S-ar fi putut spune că nu avea nimic în comun față de ceilalți colegi uniformizați și dezindividualizați ai clasei. Practic avea aceeași vârstă ca și ei, aceeași uniformă, aceleași manuale școlare, aceeași profesori. Nu-l îngrijora prea mult nici faptul că era de râsul lumii la învățătură. Ce, era singurul din clasă în acea situație?! Rândul proștilor, din care făcea și el parte, îi contesta acest lucru. Totuși erau și câteva mici diferențe între Ilenuț Rotofeiu și colegii lui. Era al doilea din clasă ca și înălțime după păluga de Aliona, și de departe, era cel mai grăsun. Ca orice om, ca orice ființă sensibilă de pe fața pământului își avea și el rostul în viața asta dăruită de Dumnezeu, îi plăcea mult să mănânce, să șteargă tabla clasei, să fluiere cu mâinile în buzunare și să se joace pac-pac la vârsta de 14 ani. Dat fiind că era cel mai puternic din clasă, făcea atât pe șeful cât și pe judecătorul, și nu îl interesa niciodată cine era sau nu vinovatul, acționa după cum îi dicta conștiința. Și având în vedere că avea conștiință, asta nu însemna deloc că Ilenuț Rotofeiu ar fi avut un fond rău. Din contră, fondul rău îl aveau părinții, care îl băteau atunci când întrecea măsura la școală, de se întorcea acasă cu mai multe note rele deodată, ori cu nota scăzută la purtare din cauză că făcuse prea mult pe șeful și reușise să terfelească uniformele vreunor colegi. Și-aici, durerile pricinuite de părinți îi erau diferite. Taică-su, înalt cât un plop și lat cât un nuc, îl bătea cu pălmoacele și cu pumnii. Așa că dacă se gândea bine, Ilenuț prefera durerea pricinuită de tată-su, brută, bărbătească, de pe urma căreia scotea doar icnete, însă niciodată nu dădea să plângă. Plângea mereu doar atunci când îl bătea mamă-sa. Firavă femeie, mică de înălțime, total opusul lui tată-su. Dar și când punea mâna pe lingura de lemn și îi dădea lui Ilenuț cu ea de să sară, și-atât de tare îl usturau fesele, că nu era mamă de bătaie în care, la cât era el de vânjos, să nu poată să reușească să își înfrâneze plânsul.
Un fond mai puțin rău față de Ilenuț Rotofeiu îl mai aveau și tovarășii profesori, care, ori îl pălmuiau peste fălci, ori îi trăgeau cu rigla peste palme. Ilenuț îi considera pe aceștia din urmă mai puțin răi, pentru că nu le simțea mai deloc durerea scatoalcelor. El era gras, și straturile lui de grăsime îi atenuau durerile.
Față de ceilalți colegi, Ilenuț nu dădea afară din casă, nu trăda nimănui cum era cumințit de către taică-su cu pălmoacele și cu pumnii, și nici cum chițăia de usturime atunci când îl altoia mamă-sa cu lingura de lemn, așa că dădea tuturor celor din clasă sentimentul că era atât șef peste ei, cât poate și peste ai lui de-acasă.
Până când dădu peste el acea zi ghinionistă, sau poate acea zi norocoasă. De vreo câteva săptămâni, de când Ilenuț începuse cu lăudăroșenie să își umple carnetul de elev cu note de trei și patru la matematică, fizică, chimie și română, tovarășa dirigintă sesizase o schimbare drastică a semnăturilor tutorilor, semnături care nu mai coincideau deloc cu cele din trecut. Responsabila clasei nu pierdu deloc prilejul de a-l trimite pe Sorinel Filică, tocilarul clasei, comandant de detașament, să se ducă de urgență acasă la Ilenuț și să le arate părinților semnăturile falsificate, plus să le dea un bilet prin care erau invitați cât mai rapid la școală, căci impardonabila faptă nu putea lăsa loc de amânare...

...Chiar dacă năvălise de-a dreptul pe ușă, mama lui Ilenuț, firavă și mică de înălțime, nu părea deloc amenințătoare. Tovarășa dirigintă nu apucă să o lămurească prea multe. Doamna Rotofeiu se repezi la Ilenuț și îl smulse acușica din bancă, trăgându-l până în fața clasei. Femeia părea atât de mărunțică, încât dacă Ilenuț și-ar fi îndreptat ținuta și nu ar fi urmat-o cu atâta smerenie, ar fi reușit să o ridice pe sus, cu tot cu mâna ei pe care i-o avea înfiptă în ureche.
-Stai că te-nvăț eu minte, măgarule! tuna la el mamă-sa.
Palmele cu care îl lovea peste spinare păreau pentru Ilenuț o mângâiere. Vlăjganul se afla cuprins între stările de penibilitate a momentului și comicăreală. Chiar îl apucă râsul, molipsit de chicotelile colegilor care asistau cu plăcere la un astfel de spectacol. Mamă-sa dădea în el de își învinețea palmele, durerea fiind mai mare la ea decât la Ilenuț, fapt care o făcea să își aducă aminte de lucrul pe care îl avea tăinuit în geantă. Când îl scoase, fu rândul lui Ilenuț să intre în panică. Era singura ustensilă de care se temea în adevăratul sens al cuvântului, și singura armă a mâne-sii cu care îl putea învinge. Uită și de rânjete, și de colegi și de penibilitatea momentului, gândindu-se cu spaimă numai la propria-i piele.
-Vino-ncoace Ilenuț! și-l invită mămica, cu o voce dulceagă, din care îi emana tâlcul.
Îl apucă cu mâna stângă de brațul stâng, și cu cealaltă mână, în care ținea lingura de lemn, își lua avânt, ridicându-și-o deasupra capului. Pentru Ilenuț prima lovitură fu devastatoare. Aproape că îi crăpă fesa. Scoase un țipăt pițigăiat, necontrolat, și îi dădură urgent lacrimile. Își strânse urgent fesele, ca să nu îl scape vreo treabă, fie ea mică, fie mare. Celelalte lovituri erau la fel de devastatoare, însă Ilenuț își controla din răsputeri țipetele, iar icnetele lui se contopeau cu cele ale mamă-sii. Își dădea seama că era privit cu interes. Sesiza și rânjetele celor câtorva ticăloși, pe cei pe care îi strivise cândva cu bătaia, inclusiv zâmbetul plin de satisfacție al tovarășei diriginte. Până și chipul tovarășului Nicolae Ceaușescu, expus cu mândrie pe perete, prindea viață și jovialitate.
-Ține, Ilenuț, ține! îl bodogănea mamă-sa, iar el se rotea contrar acelor de ceasornic. Ia, Ilenuț, ia, ca să te sature-odată Dumnezeu să îmi tot vii acasă cu note rele. Să vezi ce-o să-ți facă și tată-tu!
Lui Ilenuț Rotofeiu prea puțin îi păsa ce o să-i facă tată-su. Îl îngrijorau loviturile care de-abia începuseră, cărora în curând nu mai avea cum să le facă față, și-o să înceapă să urle din toți rărunchii, cu tot cu lacrimi, un fapt ce nu avea să o îngrijoreze deloc pe mamă-sa, ci din contră, să o bucure, și loviturile urmau să îi fie atât de dese de nici timp să respire printre ele nu avea dat să îi fie. Urma să se sufoce de-atâtea strigăte, știa prea bine. De-abia apoi văzu cu coada ochiului cum i se îngrămădeau colegii ca să observe mai bine cum îl pălea mamă-sa. Mare umilință pe capul lui. Își pierdea toată demnitatea. Nu avea să îl mai respecte nimeni ca și șef autointitulat, inferiorii or să râdă de el cu anii pentru că fusese bătut de o muiere. Vedea negru în fața ochilor. Nu mai putea de nervi, durere și isterie. Ca să fie drept, nu mai avea timp de dureri, le lăsa boalii. Se smulse cu isterie din brațul femeii. Lingura acesteia ori îi mai nimerea în gol, ori îl mai pălea cu multă strășnicie...
Așa că Ilenuț nu mai fu deloc de acord cu exemplul care i se dădea în public de către femeie din moment de pălmoaca acestuia îi trosni creștetul capului. De pe urma șocului, îi trebui ceva timp mamă-sii ca să își revină. După ce își țintui cu niște ochi bulbucați odorul, începu să renunțe la lovitul feselor și să îi vizeze pentru prima dată în viața ei de când îl tot bătea capul și umerii.
-Ține, Ilenuț, ține! continua femeia să îl dea de drept exemplu.
Nu se lăsă nici Ilenuț mai prejos, făcu și el ceva ce nu mai făcuse niciodată în viață. Gâtul firav al femeii se afla ferecat în pălmoacele lui, și pe acesta exemplificatul își lăsa toate amprentele. O scutura vârtos pe mamă-sa. O culcă apoi la pământ, îi smulse lingura de lemn care îi produse atâția ani de suferință—cea mai mare în momentul de față—și o zvârli cât colo pe fereastră. Pe cât era de năucită, femeia se ridică rapid de pe podeaua ostilă și începu să îl plesnească peste umeri, ceafă, fălci, fese și toate cele.
-Ține, Ilenuț! Stai că te-nvăț eu minte!
Nici Ilenuț nu se lăsa mai prejos. Prinse vârtos cu o mână maxilarul femeii și cu cealaltă fruntea acesteia și îi răcnea în ureche:
-Gata mamă, gata!!! Termină!!!...
Ca o cloșcă țâfnoasă, interveni și diriginta, mai ales că elevii ei mai mult se distrau decât să se înspăimânte. Se postă între cei doi încinși, însă brățoaiele lui Ilenuț o săltară ca pe un vălătuc de paie și o rostogoliră pe aceeași podea ostilă. După o scurtă pauză, doar de câteva secunde, mămica se reporni să își reverse palmele asupra greabănului odorului de să și le rupă. Ilenuț își ridica într-un ritm mai molâu pălmoaca în aer, însă efectul de trosnire a creștetului capului propriei mame era devastator, și pumnii lui primeau efect de ciocane, mai ales că colegii i se urcaseră pe bănci ca să vadă mai bine tabloul macabru. Râdeau și îl încurajau din toți bujocii: „Haide Ilenuț, haide Ilenuț”!!! pe când Ilenuț Rotofeiu mătura cu femeia în toate direcțiile, răcnind la ea cu îmbărbătare și mult patos:
-Ține mamă, ține. Te iubesc mamă...
Pumnii și palmele lui aveau asupra mamă-sii același efect ca și pumnii și palmele pe care le primea el peste spinare de la tată-su. De-abia cei doi administratori ai școlii reușiră să îi despartă. Ilenuț li se smulse din arbitrara strânsoare și o luă la fugă. Se opri departe, în câmp, pe marginea căii ferate...

...Contrar așteptărilor, pe Ilenuț nu îl bătu tată-su atunci când fu adus în sfârșit acasă. Nu îi rupse de fese cele două linguri de lemn rămase în casă nici mamă-sa. În bucătărie domnea atmosfera prieteniei. Spre surprinderea lui, în oala aburindă sălășluia o altă lingură, nouă, de plastic, iar în tacâm mamă-sa îi turna supa lui preferată, de găluște cu piept de pui. La școală profesorii și profesoarele îl tratau cu blândețe. Chiar și tovarășul director îl saluta primul, de-abia apoi îi răspundea și el la salut. „Probabil că li s-or fi făcut mare dor de mine”! gândea Ilenuț, că doar lipsise vreo trei zile atât de la școală, cât și de acasă. Târziu pe înserate îl găsise miliția feroviară, încercând să se arunce sub roțile trenurilor. La secție, pe când le ronțăia biscuiții cu miere, Ilenuț le explica despre locomotivele care-l întreceau ca mărime, și cum îl înspăimântau fluierele isterice pe care le dădeau mecanicii, ghicind urgent de ce nebunie voia să se apuce. Zadarnic își tot făcuse curaj ca să se arunce în fața lor. Ori îl terifiau signalele, ori îi trepida pământul sub picioare și îl făcea să se dea în lături din fața garniturilor, ori se odihnea, lăsând în pace vagoanele să își vadă de treaba lor. Odată cu trecerea orelor îi crescuse și lui nesăbuit curajul. Milițienii se îngălbeniră când îl văzuseră stând atât de aproape de acceleratul ce gonea frenetic, de îi zburlea părul și îi umfla pe sus hainele. Atunci Ilenuț chiar că fusese la un pas să fie tras sub roți.
-Ce faci, mă, copile?! îl dojenea sectoristul, cu fermitate dar și cu milă, strângându-l cu putere de mânecă.
Ilenuț avuse un mare noroc, deoarece milițienii ajunseră în dreptul lui de-abia după ce trecuse de el acceleratul. Peste câteva ore, la secție, veniseră doi neni și o tanti drăguță. Vorbeau deosebit de frumos cu el. Cel mai mult stăruiau să îi lămurească ce anume l-a determinat să recurgă la o faptă atât de șocantă. Ilenuț le-a povestit desfășurarea evenimentelor cu lux de amănunte, și le-a dezvăluit totuși mai puține detalii despre falsificarea semnăturilor părinților în carnetul lui de note. Cel mai mult îl înspăimântau lingurele de lemn ale mamă-sii. Pe una o învinsese, aruncându-i-o pe geam cât colo, însă acasă îl așteptau alte două, la fel de dureroase și, datorită pornirii necontrolate pe care o avuse în clasă, de o zvântase cu bătaia pe mamă-sa, aceasta i le-ar fi rupt de fese garantat pe amândouă. Normal că ar fi scăpat mai ușor dacă l-ar fi ciopârțit locomotiva, explica el milițienilor. Măcar taică-su îl bătea bărbătește, cu pălmoacele și pumnii peste spinare...
În urma relatărilor, cei doi neni și tanti cea drăguță îl duseră într-un dormitor cu mai mulți copii înăuntru. Se liniștise pe deplin în cele trei nopți și cele trei zile în care poposise acolo. Simțise mari bătăi de inimă atunci când cei doi neni și tanti cea drăguță îl luară de acolo și îl aduseră acasă. Iar cei trei îi simțeau neajunsul. Tot timpul îl convingeau în mașină că atât părinții lui, tovarășa dirigintă, directorul școlii și cei doi administratori au fost chemați în fața unei comisii ca să se justifice, că ei erau oameni maturi și el un copil singur, și că era deosebit de gravă situația în care îl aduseseră.
Urma ca să se întâlnească din nou peste două săptămâni cu cei care l-au condus în acel sediu și care l-au tratat atât de bine în cele trei zile. Ilenuț declara că tentativa lui de a se arunca în fața trenului i-a adus în tot acest timp numai fericire, și brava că dacă o să i se mai rupă cumva vreodată o lingură de lemn peste fese în timp ce era dat ca exemplu în plin văz al lumii, avea să recurgă mereu la aceeași faptă, dar poate că nu ar mai fi bătut-o atât de rău pe mamă-sa însă. Discuția celor trei cu Ilenuț Rotofeiu era calmă. I se aduceau convingeri că nu va mai fi pus niciodată în măsura să ia o astfel de abordare. Dincolo de ușă, într-un alt cabinet, părinții lui, tovarășa dirigintă, directorul școlii și cei doi administratori duceau discuții aprinse cu niște inspectori.
La ieșirea din instituție Ilenuț fu cuprins cu multă dragoste de către părinții lui de după umeri. Își mai întoarse încă o dată capul în urmă, ca să își ia rămas bun de la inscripția de pe frontonul ce denumea „Direcția Județeană Pentru Protecția Copilului”. Îi zări la despărțire, peste drum, și pe cei doi administratori ai școlii, pe tovarășa dirigintă și pe director. Mergeau în grup, îngândurați, și se răsteau uneori între dânșii. Ilenuț nu mai înțelegea nimic. Își falsificase în carnet semnăturile părinților, își cotonogise mama cu bătaia, încercase de mai multe ori în decursul mai multor ore să se arunce în zadar pe sub roțile trenurilor, lipsise vreo trei zile de la școală și de acasă—de poate că nici boala nu știuse de dânsul—și el era singurul dintre toți implicații care se bucura și zâmbea cu sinceritate. Era cel mai câștigat din toată istorioara...

Vizualizări: 18

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor