Limbajul nostru a evoluat în timp, astfel că, azi, noi putem exprima cu oarecare ușurință idei complexe și chiar abstracte, ceea ce nu era posibil în trecutul îndepărtat, cu un limbaj rudimentar. În lipsa acestor abilități, oamenii au inventat poveștile și alte modalități, prin care puteau transmite în mod metaforic idei dintre cele mai abstracte. Mitologia (mit înseamnă poveste) face un pas înainte și generează discuții, nuanțează, sugerează variante pe diferite teme, cu scopul de a stimula inteligența în problemele reale ale vieții. Pe scurt, face filosofie cu mijloacele accesibile celor mai puțin inițiați. Copilul  va învăța cu timpul cuvintele necesare unei dezbateri mai evoluate.

Din păcate, în educația contemporană, poveștile sunt  pe cale de dispariție. Ele sunt abandonate la schimb cu activități considerate mai folositoare, deși în multe cazuri ele sunt mai curând dăunătoare. Cuvintele pe care nu le-a învățat la timp nu le va înțelege niciodată și le va considera inutile. Dacă sunt rostite la școală, le va repeta papagalicește. În alte medii, va considera subiectul inutil, „inteligența” generației lui fiind deasupra unor asemenea „fleacuri”.

Din nefericire, există și reversul medaliei, ca în orice teorie. Poveștile sunt create de adulți, cu scopul de a-i instrui pe copii. Intențiile lor pot fi bune, dar nu întotdeauna. Există și maniaci, care îi vor îndoctrina pe copii cu neroziile lor, ca și adulți prea puțin educați și care le vor transmite propriile lor concepții.

Vizualizări: 31

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Alexandru Boris Cosciug pe Ianuarie 26, 2021 la 1:03am

Motto: “adulţi prea puţin educaţi şi care le vor transmite propriile lor concepţii” (din articol)

 

Voi aduce aici doar câteva citate şi încep cu Eminescu, a cărui zi de naştere a fost serbată recent:

 

"S-ar părea că ştiinţa, care caută înţelesul acestor forme, cearcă a întoarce oamenii de unde-au plecat – deşi pe o cale foarte lungă.… Astfel pentru problemele ştiinţei nu va ajunge viaţa omenirei ş-a Pământului, şi desigur cel din urmă om va sta tot înaintea ultimei probleme, fără să aibă răspunsul la ea." (Mihai Eminescu, Fragmentarium)

"Cele două domenii ale cunoaşterii umane, ştiinţa şi religia, sunt legate precum focul şi apa. Vor putea oare religiile să aducă sau nu acel plus de informaţie pe care ştiinţa nu-l poate obţine raţional?" ("Science et religion ou sur les trois pauvres choses inséparables" - Eugen Simion, "Science and Ortodoxy", Bucureşti-Constanţa, 22-26 octombrie 2005)

"Ateismul se dezvoltă până la punctul în care o calamitate mondială va năpădi planeta. Atunci, omul răsuceşte comutatorul interior, şi înregistrează o mutaţie subită în plan spiritual. Din teamă, necredinţa redevine credinţă! Că doar ipocrizia şi duplicitatea ne sunt proverbiale, ce naiba!" (Simenon: 09.08.2013 – un articol din 8 august 2013, care a fost sters )

Acum omul este informat şi informaţia este produsă de om şi informaţia înseamnă putere. Unul din principiile de bază ale managementului cunoaşterii şi calităţii totale a vieţii ne impune recunoaşterea şi cercetarea oricărei informaţii produsă de umanitate de-a lungul timpului, chiar dacă ea poate părea o utopie. Se recomandă gestionarea informaţiei şi a tehnologiei de transmitere a ei într-o manieră sănătoasă şi responsabilă.” (Alexandru Boris Coşciug – Sistemul de Asigurarea Calităţii şi Managementul Informaţiilor – 1991, CNE Cernavodă)

Ca oameni de ştiinţă, rolul nostru în societate este de a acţiona ca gardieni ai adevărului. Misiunea noastră este să descoperim lucruri care sunt adevărate, pentru a împărtăşi adevărul cu societatea, pentru a-l proteja de corupţie şi a-l păstra pentru generaţiile viitoare. Este o vorbă: noi nu suntem singuri aici. Descoperirea şi apărarea adevărului este deasemeni o misiune pentru artă, ştiinţele sociale şi umaniste, asemeni şi jurnaliştilor… Dacă vrem să apărăm ştiinţa, trebuie să acceptăm şi alte opinii despre adevăr, inclusiv pe cele ale nespecialiştilor.” (Jon F. Wilkins, March 23, 2017 -https://www.the-scientist.com/news-opinion/opinion-scientists-must-...)

Începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu. Cel care păzeşte legea îşi stăpâneşte cugetul său; şi sfârşitul temerii de Domnul este înţelepciunea.” (Isus Sirah -cap 1.14 şi 21.12)

Mântuitorul a avut o cruce de lemn şi o inimă de aur.  Azi mulţi avem cruci de aur şi inimi de lemn.” (Necunoscut)

Nu poţi trăi demn din dispreţul faţă de opiniile altora.” (Mircea Dinescu)

 

Voi încheia cu titlul : Evoluăm?

 

Am evoluat… iar acum involuăm:

http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/teoria-mitocondrial-...

 

Epilog: Educaţia le permite copiilor să spere la o viaţǎ mai bunǎ… Mi-am exprimat o părere de neclintit, bazată pe credinţa mea în Dumnezeu.” (Barack Obama, Îndrăzneala de a spera)

 

 

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor