Dacă mă atrage pe mine strada mea nu e nimic de mirare
Dacă atrage fluturii, albinele, viespile, ţânţarii şi muştele iarăşi nu e de mirare căci sunt câţiva tei în oraş iubito tocmai pentru asta am venit să-ţi spun pe trotuare sub ploaia de vară florile lor se descompun iar unul dintre aceştia e chiar la fereastra mea

Şi sub el se recompune imaginea pentru care am revenit la tastatură: haitele de câini şi de îngeri care apar de cum se-ntunecă

Pe strada mea

Şi umbrele lunecă stranii sub tufişuri se înnoadă de tulpinile subţiri ale măceşului pe care-l credeam trandafir şi-l sugrumă (roză, rug, rujă, răsură, cacadâr, mărăcine, rujiţă, sipică, spânz, smirdar)

Ar fi bună o descriere a morţii măceşului ai putea să plângi iubito la auzul acestei poveşti triste despre petalele adunându-se în jurul sepalelor şi acestea în jurul pistilului şi uscându-se încet încet încet îmbrăţişându-se unele pe altele ca şi cum un vortex al transcendenţei le-ar atrage neabătut înspre lăuntrul care ştie

Aşa se duce el spre o nouă frontieră asta e moartea măceşului care a ratat strivirea între paginile unui jurnal de adolescentă („cei vii se mişcă şi ei descompuşi… şi azi, chiar sânul tău e mai lăsat”)

Orice lege e o frustrare şi cea mai gravă frustrare o aduce legea gravitaţiei. Mă uit cum cade o frunză. Chiar cade – o frunză? Mă uit cum se leagănă voind să prindă o boare ascendentă – uneori chiar o prinde! ah şi o pierd din ochi mă uit la altă frunză – mă uit cu se leagănă ca-ntr-un lamento bocitoarea de serviciu.

Moale covorul de frunze peste care trec haite de câini şi de îngeri. Udă blana câinilor care se însoţesc cu îngerii. Albe aripile desenate pe spatele îngerilor care deschid drumul câinilor de pe strada mea. Cineva a ucis hingherii, a şters şi meseria din nomenclator. Îngerii s-au eliberat de orice zbor nici cât frunzele nu mai au a pluti vreodată. Aceştia sunt îngerii comunitari şi asociaţii de toate felurile îi apără

Ele se simt atât de atrase de îngeri! Desigur nu sunt îngeri păzitori - verii lor încă rămân nevăzuţi cum nevăzuţi rămân şi îngerii căzuţi ei nu trec frontiera zborului ei nu se îmbată de cercuri şi de alte figuri ei rămân prizonierii fractali ai iubirii neîmpărtăşite

Numai îngerii cu aripile desenate pe spate vin pe strada mea deschizând drumul câinilor iar tristeţea care te îmbracă iubito e a mea şi îi atrage atât de mult

La fiecare nivel voi lăsa o frontieră. O va trece acela care va şti să-mi spună traiectoria frunzei. El este un înger, iubito, el este Îngerul.

Vizualizări: 33

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Marilena A. pe Noiembrie 17, 2009 la 1:21am
Imi place cum ati "mixat" elegia cu bacovienele spuneri; metaforele, melodicitatea data de rima ascunsa...
Observ, dupa citire, ca titlul este motivat. Aprecierile mele!
Comentariu publicat de ada chifor pe Noiembrie 16, 2009 la 11:36pm
am decurs cu strada...sau cu frunza...
acum refac traseul ei cu toate efectele pe iubire.

multam! ac

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor