Întotdeauna îmi voi aminti cu drag de oamenii care m-au ajutat necondiţionat, unii fără să mă cunoască mai deloc. Îmi voi aminti de bătrânul care mi-a luat un suc şi mi-a plătit suplimentul de bilet la trenul accelerat, în clasa a noua, doar pentru că i s-a părut că nu avea rost să merg cu personalul. Era un om simplu, lucra pe la nu ştiu ce sonde din Comăneşti, nici măcar numele nu am reuşit să i-l reţin. Dar îi văd chipul, cu drag, pentru că oamenii ca el trebuie preţuiţi. Probabil şi-a propus să aibe grijă de mine pe drum, văzându-mă singură. Nu l-am mai întâlnit de atunci şi nici nu ştiu dacă i-am zis cuvintele merituoase de mulţumire. Întotdeauna îmi voi aminti cu drag de o doamnă care avea un restaurant lângă o staţie din Tecuci. Era iarnă, cei de la CFR hotărâseră să facă grevă şi ne-au lăsat în drum, fără un termen de soluţionare şi cu banii luaţi. Eram răcită cobză şi toată baza era în colega mea de clasă. Ea a intrat în vorbă cu două călugăriţe care ne-au dus la doamna cu restaurantul. Drumurile erau blocate din cauza zăpezii. Am stat de pe la şapte dimineaţa până pe la orele paisprezece. În tot acest timp ne-a dat de mâncat, ceai cald şi mie câteva pastile. Apoi, când s-a anunţat că drumurile au fost deszăpezite, am plecat mulţumind frumos. Nici numele ei nu i-l mai ştiu, dar parcă îi văd chipul plin de bunătate. Şi aş putea da foarte multe exemple de astfel de oameni care ştiu să ajute fără să cunoască persoana de lângă. Poate din această cauză mulţi mi-au zis că sunt naivă, că mă ataşez şi iert prea mult. Am iertat şi oameni care mi-au făcut rău. Apoi iar a trebuit să îi iert... până am renunţat la ei. Am văzut şi pe unii, care, crezându-se puternici, atacau oameni nevinovaţi, pe care îi vedeau aparent singuri şi fără de ajutor. Şi atacau în grup, parcă vrând să arate ce mari şi tari sunt ei. Dar oare un grup de circari ce atacă oameni nevinovaţi vor fi vreodată cu adevărat puternici sau îşi vor crea doar o iluzie favorabilă grupului? Este un lucru bine ştiut de mult că oamenii care sunt cu adevărat puternici... nu atacă. Dacă vezi un om exaltat de dorinţa de a face rău trebuie să îi dai o şansă, încercând să îl ajuţi, să îl ridici. Unii reuşesc să înţeleagă şi ridică fruntea, alţii însă greşesc la nesfârşit. Sunt oameni care abia aşteaptă să dea vina pe ceilalţi pentru greşelile pe care ei le comit. Tot ce se întâmplă în viaţa noastră este rezultatul unor decizii luate tot de noi. Dacă voi fi criticată pentru că am scris acest articol va fi tot pentru ca am luat eu decizia de a-l publica. Oamenii trebuie să înţeleagă faptul că, în viaţă, trebuie să ne mai şi asumăm unele lucruri. Aaaa... Că unii poate îşi dau seama că, dacă ar începe să îşi asume, ar cădea prea mult, asta este altă problemă. Dacă şi-ar fi asumat la timp, nu ar fi ajuns în anumite ipostaze. Dacă îţi minţi aproapele şi prietenii, la un moment dat cineva tot va descoperi adevărul şi atunci vei face... ce? Vei căuta pe alţii să dai vina?...

         Am început acest articol amintind de nişte oameni foarte frumoşi, oameni pe care îi voi ţine mereu minte. Îmi amintesc şi de cei care mi-au făcut rău, au avut şi ei rolul lor în viaţa mea. În mod straniu, răutatea gratuită pe care am primit-o mi-a deschis uşi şi lumi nebănuite, favorabile tot mie. Pornind de la experienţele mele de viaţă ajung la concluzia că, în final, tot binele este cel care învinge. Poate nu chiar la început. Începutul e de multe ori cucerit de minciună, trădare şi răutate... Dar priviţi la oamenii cu adevărat puternici, ei au un traseu frumos. Eu aşa mi-l fac. Voi?!...

 

Vizualizări: 25

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor