Tragedia noastră cotidiană am ajuns niște împiedicați
moral vorbind De trăit probabil vor trăi așa urmașii ur
mașilor noștri Noi grăbiți din fire suntem doar niște îm
piedicați în propriile noastre idealuri Elanul nostru soci
al cultural sentimental ne împiedică să-l traducem în fapte
în practică socială cotidiană Gândim bine dar simțim prost
realitatea sau visul Între cuvinte gânduri și fapte s-au inter
pus niște ecrane psihologice Suntem o generație de deziluzi
onați de gradul trei Una vorbim alta gândim și cu totul altce
va înfăptuim Suntem sfâșiați nu doar social ci și psihic sufle
tește Se bucură de aceasta nu doar neprietenii ci și prințul de 
culoare al acestei lumi Credința ne-a rămas undeva în urmă
Și nu mai avem timp s-o așteptăm E grav Aveam suflet pentru
că aveam timp Și nu invers vai din păcate Ne-am îngrijorat din 
cauza timpului Și-am uitat totul Ne-am bucurat de Declinul Apu
sului Și n-am simțit propria noastră prăbușire socială și interioară
Nu mai există niciun fel de coeziune
Nu mai credem nici în propriile noastre forțe sau slăbiciuni 
Nu ne mai iubim aproapele și nici pe noi înșine 
Iubirea a dispărut dar nu ura indiferența i-a luat locul 
Asistăm la moartea aproapelui nostru îmbălsămați în gerul indife
renței absolute Nu ne mai impresionează nimic Nici măcar cinismul 
celorlalți sau al nostru Trăim ca niște cadavre ambulante Comunicăm 
cu ceilalți doar prin simțuri și cinism Trăim în concubinaj cu 
propriile noastre neveste Fericirea o abordăm ca pe un lucru furat 
Ne e frică pur și simplu să fim fericiți sau triști
Am tras o fugă până-n Occident și nu ne-a plăcut
Nici Orientul nu-i mai breaz
Suntem răstigniți între cele patru puncte cardinale ale nehotărârii nastre
Ne uităm la proprii noștri copii ca la niște străini
Privim soarele și ne întunecăm
Nu suntem bineveniți nici în paradis nici în infern
Purgatoriul nostru e fără capăt și din fericire fără coadă Deziluzia e folosită
ca armă de nimicire în masă Suntem încurajați să ne deziluzionăm unii pe alți
Și ne descurcăm de minune Ne privim în oglindă și nu vedem pe nimeni Între noi
și imaginea noastră s-a căscat o prăpastie Un gol istoric Cineva vrea să nbe fure
destinul Propriul nostru mormânt va fi ocupat de-un intrus
Doamne iartă-l și ajută-l
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

Vizualizări: 16

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor