Erik Satie (1866-1925) dadaistul muzicii excentrice

 

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/10/Gnossienne_3_%28...

 

 

 

 

 

 

  

  Eric Satie (1866-1925) dadaistul muzicii excentrice

 


http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/10/Gnossienne_3_%28...;

 


La numai 6 ani Erik Satie îşi pierde mama şi este trimis de la Paris la bunici,la Honfleur, să înveţe muzică la un organist local. La 12 ani,  când bunica sa moare (în 1878) Erik revine la Paris sub tutela tatălui svu care se căsătorise cu o profesoară de pian. În 1879 urmează cursurile Conservatorului Parizian, va căpăta repede eticheta de “netalentat”. Profesorul de pian Mathias descrie tehnicile elevului că fiind neînsemnate, laborioase, fără valoare. Alţii îl catalogau “cel mai leneş elev al Conservatorului”. Dar tot Mathias va insista că lui Satie i se potriveşte compoziţia. 
E trimis acasă, apoi reprimit la Conservator, la vârsta de 19 ani. Impresie nu face nici de această dată aşa că tânărul se înrolează în armată. Nici aici nu face purici, câteva bronşite suspectate a fi autoinduse determină eliberarea sa din serviciul militar. 

  


                                                        Erik Satie desenat de Santiago Rusiñol, 1891 

Satie se mută cu chirie în Montmartre, era anul 1887. Pe atunci artiştii frecventau celebrul local din cartier, Chat Noir, unde îşi publică şi prezintă Gymnnopediile. Vor urma compoziţiile “Ogive, Gnossienne”, tot acolo devine amic cu Claude Debussy. Compune câteva piese pentru Crucea Roşie Catolică , unele fiind cântate în salonul instituţiei Rose +Croix . 


Minimalismul muzical 


De la mijlocul anului 1982 Satie scrie piese într-un sistem inventat de el din care cea mai cunoscută este piesa “ Două preludii Nazareene” şi anunţă munca la o opera anti-Wagneriană numită “ Ticălosul de Tristan” care nu a fost compusă niciodată. Cu amici de la Chat Noir şi pictorul Utrillo scoate o broşură promoţională pe care o descrie a fiind “ un pamflet pentru o sectă esoterică nouă”. Pe tânărul Maurice Ravel îl va întâlni în 1893. Ravel va îmbraţişa stilul lui Satie care apare puternic simţit în compoziţiile sale timpurii. 

Satie cunoaşte pe artista Suzanne Valadon în 1893 şi imediat o cere în căsătorie. Vladon nu se va mărita cu Satie dar se mută într-un apartament vecin chiar în casa în care locuia Satie. Acesta devine obsedat de femeie scriindu-i note pasionante despre  “ Biqui, fiinţa sa cu ochii frumoşi, mâinile delicate şi picioarele micuţe”. Satie compune “Dansuri Groteşti”, un fel de rugăciune care să-i calmeze mintea iar Valadon face în ulei un portret al lui Satie, pe care il dă cadou. După 6 luni pictoriţa se va muta, lăsându-l pe Satie cu inima frântă. Despre această perioada Satie scrie: “ am fost părăsit într-o singurătate glacială care îmi umple capul şi inima cu tristeţe “. 

Zile grele 

Academa Franceză, prezidată de Camille Saint-Sans îl refuză de două ori, fundaţia culturală îl respinge pe Satie şi îi distruge reputaţia. Motivul? Era sărac şi prost îmbrăcat . 
Situaţia se înrăutăţeşte aşa că prin 1897 Satie se mută la Arcueil, o suburbie a Parisului cu locuinţe mai ieftine. Acolo scrie “Pieces Froides “ şi corespondează intens cu fratele sau Conrad în subiecte financiare practice. Tot atunci se sting şi sentimentele sale pentru religie. Din scrisori reiese că Erik Satie abandonase total credinţa, religia. 

Prin 1899, anul naşterii lui Picasso, Satie îşi caştiga existenţa cântând la pian prin baruri, adaptând circa 100 de cântece populare la o muzică cultă, rafinată pentru pian şi voce, la care adaugă şi piese proprii. Unele devin celebre şi au fost mult interpretate, altele s-au pierdut definitiv. 
O piesă deosebită s-a păstrat. Este vorba de “Jack în the Box”, muzică pentru o Pantomimă de Jules Depaquit, botezată de Satie “Clovnerie” . Se mai ştie de o operă comică scurtă “ Genevieve de Brabant” pe libretul lordului Cheminot. Cele două piese au elemente comparative cu muzica lui Claude Debussy  (cert este că Debussy nu cunoştea ce scrie în secret Satie). În 1902 Debussy realizează un mare succes cu opera sa “Pelleas şi Melisande”, dar problema rămâne ne-elucidată, câţiva ani mai târziu se va dezbate cui aparţine întâietatea ideilor muzicale reformatoare, Maurice Ravel fiind şi el implicat în polemică. 

Din 1905 Satie urmează Şcoala de Canto a Parisului, acolo se ocupă de contrapunct deşi continua munca sa la cabaret. După cinci ani la Schola Cantorum, Satie apare ca un student respectat şi capătă o diplomă de merit în 1908. Un sumar- compilaţie a muncii sale la Schola este publicat în 1911 cu numele: “ Trei piese în formă de pară” .
El respinge forma Wagneriană romantică , idea de dezvoltarea muzicală care împletea temele într-o formă de sonată. Ca un rezultat piesele sale contrapunctate apar a fi scurte, sunt de fapt Fugi care expun o singură temă fără să o extindă. El practica acel credo prin care se interzice compozitorului să risipească timpul publicului mai mult decât este strict necesar. Detesta şi melodrama în care cineva vorbeşte pe un fond muzical. Crează o muzică distinct absurdă  “ Capcana Meduzei “ (1913) în care demonstreză atributele genului. 


                                                    Bustul lui Satie, desenat de Satie, 1913 


După 1912 numeroase miniaturi pentru pian ( unele comice) îi aduc succes şi multe sunt publicate apoi reluate de diverşi pianişti. Dar aceştia îşi fac un rău obicei, să citească în public instrucţiunile şi observaţiile scrise de Satie pe marginae notelor. Câţiva ani mai târziu, iritat de aceste proceduri, Satie interzice cu vehemenţă citirea lor în public. Dar succesul acestori ani nu vine de la piesele noi produse ci de Ravel, care fără voie promovează stilul muzicii lui Satie.
Propulsat de mişcăriile culturale ale vremii, de efervescenţa intelectuală Parisul este declarat capitală culturală a lumii. Prin 1910 o mişcare numită “Tinerii Raveliţi” grupaţi în jurul lui Ravel, proclamă că Satie ar fi precedat pe impresionistului Debussy, datorită muncii lui Satie la Schola. Dacă la început Satie este plăcut surprins de atenţia publică, curând el va realiza că operele sale recent lansate sunt ignorate sau refuzate. Nu şi de dramaturgul Jean Cocteau sau Roland-Manuel care descoperă calităţile teatrale, meditative ale muzicii lui Satie, potrivite cu teatrul absurd, experimental pe atunci. 
Din contactul cu Roland-Manuel vor rezulta noi publicaţii ale ideilor lui Satie, unele ironice sau cinice: Memoires d’un Amnesique, Cahiers d’un Mammifere. Împreună cu Cocteau va scrie muzică pentru un balet în coregrafia lui Daghilev “ Parade” cu decoruri şi costume desenate de Pablo Picasso. Prin intermediul lui Picasso Satie va cunoaşte şi pe alţi cubişti de exemplu Georges Braque, cu care va încerca finisarea unor proiecte cubiste, iniţial abandonate. 
Satie împreună cu Auric, Honegger, Louis Durey fondează grupul ” Noii Tineri” la care se alătură ulterior Francis Poulenc, Darius Milhaud. Va participa la grup până în septembrie 1918, apoi se retrage. Cocteau preia conducerea şi formează cu cei rămaşi “Grupul celor 6”. 
  
 Dada


În schimb, în 1919,Satie intră în legătură cu fondatorul DADA- ismului, românul Tristan Tzara. Prin intermediul acestuia va cunoaşte pe Francis Picabia, Andre Derain, Marcel Duchamp, Jean Hugo şi Man Ray. Chiar la prima întâlnire cu Man Ray, cei doi produc primul lor “ready-made” : piesa The Gift. 
Satie va continua cu articole pentru publicaţia Dadaistă" 391". În primăvara lui 1922 este prins în mijlocul unei fierbinţi dispute care avea loc între Tzara şi Andre Breton despre adevărata natură a artei de avangardă, cearta fiind alimentată de recentul eşec la “ Congresul Parizian”. 
Satie trece de partea lui Tzara, fără să se dezică de Breton sau de alţi participanţi la mişcare. Cu Picabia compune un balet improvizat pe nume “ Relache” .Pentru filmul lui Rene Clair “Entr’acte”, Satie scrie o muzică suparealistă în concordanţă cu spiritul filmului. 
  
De ani Satie era băutor de absint, care îi va ataca ficatul fară milă. Satie a murit la 1 Iulie 1925 de ciroză. A fost înmormântat în cimitirul din Arcueil. Locuinţa sa nu a fost vizitată de nimeni în timpul vieţii. După decesul compozitorului prietenii săi au descoperit un apartament plin de boarfe şi de haos. 
Erau acolo multe umbrele cât şi 2 pianuri unul peste altul, cel de sus folosind ca sertar pentru scrisori şi pachete.  Diverse partituri zăceau aruncate pe podea sau în buzunarele pardesiurilor sale. Prin grija amicilor multe piese (Gnossiennes, Pièces froides, Enfantines, etc) au fost publicate postum .

 Adrian Grauenfels

 

 

 

 

Vizualizări: 103

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor