Experiențe 4- Planeta portocalie 1- fragment din romanul „Carusel”

 

(...) Se trezi într-o linişte totală, odihnitoare. Deschise ochii amânat, deşi simţea, da, simţea că nu trebuie să-i fie teamă. Era numai spirit, nu avea înfăţişare de niciun fel şi nu putea fi văzut de oricine şi numai de către cine dorea el, dacă dorea. Experienţele anterioare îl domesticiseră, îi creaseră un arsenal de autoapărare Aşa ceva nu-i trăznise prin cap că o să i se întâmple. Întâmpinase el multe prin peregrinările cosmice, se războise cu fel de fel de energii, se împrietenise pentru totdeauna cu altele, dar ceea ce descoperi acum întrecea orice închipuire. Se afla pe un alt pământ, cu cer, cu nori şi aştri, asemănător celui din care căzuse. O lumină difuză, galben-portocalie inunda atmosfera. Era o lume a culorii bucuriei în toate nuanţele. Un soare galben-portocaliu lumina şi încălzea parcă programat, traversa cerul cu o încetineală milimetrică, căpătând tente roşiatice către amurg. O pajişte imensă, cât vedeai cu ochii, se încălzea la razele sale. Flori de toate nuanţele de galben-portocaliu smălţuiau iarba galben deschis ca grâul până să se coacă. Un foşnet plăcut şi o boare răcoroasă îi străbătu textura energetică în mod plăcut. Îşi încordă simţurile şi percepu în apropiere o pădure cu pomi de o frumuseţe uluitoare. Tulpinile erau portocaliu închis, ramurile cu cât se subţiau cu atât se deschideau la culoare, iar frunzişul aproape că bătea spre argintiu. Oare unde se afla? Într-un spaţiu aidoma pământului numai că era diferit din punct de vedere al coloraturii. Şi parcă totul era la dimensiuni mult mai mici. Statura lui spirituală era cu mult mai dezvoltată decât a naturii ce-l înconjura. Privi cu atenţie firele de iarbă şi pământul din care răsăreau. Pământul, portocaliu închis, sfărâmicios, respira ca orice pământ. Firele de iarbă, de nuanţe gălbui, se legănau în bătaia unui vânticel abia simţit. Nu era nici cald, dar nici frig, totul părea perfect potrivit. Decorul era de o frumuseţe opulentă, atrăgătoare, odihnitoare şi aducătoare de bună dispoziţie. Spiritul său analiza în amănunt tot acel miracol nemaiîntâlnit. Ciuli auzul. Un zvon de glasuri vesele, vioaie se auzi din ce în ce mai tare. Veneau la grămadă, săltând când pe un picior când pe altul, nişte omuleţi galbeni-portocalii, în învelişuri de femei şi bărbaţi, doar sugerate. Se aruncară pe pajişte în devălmăşie, apoi, după câteva minute începură să se caute unii pe alţii după afinităţi, după prietenii. Râdeau unii la alţii, privindu-se în ochi, ca după un ritual bine stabilit. Îi studie îndeaproape. Aveau trăsături omeneşti, cu chipuri expresive, cu trupuri micuţe, agile, pielea, portocalie, părea cauciucată, ca de păpuşi. Ceea ce i se păru interesant, toţi erau tineri, cu aspect adolescentin şi nu prezentau nici un orificiu. Gura era un fel de armonică ce se întindea şi ţuguia, după stările psihice manifestate. Fetele aveau trăsături îndulcite, feminine, corpul, mai fin, modelat cu mici protuberanţe în dreptul sânilor şi talia mai subţire decât a băieţilor, ce aveau o constituţie mai robustă şi trăsături masculinizate, cu pectoralii drepţi şi picioarele mai puternice. În rest, nu-i deosebea nimic. Înseamnă că nu se hrăneau ca pământenii, îşi zise spiritul lui Avram-Avram, ci aveau o altă sursă de susţinere a funcţiilor vitale. Probabil erau nişte roboţi genetici, o alternativă a oamenilor. Se învârti printre ei, privindu-i îndeaproape. Îşi purtau părul în coafuri diferite, mai ales fetele. Băieţii erau tunşi scurt. Frunte, sprâncene, ochi, gene, obraji, gură, bărbie, urechi doar forma fără orificiul auditiv, gât, umeri, braţe, mâini cu palme şi cinci degete ce păreau a fi foarte muncite, abdomen, fund, picioare cu genunchi şi glezne, tălpi şi cinci degete la fiecare picior. Până acum, părea că singurele forme de manifestare erau privirile, zâmbetul şi râsul. Mergeau,  alergau, mişcau gâtul, braţele, picioarele, trupul absolut normal.

Nu-şi vorbeau, comunicau telepatic, le simţea vibraţiile, după un cod bine stabilit. Părea că energiile erau bine dozate, cu multă chibzuială, chiar zgârcenie. La început nu înţelese mare lucru. Simţea că îi admonesta cineva. Râzăreţii se potoliră dintr-o dată. Se chinuiau să-şi şteargă de pe chipuri chiar şi cel mai suav surâs. Câţiva, mai rebeli, ripostară energic. Se creă un vârtej de energii. Învinse conducătorul. Rebelii se încolonară ca la ordin şi întristaţi de-a binelea, cu capul plecat, porniră către o direcţie necunoscută pentru el. Să se ţină după ei? Să rămână acolo? Îi urmă la pas pe condamnaţi, fără să fie simţit, fără să fie auzit. Drumul ducea către o cărare la fel de îngrijită, de aspectuoasă care se pierdea însă într-un câmp, la marginea unui puţ. În jur creşteau numai spini. Unul câte unul se aruncară în hăul neprimitor. O frică îl opri de la un gest nechibzuit. Totuşi, se prinse de ultimul sinucigaş şi căzu peste grămada ce tocmai se culegea de pe jos. Un întuneric violent îi cuprinse în chingile sale. Umanoizii portocalii comunicau între ei. Le simţea vibraţiile telepatice. Părea că plănuiesc. Unii îşi luau adio de la viaţă, alţii porniseră să investigheze locul exilului. Păşeau atent printre urmele gălbui ca nişte umbre umanoide întinse pe pământ. Ce să însemne asta? Se învârti ca într-o cuşcă, se ridică prin tunelul puţului până la suprafaţa acoperită. Se strecură cu abilitate printre grăuncioarele materiale şi respiră în aerul înmiresmat şi portocaliu. Tocmai se lăsa de seară… Astrul portocaliu prindea tente roşiatice aruncând ultimele raze astfel colorate peste cerul răvăşit de norii glumeţi ce zburdau neliniştit. Luceafărul de seară începuse a tresări ca o luminiţă galben deschis. 

Mai hoinări peste întinderi neumblate fără să găsească semne notabile şi se întoarse la locul de unde pornise. Noaptea coborâse de-a binelea. Membrii coloniei se odihneau ţinându-se de mână sau îmbrăţişaţi, ca unică formă de exprimare a iubirii, tolăniţi pe pământul portocaliu închis, peste iarba deschisă la culoare, întinsă covor. Cerul portocaliu închis îi acoperea din slăvi ca o mantie smălţuită cu pietrele preţioase ale stelelor tăiate în colţuri tremurătoare, colorate feeric, de la galben deschis la portocaliu aprins. Luna, la fel de aiuritoare de cum o cunoştea, doar că portocalie, somnolea printre norii răsfiraţi. Vibraţiile abia pâlpâiau. Spiritul său se mai vânzoli deasupra întinderilor întunecate apoi se ghemui între flori. Când se trezi, soarele portocaliu lumina din slăvi. De undeva simţi iradiind energii şi vitalitate. O porni într-acolo (...)  

 

 

Vizualizări: 89

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor