţi!
Chipurile:Tu nu eşti…tu nu eşti…tu nu eşti…
Personajul:Voi cine sunteţi voi?
Chipurile:Nebun…nebun…
Personajul (încearcă să le împuşte pe fiecare…apoi se împiedică , se loveşte câteva dintre chipuri dispar …. Apoi are o revelaţie) Mi-am dat seama Voi nu sunteţi afară !(râd tare şi ostentativ) Voi sunteţi înăuntru (arată spre înăuntrul său, duce pistolul la tâmplă) Voi fi liber….
Portretul nr.2 (sceptic) : Libertatea este supraestimată…
Personajul:Voi fi singur, voi fi într-adevăr singur…
Portretul nr.2: Dar nu-ţi era frică să fi singur?
Personajul: De acum înainte nu!
Chipurile:… nebun…nebun…
Personajul Nu sunt nebun, oameni nebuni trăiesc fericiţi, oameni nebuni nu se sinucid (trage, cade la pământ se stinge lumina.)

Scena II:

(Se reaprind luminile, nu mai este nimic doar personajul întins pe jos şi pereţii albi, intra o asistenta)
Asistenta: Trezeşte-te este vremea să mânci! Iar ai vorbit cu oameni care nu exista? (el dă din cap semn că nu) ai grijă că trebuie să vină iar doctorul cu nişte studenţi. Nu mai încerca să-i omori ei chiar există, sau iar va trebui să te legam, şi ţie nu-ţi place să fi legat, nu-i aşa? (dă din cap ca nu-i place) Bine atunci. (intră doctorul - portretul nr.2- cu studenţi - chipurile printre care şi portretul-bufon)
Doctorul: Ştie careva care sunt simptomele schizofreniei? (nimeni nu răspunde, pe măsura ce doctorul spune simptomele pacientul se comporta conform celor spuse de doctor se izolează întrun colţ şi începe să se legene) V-am dat să urmăriţi acest caz gradual şi nu a-ţi sesizat că pacientul nu mai are acelaşi randament în activităţile zilnice, apare ca detaşat de ceea ce se întâmplă în jur şi cu o atitudine de autoabandon. Treptat, indivizii afectaţi pierd contactul cu realitatea si dezvoltă următoarele fenomene: perplexitate – la debutul afecţiunii, indivizii declară că experienţele zilnice par stranii, nu îşi dau seama care este motivul schimbărilor comportamentale şi ale personalităţii, de unde provin simptomele pe care le trăiesc. O a doua etapă a bolii este izolare – individul se retrage în singurătate, are sentimentul ca este diferit faţă de cei din jur şi evita compania celor care, altădată, îi erau apropiaţi. A treia etapă este anxietatea şi teroare – un sentiment de discomfort general şi anxietatea invadează trăirile zilnice. Aceasta anxietate poate atinge paroxismul când pacientul percepe realitatea ca fiind ameninţătoare şi atribuie aceste pericole unor surse externe. Alte semne şi simptome ale perioadei prodromale sunt: comportamentul bizar , modificări ale afectivităţii, tulburări de limbaj, idei bizare, experienţe perceptuale ciudate.
Studentul-bufon:…şi domn doctor să nu uităm de râsul zgomotos (toţi ceilalţi studenţi, doctorul asistenta rad tare, zgomotos pana la macabru . Cade cortina)

Vizualizări: 29

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor