ERIKA ŞI CRISTI (LICEUL DE MUZICĂ DIN CLUJ)

   În clasa a XI-a fiind, eram de-acum şi noi nişte domnişoare de 16-17 ani, aşa încât am început să ne punem întrebări în legătură cu băieţii. Mai stăteam noi de vorbă seara, aşa între noi şi îi analizam pe rând pe toţi cunoscuţii, cu calităţile şi defectele lor, încercând să le facem portrete psihologice.

   Aveam un coleg de clasă, Cristi, băiat înalt şi subţire, cu părul negru şi creţ şi cu un zâmbet cuceritor. Inteligent şi bine făcut, era febleţea tuturor fetelor şi conştient de asta, ieşea câte-o săptămână, două, cu una, alte două-trei cu alta şi aproape toate erau îndrăgostite de el.

   În tabăra fetelor aveam şi noi o frumuseţe rară, Erika, o micuţă prinţesă din poveşti, cu păr negru ca abanosul şi ochii de un albastru pur ca al izvoarelor cristaline.

    Tot vorbind noi aşa în câte-o seară, veni vorba şi despre Cristi, marele Don Juan al clasei şi multe dintre fete, care avuseseră parte de acele două-trei întâlniri cu el, îi purtau pică pentru rapiditatea cu care fuseseră părăsite. Aşa că am făcut un micuţ plan de a-i înfrânge mândria băiatului, ca să nu se mai creadă el cel mai şmecher din lume.

   Erika se prinse repede în horă şi declară sus şi tare c-o să găsească ea ac de cojocul lui, adică o să-l prindă-n plasă şi-o să facă şi ea cu el exact ce-a făcut el cu alte fete, de-atâtea ori. Ne înflăcărarăm şi puserăm chiar pariu între noi, dacă Erika va putea sau nu să-l cucerească pe năbădăiosul Cristi.

   Zis şi făcut. Începând de-a doua zi, Erika făcea ce făcea şi mereu avea ceva de discutat cu Cristi, ba să împrumute de la el vreo carte, ba să discute despre diferite tehnici de interpretare, amândoi fiind violonişti, ba să schimbe cu el impresii despre cine ştie ce-i mai trecea ei prin cap. Iar în timpul orelor îi arunca priviri furişate cu ochii-aceia înnebunitori de albaştri, aşa că în scurt timp îl văzurăm şi pe Cristi cum se întorcea discret şi se uita la Erika, mai de-a dreptul, mai ascunzându-şi privirea cu palma sprijinită în tâmple, aşa că era  vizibil pentru noi ca peştele nestatornic se cam prinsese în undiţa aruncată cu meşteşug, de zână. Noi chicoteam între noi pe-ascuns iar seara ne distram de minune împreună cu Erika, imitând privirile languroase şi din ce în ce mai înflăcărate ale lui Cristi.

   Lucrurile au început să devină serioase când Cristi se oferi într-o seară s-o conducă pe Erika la internat şi drumul de 10 minute se transformă într-unul de o oră, cu trecere prin parcul mare.

   O aşteptarăm pe Erika cu sufletul la gură în dormitor, ca să ne povestească cum decursese întâlnirea. Aceasta apăru veselă şi începu să râdă, povestindu-ne cum s-au plimbat ei pe alei şi cum el a vrut s-o ia de mână. Acum se punea întrebarea dacă pariul se considera îndeplinit, pentru că era clar că băiatul se prinsese în cursă. Fetele însă erau nemulţumite:

- Ei, o plimbare prin parc, ce-i aia? Poate a avut chef băiatul să se plimbe şi tu, gata, declari că-i cucerit. Să vedem mai mult, să ai vreo câteva întâlniri şi să-l vedem îndrăgostit!

   Cele mai înverşunate erau fostele lui „prietene”, care voiau nici mai mult nici mai puţin:

- Să-l faci să sufere! Să vedem şi noi cum îl doare sufletul lui de tip mortal! Ăsta a fost pariul, nu să vă plimbaţi voi prin parc!

- Ok, zise Erika, nu mă las până nu v-aduc dovezi.

   A doua zi privirile furişe se intensificară şi nici noi n-o mai recunoşteam pe Erika, atât era de frumoasă şi de feminină. După ore, urma plimbarea obligatorie prin parc.

   La internat săream cu toate pe ea:

- Ei, cum merge, ai evoluat?

Erika zâmbea enigmatic:

- Azi ne-am ţinut de mână, dar v-am zis că v-aduc dovezi clare.

   La şcoală cei doi erau din ce în ce mai apropiaţi, ce mai, deveniseră cam după o săptămână de plimbări, un cuplu oficial. Erika nu mai zicea nimic, doar se purta ca o adevărată îndrăgostită. Ce să mai vorbim de Cristi! Acesta nu mai avea o clipă de linişte dacă nu îi arunca fetei priviri languroase şi în fiecare pauză îşi făcea loc lângă ea în bancă, unde vorbeau în şoaptă tâmplă lângă tâmplă, ca Romeo şi Julieta.

   Deja consideram pariul aproape pierdut, că Erika părea şi ea cucerită de Cristi, când într-o seară în dormitor, veni Erika de la întâlnire cu vestea cea mare:

- Ei, azi i-am dat papucii!

Sărirăm toate pe lângă ea, cerându-i amănunte picate:

- Cum? Ce-ai făcut? Noi am crezut că te-ai pierdut şi tu!

- Ei, pierdut, la naiba?! Nu v-am spus clar dinainte c-o să-l pun cu botul pe labe pe nestatornic? Voi aţi cerut neapărat să sufere! Acum, după câte ştiu eu, cu siguranţă că suferă!

- Dar ce-aţi făcut până la urmă?

Erika zâmbi misterios:

- Oricum, ca să fie sigur, ne-am şi sărutat!

- Ooo! se auzi un murmur între fete. Şi cum a fost?

- Aşa şi-aşa, zise Erika. Oricum, n-am exagerat. Şi ce credeţi? Mi-a zis că mă iubeşte!

- Aaaa!!! Toate fetele erau în delir.

- Hai, nu mai spune, chiar ţi-a zis?

- Da, foarte, foarte serios!

- Şi tu ce-ai zis?

- I-am spus că nu cred, c-a mai avut el o grămadă de prietene până acum şi la sfârşit a râs de ele.

- Şi el ce-a zis?

- A insistat sincer, măi fetelor, dar i-am zis că eu nu-l cred şi c-o fi iar vreo toană de-a lui, aşa că i-am zis că nu vreau să ne mai întâlnim, pentru că nu-mi plac minciunile lui sfruntate.

- Şi?

- Şi, până la urmă, el a insistat şi eu i-am zis să se gândească bine şi să mă sune în seara asta la ora nouă, să-mi zică clar dacă într-adevăr mă iubeşte sau nu!

   Noi am rămas stupefiate de admiraţie şi ne-am uitat repede la ceas. Mai era doar puţin până la ora H.

    La nouă fără câteva minute eram toate îngrămădite în holul internatului, aşteptând, în frunte cu Erika, să sune telefonul. Şi să vezi minune, la nouă fix, acesta sună.

   Erika ridică receptorul:

- Alo! apoi astupă microfonul cu palma şi-l întoarse spre noi.

   Ne înghesuirăm pe lângă ea, cu urechile cât mai aproape de telefon.

- Erika, Cristi aici!

  Ce mai, era vocea lui, asta era clar. Erika răspunse:

- Ei, ce faci te-ai mai gândit?

- Da, zise Cristi în auzul tuturor, m-am gândit foarte bine la tot.

- Şi? întrebă Erika, în timp ce făcea acelaşi joc cu telefonul, vorbind ea, apoi astupând microfonul şi lăsându-ne pe toate s-auzim ce-i răspundea Cristi.

- Şi e aşa cum ţi-am spus.

- Cum? întrebă Erika.

- M-am îndrăgostit de tine! zise băiatul dintr-o suflare. Te iubesc!

Erika închise repede telefonul şi se întoarse triumfătoare. Noi rămăseserăm fără grai, uimite. Nici nu apucarăm să schimbăm vreo vorbă că sună iar telefonul:

- Alo, Erika?

- Da!

- Ai închis?

- Nu, s-a întrerupt! Dar, oricum, vreau să mă gândesc bine la ce-ai spus. Nu ştiu dacă să te cred sau nu.

Se auzi vocea precipitată a lui Cristi:

- Erika, te rog, gândeşte-te bine! Eu chiar te iubesc cu-adevărat!

- Ei, cine ştie câtor fete le-ai mai spus asta!

Cristi sări ca fript:

- Erika, n-am mai spus nimănui până acum, numai ţie! Te rog, crede-mă!

  Erika se uită întrebătoare spre fetele din jur care fuseseră la întâlniri cu Cristi, iar acestea îi făcură semn că aşa era. Băiatul nu minţea.

- Hm, zise ea în telefon, nu ştiu ce să mai cred, dar oricum mi se pare foarte ciudat că aşa, deodată, să te îndrăgosteşti de mine! Hai, că închid şi mai vorbim şi mâine!

- Erika, te rog nu-nchide, spune-mi şi tu ceva! Cum vrei să dorm aşa în noaptea asta?

- Hai Cristi, dormi şi vorbim mâine! Somn uşor! şi Erika închise iar telefonul

   Ne uitarăm una la alta.

- De ce tot închizi telefonul? Lasă-l să zică!

- Păi ce, n-aţi zis voi să-l fac să sufere? Ei, cred că acum suferă!

Iar sună telefonul:

- Erika, te rog mult de tot, ieşi până la poartă în douăzeci de minute, că vin eu până acolo! se ruga tânguitor Cristi, apoi închise el telefonul.

   Ce mai! Treaba era serioasă rău! Băiatul aproape că plângea. Parcă ne cam pierise cheful de râs şi de bancuri, chiar dacă iniţial voisem să-l pedepsim pe nebunatic.

   Făcurăm rapid un mic sfat în dormitor. Cele părăsite se distrau, dar cumva cu părere de rău că lor nu le spusese Cristi că le iubeşte. Erika, câştigase clar pariul, dar era acum într-o situaţie dificilă. Nu avusese încă nici un prieten şi nimeni nu-i mai spusese până atunci că o iubeşte. Se vedea pe ea că nu-i mai arde de glumă. Era înfrigurată şi agitată şi nu ştia ce să facă:

- Na, acum ce să fac, că vine să mă vadă? Ce naiba să-i mai spun? Să-i zic oare de pariu?

Ne uităm una la altă depăşite de situaţie şi nu găseam nici o rezolvare. Erika rupse tăcerea:

- Ei, am câştigat pariul sau nu?

- L-ai câştigat! căzurăm toate de acord, căutându-ne prin buzunare după bani.

- Şi-acum ce să mai fac?

Ne-am uitat una la alta şi văzându-ne figurile total derutate, începurăm să râdem, întâi încet, apoi din ce în ce mai tare.

- Hai, c-am făcut-o lată! Acum fă ce vrei, noi nu ne mai băgăm!

Şi ne retraserăm fiecare pe la locurile noastre, în timp ce Erika se îmbrăcă şi ieşi afară.

Veni după o vreme înapoi şi mai derutată ca-nainte. Am sărit din nou pe ea:

- Ei, ce i-ai zis?

- I-am zis de pariu!

- Şi?!

Ne privi cumva ciudat, cu un amestec de supărare şi amuzament:

- A plâns.

- Hai măi, serios? Chiar a plâns?

- Da măi, a plâns şi chiar mi s-a făcut milă de el.

Apoi zâmbi misterios:

- Şi ştiţi ce mi-a mai zis? Că asta e, că înţelege treaba cu pariul, dar nu se supără deloc. Recunoaşte că într-adevăr a fost măgar cu alte fete, dar n-a ţinut la nimeni pân-acum. Şi m-a rugat să-i mai dau o şansă şi, lăsând deoparte pariul, să încercăm să fim chiar prieteni adevăraţi, de-acum încolo.

Noi am rămas total uimite! I-auzi acolo! Deci nu era chiar aşa de rău şi încuiat băiatul:

- Şi ce-o să faci?

- Nu ştiu! Acum mi-e frică să mă mai bag, ca nu cumva să se răzbune.

  Trecură zile, apoi săptămâni şi cei doi fură văzuţi din ce în ce mai mult împreună. Apoi încet, încet, între ei se înfiripă o frumoasă poveste de dragoste şi Cristi nu s-a răzbunat niciodată. Ba, dimpotrivă, era foarte fericit că acel pariu îl adusese alături de Erika. Şi formau într-adevăr, o pereche deosebit de reuşită!

 

Vizualizări: 39

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de seul alexandru decebal pe Martie 18, 2011 la 6:26pm
s/a exprimat cum,,nu trebuia/ Raspund eu [n locul lui M ,Camelia
Comentariu publicat de CAMELIA MIHAI pe Martie 18, 2011 la 6:09pm

Irina, ti multumesc mult pentru apreciere si te mai astept! Cuvintele tale m-au incurajat intotdeauna!

Cu drag,

Comentariu publicat de CAMELIA MIHAI pe Martie 18, 2011 la 6:08pm
D-le Mircea, cum ati spus!
Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Martie 17, 2011 la 3:02pm

Camelia draga,cu talentul tau ai reusit sa ne captivezi cu un alt episod de viata. Multumesc si felicitari!

Cu drag, Irina

Comentariu publicat de Gordan Mircea pe Martie 16, 2011 la 9:07pm

Ei, s-a prins în colivie

Pasărea călătoare

Dama asta se ţine tare-
Ne dă cu tifla la fiecare.
Greu ca s-o prinzi la strânsoare!
Zboară, că-i pasăre...călătoare.

Comentariu publicat de seul alexandru decebal pe Martie 16, 2011 la 12:12pm
Nu sunteti ,,demodat,, dar exprimarea nu mi se pare...potrivita!
Comentariu publicat de CAMELIA MIHAI pe Martie 16, 2011 la 12:10am

OK, D-le Nitu, I understand, the show must  go on!

Later, with apreciation,

Comentariu publicat de Nitu Constantin pe Martie 15, 2011 la 10:01pm

Congratulations, Queen Camelia! The Show Must Go On!

ASCULTATORUL (clic)

Comentariu publicat de CAMELIA MIHAI pe Martie 15, 2011 la 8:01pm

Alexandru, sincer, aprecierea ta imi face mult bine!

Cu mult drag, te mai astept!

Comentariu publicat de seul alexandru decebal pe Martie 15, 2011 la 6:09pm
Părerea mea sinceră.Ai talent,,cu carul!".Succes pe mai departe,Camelia.            alex

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor