A deschide fereastra nu ar fi o greşeală, ar fi o trădare, ultima, poate, căci plutonul abia aşteaptă comanda foc! abia aşteaptă să-şi descarce încărcătoarele şi să
plece pe la casele lui, unde-s nerăbdătoare nevestele cu copii noi, proaspeţi,
vioi jucându-se-n praful uliţei.



Dar strada mea e într-un alt cartier al inimii, undeva unde funcţionează toate valvele şi fantezia se oxigenează suficient ca să producă ceva ca un zbor de fluturi.
Aşadar nu am de ce să deschid fereastra, nu am de ce să iubesc la întâmplare,
nu am de ce să caut o ieşire spre tramvaiul 30 cu care a avut ultima întâlnire Antoni Plàcid Guillem Gaudí i Cornet înainte de a-şi părăsi Sagrada Familia. Era într-o
zi de luni din iunie, el vagabond zdrenţăros părea pe străzile aglomerate ale barcelonei
şi după întâlnire chiar s-a vrut la spitalul din mahala între săraci, joi ochii
s-au stins, când abia trecuse o săptămână de la ivirea fericită a lui
Irwin Allen Ginsberg - What sphinx of cement and aluminum bashed
open their skulls and ate up their brains and imagination?
– ah, ce
călătorii vom face împreună de-a lungul şi de-a latul continentului şi ce vom
mai urla, băieţi! (am
văzut cele mai strălucite minţi din generaţia mea distruse de nebunie, de foame, goi, isterici
). Dar ce vină avea abia născutul
Irwin Allen Ginsberg? Sunt multe alte întâmplări
fericite în acest cartier, multe scrisori, mărturisiri, recunoaşteri, trădări
de fluturi închişi între geamuri. Iată ce am citit deunăzi:



Moi, Pierre Ménard, auteur du Quichotte, j'approcherai Almotasim dans le jardin aux sentiers qui bifurquent. Je pourrai aussi visiter la bibliothèque de Babel et
les ruines circulaires après avoir gagné à la loterie de Babylone. Je
n'oublierai pas Funès, je réhabiliterai Judas et je mettrai en scène la mort du
traître et du héros, car je fais partie du Congrès ainsi que de la secte des
Trente et de celle du Phoenix. Mais le livre des sables est infini, au
contraire du poème composé d'un seul mot...



Tot caut un refugiu. Cu masca pe figură, mă târăsc în tranşeele unei realităţi închipuite, mângâi fecioarele uitate în umbrele ierbii, stârnesc stoluri de cocori şi de
vrăbii, respir otrăvurile încă neinventate de doamnele de onoare ale reginei – quelle
traîtresse, belle traîtresse, plus dangereux qu'il ne le paraît!
– pentru bastardul care voi fi.



Poate că ar trebui să-mi schimb numele, după noaptea aceasta strălucitoare, da, voi fi jorge luis! sau miguel? sau antoni? sau alonso? Ei, lasă, zi-mi simplu: Maestre!

Vizualizări: 29

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de ion murgeanu pe Mai 13, 2010 la 7:56pm
MAESTRE! sunteti bine venit! (as fi vrut sa va fac urarea in frantuzeste, dar uit, in fiecare zi uit tot mai mult si mai multe...in urmarecentui a.v.c.)...fata de dvs. cu o memorie devastatoare... va felicit si vainvidiez cum spunea unul la tineretea noastra: "cu invidie frateasca"...
Comentariu publicat de ada chifor pe Mai 12, 2010 la 11:10pm
Admirabil, Florin Dochia si nu-ti urez nimic in cuvinte...doar gandul va lucra maiestrit!
ada
Toma Mihaela Comentariu publicat de Toma Mihaela pe Mai 12, 2010 la 4:57pm
E ca o sondare in noi insine, de unde extragem minereul pur al literaturii visand si transfigurand lumea. Este un joc al intelectualului pur.Totul e atat de suav si frumos demonstrat poetic - un minunat "bastard" contempland lumea. Minunat, maestre.
Comentariu publicat de manuela vladut pe Mai 12, 2010 la 4:40pm
VA MULTUMESC DIN SUFLET, ASTFEL DEVENIM PUTIN VISATORI. Manuela
Comentariu publicat de Constantin Padureanu pe Mai 12, 2010 la 11:12am
Bravo, Florine, sa-ti dea Dumnezeu sanatate si sa te binecuvanteze cu bucurii si impliniri,ca ai ce spune si o faci foarte bine. In lumea asta a noastra plina de ... tu iti gasesti timp si este bine ca "mangai fecioarele uitate in umbrele ierbii". Si - slava Domnului- ca le "mangai cu gratie". Imi permiti o gluma ? Te rog (ma iarta!)...cand vei avea varsta babei Dochia, strabunica ta, sa postezi Elegia a 1001-a.
Cu deosebita stima si consideratie,
Constantin Padureanu
Comentariu publicat de violeta bratu angelica pe Mai 12, 2010 la 11:07am
FELICITARI....A FOST FRUMOS...mai ales ca m-a dus cu gandul la BARCELONA, la SAGRADA FAMILIA...Superrrr.
Comentariu publicat de Terezia Filip pe Mai 12, 2010 la 10:32am
"Tot caut un refugiu. Cu masca pe figură, mă târăsc în tranşeele unei realităţi închipuite, mângâi fecioarele uitate în umbrele ierbii, stârnesc stoluri de cocori şi de/ vrăbii, respir otrăvurile încă neinventate..." Superb-tragic definită condiţia şi gesticulaţia simbolică a poetului ce refugiindu-se în solitudine, doar gesticulează gratuit: "stârneşte" himerele propriei fantezii.
"Bastard" pentru veacul său , el, poetul, locuieşte sau e locuit de alt timp şi alt spaţiu, e tributar unei alte dimensiuni, adăpostindu-se "într-într-un alt cartier al inimii, undeva unde funcţionează toate valvele şi fantezia se/ oxigenează suficient ca să producă ceva ca un zbor de fluturi." Poemul de-o copleşitoare tristeţe deconspiră teribila suferinţă umană şi poetică într-o postmodernitate în care lumea pare secătuită de frumuseţe şi sens, Suferinţa eului sau sentimentul solitudinii în lume este o veche temă, un rău secular, care a supliciat poeţii încă din timpurile romantice, dar accentele ei în actualitate depăşesc individualitatea strictă apasând nu numai pe neîncrederea insului în lumea care-l circumstanţiază şi întâmplător îl conţine ca individualitate, ci pe ruptura definitivă cu aceasta. Eul nu mai e legat "organic", " matern" de lumea sa, căci aceasta a devenit un spaţiu vitreg-ameninţător. Elegia eului în postmodernitate intensifică astfel în tonuri tragice ideea că lumea pentru eu nu mai este deloc un spaţiu-timp proteguitor, ci o capcană, un loc bolnav, o maternitate vitregă. De aici circumspecţia poetică : "A deschide fereastra nu ar fi o greşeală, ar fi o trădare, ultima, poate, căci plutonul abia aşteaptă comanda foc! abia aşteaptă să-şi descarce încărcătoarele şi să
plece pe la casele lui, unde-s nerăbdătoare nevestele cu copii noi, proaspeţi,
vioi jucându-se-n praful uliţei.". Câtă tristeţe, ce singurătate în lume!
Comentariu publicat de florin dochia pe Mai 12, 2010 la 10:14am
vă mulţumesc tuturor că aţi citit acest text. aveam nevoie de feed-back, mai cu seamă că, pentru o vreme, este singura mea legătură solidă cu lumea - cu excepţia bibliotecilor... dar cu ele nu te poţi certa... :) :) :)
Comentariu publicat de Paul Spirescu pe Mai 12, 2010 la 8:16am
Simplu îţi voi zice, Florin Dochia : MAESTRE!
Comentariu publicat de george ionita pe Mai 12, 2010 la 8:00am
"Maestre!

george ioniţă"

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor