eloida
( ultima rugăciune )


Doamne vin atât de târziu la tine
locul meu este mereu liber de toate
reţinut la marginea nisipului nestatornic
când eu mă acopăr cu umbra mea de întuneric
o lume mă răstigneşte cu ură
fără să înţeleagă tânguirtea cugetului robit
de dorul de harul tău revărsat peste
zdreamţa de cer cenuşiu aruncată
dincolo de spaţiu şi timp
ultima mea nădejde pierdută

şi plâng în ochiul tău Doamne visul şi carnea
înghesuindu-mă în confuzii şi spaime
pus la vedere în piaţa suplicilor
ca o atocmire nătângă
încerc să vorbesc cu gândul tău Doamne
căutând secunda mea cosmică dăruită
beau apă din stânca aşteptărilor
împreună cu tâlharii mei sateliţi din
fiul tău prea iubit Doamne mă strîng
luminează tot ce aud în beznă
unde muzica ta nu mă vede de pietre
căci sunt atârnat între polii dorinţei
bătut în cuiele cuvintelor tale
fără trecut fără prezent pe
crucea viitorului neştiut atârnat

m-am născut bătrân şi m-ai întinerit vremelnic
păşesc prin cenuşa imperiilor de ceară
îngheţat în ochii soldaţilor de plumb
devreme mă alungă îngerul salvator
cu vârful norului ascuţit de ploaie
străpunge tapla fugară pe câmpuri
din sevă să curgă umoarea de sticlă
dealul căpăţânii cu livezi de măslini

tu ai dăruit pacea alungând disperarea
cu sabia arhanghelului scoasă din teaca de foc
în fie ce zi îţi simt gustul de mine
din palmele tale mă trezesc după semn
de dragul luminii de taină mai păsuieşte-mă Doamne
să nu pun alţi dumnezei la cumpănă dreaptă
chiar dacă sunt frânt de ascultări şi cuvânt
sceptic din dogma cusurului stors
poleind creuzetul sfintelor tale
cu seva incertitudinilor mele tardive
lasă îngerul să mă aprindă din gânduri
scuturându-mă de relee lumii
ca pe o cârpă de şters amănuntele
să mă arate tuturor beneficiarilor luminii
strigând strigarea strigărilor tale
iubiţi-vă şi veţi fi iubiţi de voi şi de alţii
pe Dumnezeul cel veşnic slăviţi
şi veacurile vor curge la picioarele voastre


eu voi fi deşteptătorul de semen acelaşi Doamne
vorbitor de cuvinte alese şi fără prefăcătorie
toţi mă vor cunoaşte prin tine fără prejudecăţi
şi fără pătimaşe halucinaţii prin tonuri
cei mici cu cei mari deopotrivă poemului meu testament
foc viu în candela cerului vor aprinde

culeg din ochiul de zgură chipul
celui care mă vinde ca pe mielul de paşti
înghit zumzetul roiului de frustrări anonime
şi in imnul meu de slavă cerului preacurat
înfloresc cuvintele din sămânţa neascultării
alături de nerostitele rugăciuni de iertare

priveşte-mă din rugul de foc Doamne cum mor
de dragul desăvârşirilor tale trupul meu plânge
extazul sugestiei nemiloasei plecări
vinovaţi cocoşii repetă cântarea a treia oara
morţii ies viii intră în aceleaşi morminte tocite
sărmanii şi bogaţii au aceleaşi oase cioplite
cenuşa miroase a iarbă de viperă
cu gust de ciupercă otrăvită în intenţie
jurăminte şi făgăduinţi uitate Doamne în noi
stropeşte cu sânge şi grinda caselor mele
mântuind cercul meu din infernul de griji

vin atât de târziu la tine Doamne
după ce am vânturat neputinţele lumii
vreau să-mi fac cuibul de pasăre neagră
în grădina cu florile veşniciilor necuprinse
doar tu imi poţi schimba înfăţişarea
şi sângele cerului în aripi să-mi torni
durerea din taină şi taina din zbor amânat

singur sunt pe cărarea morţii îngustă
nu-i loc decât pentru o trecere una
nu încape nimeni cu mine alături
doar dincolo de florile acelea îngheţate
renaştem aceleaşi invieri nemurite

zilele trec precum anii tăi de lumină
în care tu ai zămislit cuvântul şi fapta
mi-ai dat cuget din cugetul tău şi iubire
să pot ierta cu ea păcatele fraţilor mei duşmani
ce darnic ai fost când le-ai dat ura de moarte
ce darnic ai fost când le-ai dat ura din mine

voi veghea la ora ascultărilor neodihna
cu care mă hrăneşti din carnea de ceaţă
prin gaura oarbă scurtând galaxiile
cum ai comprimat pentru mine timpul
şi spaţiul în câteva secvenţe de patimi
te simt venind Doamne apusul se încinge
iertarea ta miroase a grădină curată
sângele meu explodează în artere
provocând o imensă hemoragie de patimi
dincolo de moarte doarme universul utopic

dar drumul meu trece pe lângă ceruri
curăţat ar trebui să fie degrabă
de prefăcătoria intrărilor obişnuite
cu protocolul stufos de rigori
mă strecor sfios încărcat cu spaimele mele
printre cei norocoşi copiind indulgenţe
îngerii veghează numărând biletele de clasă
tronul tău nevăzut încă judecă duhul
inima gandul maduva rece din coastă

aşa a fost şi de ar fi începutul începutului meu
să găsească o altă gaură neagră amână
această întrevedere de numai tine ştiută
lasa-mă strecurat încăodată pe acolo
cu toate răstignirile mele bolnave şi
durerile desenate pe pânze apocaliptice
decomprimă apoi spaţiul şi timpul în grabă
pentru ca să te pot slăvi încă o lume
iscodind acelaş infinit de semne ascunse
în taina pentru care smerit şi învins
Doamne vin atât de târziu la tine

Vizualizări: 54

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Danaela pe Ianuarie 6, 2011 la 12:02pm
Cred că tot timpul suntem in Dumnezeu. Fiecare conştientizează aceasta intr-o anumită secundă ştiută(cred) numai de EL. Ruga noastră devine suspin in nemurire, glas al sufletului care invaţă rostirea Cuvintelor scrise demult in inimă.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor