Cîndva demult, un francez, impresionat de balada Mioriţa, a vizitat plaiurile noastre sperînd să dezghioace, într-un mod cartezian, raţionamentul şi finalitatea epicului baladei, direct din prima sursă, cum s-ar zice. În căutarea mioarei şi a baciului, intra din casă-n casa şi, oriunde nu poposea, peste tot i se întindea un scaun : « Şezi ! ». Gazda scotea un urcior de vin şi francezul nostru îşi lua rămas bun de la Descartes pînă a doua zi dimineaţa. Descartes s-a săturat să fie snobat în fiecare seară si după cîteva zile i-a zis „Au revoir” francezului, „Ne revedem la Paris”! Francezul nu a reţinut mare lucru din călătoria sa. I-a rămas însă o asociere indelebilă în memorie: între obiectul cu patru picioare cu spetează şi apelul „Şezi!”. De atunci scaunul în franceză se cheamă „chaise”. Iar balada Mioriţa şi-a păstrat virginitatea misterului.


Cîndva demult, un alt francez a asistat la o tragere în ţeapă à la Vlad Ţepeş şi a strîmbat din nas: „Fiii, ce barbarie!” şi a inventat ghiliotina, şi a rămas satisfacut de estetismul soluţiei. Neamţul a văzut ghiliotina şi a zis: „Cîtă lipsa de eficienţă!” şi a inventat camerele de gaz, şi a rămas satisfăcut de randamentul obţinut. Moldoveanul le-a testat pe rînd pe toate şi a ales Siberia. Dacă tot e să mori, apoi barem pentru un viitor luminos.


Cîndva demult, un turc era tare priceput la crescut păsări, în special din acelea cu gîtul lung care fac „Ga-ga-ga”! Şi cum avea el păsări din astea din belşug, a pornit prin Balcani să mai vîndă din ele, dar s-a rătăcit. Ajunseseră tocmai pe undeva pe sub Nisporeni. A vrut să-ntrebe drumul de localnici. Dar de fiecare dată cînd întreba drumul de careva, ţăranul îi cerea o pasăre în schimb şi îl îndrepta drept la cumătru-său, unde păţea exact acelaşi lucru. Uite-aşa a pribegit turcul la vreo 300 de ani pe meleagurile noastre, tot umblînd din cumătru în cumătru şi umplînd ţara şi Balcanii întregi cu gîşte, căci păsările alea aşa se chemau şi continuă astfel să se cheme şi la noi, şi la bulgari, şi la turci.


Cîndva demult, un american a nimerit pe la Orhei. Orheienii nu mai văzuseră aşa vietăţi pînă atunci şi de cum il zăreau neapărat îl strigau: „Uăi, Johnny, Uăi! Ia mai treci pe la noi să mai bem un păhar de vin!”.Şi aşa de mult i-a plăcut acest obicei americanului, încît la întoarcere a scris un cîntec - „That’s My Way” se cheamă. Foarte pupular la americani acest cîntec!


Cîndva demult, un negustor şvab a venit pe la Ungheni cu o trăsură plină cu schnaps s-o vîndă. Muşteriii au gustat din băutură şi tot au gustat, iar neamţul tot îi îndemna cu „prost” şi „prost”. A doua zi dimineaţa unul îl întreabă pe altul: „Ei, cum te simţi, cumătre?”. „Cam... ca după prost”, a zis. Şvabul n-a vîndut nimic, iar noi ne-am ales cu un „prost” în dicţionar.

Vizualizări: 392

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Vitalie Vovc pe Septembrie 26, 2012 la 1:14am

@ caterina scarlet: de-ati sti ce "furtuni" se pot isca in barcile de la Cismigiu :D! o-ho-ho!

Comentariu publicat de Vitalie Vovc pe Septembrie 26, 2012 la 1:11am

@ munteanu mircea : de acord cu D-stra: combatanti din toate tarile, la baut cafea!

Comentariu publicat de Vitalie Vovc pe Septembrie 26, 2012 la 1:10am

@ Mihaela Suciu: Sa va fie de bine! De-ati sti cum mai rideau si ei de noi atunci, cindva demult ;).

Comentariu publicat de Vitalie Vovc pe Septembrie 26, 2012 la 1:05am

@ Florin GRIGORIU: Va multumesc pentru cuvintele pline de bunavointa! Mare este cimpia Domnului si necuprinsa imaginatia robilor sai :)! Este materie si spatiu pentru orice si oricine, aveti perfecta dreptate ;).

Comentariu publicat de Florin GRIGORIU pe Septembrie 25, 2012 la 8:22am

Anecdota este o specie literară acceptată în literatură, fie că ne place sau nu. Doresc a citi un volum de V. V.cu călătoriile străinilor pe aicea- sunt multe țări pe glob și unele sunt admise în ONU, dar și alte grupuri etnice mai mici în toate aceste state -, deci poți completa, prietene scriitor, cu alți veniți pe la noi, în diferite vremi, dar și noi pe la aceștia. Ai câmpul, plaja, dealul, muntele , adică teritoriul literar vast..Un singur aspect îți recomand, a nu te limita la cele o sută de cuvinte știute de marii specialiști că sunt d-aci, folosește-le și pe celelalte mii și sute, așa cum apar ele sub condei, cu o leacă de periere ulterioară, să nu strepezească vorbele-n citire, sigur cuvinte învățate de bunicii și moșii noștri prin călătoriile lor pe la alte neamuri care aveau acele cuvinte și pe care, huștiuluc!, le-am însșit, să ne îmbogățim săraca limbă de 100 de cuvinte și-acelea toponime... Florin Grigoriu P. S. Pentru domnul Munteanu - an în numele dumneavoastră, că ați fost năcăjit de oarece persiflare a unui convorbitor-convorbitoare- este un sufix, parcă așa se cheamă, nu, no?, an înseamnă al pământului - de aici, pământean, bucureștean, oltean, italian, cambodgian, mexican,indian, colintinean...deci-an- într-o limbă mai veche - și munte, adică SĂ FIM LA ÎNĂLȚIME!  Și politici-an, tot de-al pământului este, fie el în snoavă, anecdotă, banc, zicătoare, fabuă, cronică rimată, schiță, povestire, roman (vedeți și Sectarii, de Ion Agârbiceanu, așa ca o paranteză)- deci vale-deal-munte- cer, de toate. Florin Grigoriu

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Septembrie 15, 2012 la 7:40pm

 Chiar toate s-au întâmplat cândva demult? Măi să fie! şi eu râd acum :) 

Comentariu publicat de Nelu Stanciu pe Septembrie 14, 2012 la 6:54pm

Nu ştiam, domnule Munteanu Iivan Ilici Munteanu, probabil) că dumneavoastră sunteţi  moştenitorul ,de drept, al acelui cântecel celebru prin atrocitatea şi crimele reale, care se ascundeau sub o ironie perfect justificată istoric. De aceea , la modul oprtunist-bolşevic, şi înainte de sosirea tancurilor ielibelitoare, v-aş propune drept coautor şi la refrenul: Înfrăţit fi-va veşnic al nostru popor...

  Păi ceu mai mari călîi ai neamului aveau numai nume de-astea, pe-alese: Codreanu,Gheorghiu,Ana, Nicolae Iliescu, Pantiuşa, Victor... 

Comentariu publicat de caterina scarlet pe Septembrie 14, 2012 la 4:03pm

șuvarnă nu șuvană ...

Comentariu publicat de caterina scarlet pe Septembrie 14, 2012 la 1:09pm

multe cacofonii în limba română care deși sună oribil nimeni nu le mai ia în seamă.unele sunt binecunoscutele Ion Luca Caragiale, biserica catolică și altele Maruca Cantacuzino, etc azi am descoperit una haioasă citind despre animale foste endemice pe la noi și dioprute datorită ,,grijii,,față de natură ce ne caracterizează;broască cu șuvană, o mică broască țestoasă ce trăia pe malurile Dunării, zona Mehedinților.m-am întrebat dacă și alte popoare ar avea astfel de probleme lingvistice și m-am amuzat la gțndul că un medic care ajunge primar în Franța ar trebui să se recomande drept... maire dr. 

Comentariu publicat de caterina scarlet pe Septembrie 14, 2012 la 12:17pm

nu numai că am zâmbit dar ne-a și încremenit zâmbetul. ne-am amuzat și pardon...ne-a fost și o lecție.ia uite domnule ce texte inspirăm!

cum să nu fie literatură domnule? nu te lua după cei care nu merg decât pe firul poveștii ca pe firul apei. uite că mai sunt gheizere, izvoare și lacuri subterane,cascade...neprielnice plimbăricilor cu barca ca în Cișmigiu. 

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor