Experiențe 5- Planeta portocalie 2- fragment din romanul „Carusel”

                                                                                               (…) După evenimentele ce-i încărcaseră existenţa o evadare în lumea paralelă a paradisului portocaliu era binevenită, deşi odată deşteptat, acea realitate iluzorie se ştergea cu totul din memoria sa activă. Şi chiar aşa i se întâmplă. Nu intră bine în lumea visului că, deşi trecuse ceva vreme de la ultima incursiune, reluă visul exact de acolo de unde îl lăsă.

Mergea cu pas hotărât înspre locul ce forfotea de viaţă. Era dis-de-dimineaţă şi colonia se pregătea să plece probabil la munca de zi cu zi. Câteva izvoare de apă gălbuie fuseseră captate într-un lac ce ţinea loc de scăldătoare. Deci, se spălau zilnic, dar, dimineaţa, nu înainte de culcare. Se bălăceau copilăreşte, apoi ieşeau în lumina soarelui portocaliu, unul lângă altul, să nu-şi ţină umbră. Chipurile se destindeau, trupurile se frisonau de parcă ar fi fost inundate de apa vie a sănătăţii. Se încolonau şi porneau unul după altul. Erau tineri adulţi, tocmai buni de muncă. Oare copii şi bătrâni existau în acea comunitate şi dacă da unde se aflau? Trebuia neapărat să găsească o modalitate de a dezlega misterul comunicării între umanoizii portocalii ca să poată înţelege ce se întâmpla. Dar dacă era condiţionată de dezvăluirea prezenţei sale? Dacă intra în vreun conflict cu aceste entităţi? Şi cum să-şi facă simţită prezenţa? Şi de partea cui să fie? A mulţimii sau a unei conduceri pe care o prefigura ca nestrămutată în hotărârile sale. Deocamdată trebuia să studieze terenul. Şirul dispăru pe cărarea ce trecea prin pădurea încărcată de nuanţe portocalii-aurii-argintii. Până la întoarcerea lor, avea să scotocească un pic locurile.

Plimbându-se fără o ţintă anume, ajunse în dreptul unei porţi uriaşe ce continua într-o parte şi alta cu ziduri la fel de înalte ce păreau că despart lumea portocalie de alt univers. O curiozitate de nestăpânit îl ţintui locului. Ceva îl oprea în faţa acestei porţi inaccesibile, fără încuietori, mai mult un sentiment indus. De teamă, de respect. Îşi aminti de scena când omuleţii râseseră şi apoi se întristară, iar cei care vociferaseră fuseseră întemniţaţi, iar ei nu crâcniseră şi porniseră către osândă? Temporară, definitivă? Petele acelea galbene din grota din fundul puţului erau urmele altor pedepsiţi? Cadavrele lor? Tot felul de întrebări îi treceau prin minte. Deocamdată însă va trebui să descopere ce era în spatele porţii. Îşi luă avânt şi zbură deasupra. Ateriză lin într-o lume de semiîntuneric, de parcă nu acelaşi soare şi acelaşi cer îi era deasupra. Un mister greu de înţeles şi mai greu de dezlegat pentru el. Nişte catastife imense pentru dimensiunile lor, dar absolut normale pentru lumea pământeană, tronau la rând, susţinute de nişte rame din metal. Un dispozitiv sofisticat de pârghii ataşat ramelor îl duse cu gândul că doar aşa puteau fi deschise copertele şi întoarse filele una după alta. Oare ce conţineau? Povestea acestei lumi ciudate? Şi mai ales de unde proveneau? Păreau a fi pământene. Alăturat, o bibliotecă de dimensiuni mici, obişnuite pentru lumea portocalie, cu multe, foarte multe volume aşezate pe rasteluri paralele şi perpendiculare, formând un adevărat labirint prevăzut cu indicatoare şi etichete lămuritoare. Într-o parte distinse câteva ecrane luminate în galben decolorat, la care lucrau omuleţi portocalii ce păreau foarte absorbiţi de munca lor. Investigă mai departe. Dădu peste un laborator cu fel de fel de motoare în continuă mişcare ce zumzăiau trepidând, legate printr-o reţea tubulară de recipiente uriaşe de pe capacul cărora se ridicau nişte sonde verticale ce se pierdeau în înălţimi. Prin locul respectiv, straşnic păzit de o armată de omuleţi, forfotea o mulţime de portocalii, purtând ecusoane speciale, probabil de identificare. Studie cu interes fiecare parcelă a imensului laborator dar nu reuşi să înţeleagă mare lucru. Oricum, nu era spital, nu era laborator de inginerie genetică în care să se creeze materie vie.

Omuleţii comunităţii nu se hrăneau, probabil nici nu se îmbolnăveau, relaţiile dintre ei se reduceau la simple atingeri ale palmelor sau ale trupurilor. Nu vorbeau, nu respirau, ci doar râdeau ori se întristau fără să scoată sunete, mobilitatea şi expresivitatea chipului fiind singurele indicii. După felul în care arătau palmele lor, munceau foarte mult. Cum fuseseră create aceste fiinţe şi pentru ce? Misterul probabil se afla în catastifele ce păreau aduse din lumea pământeană. Trebuia neapărat să vadă ce se afla acolo, scriere, pictograme… Avea la dispoziţie şi o întreagă bibliotecă liliputană. Dar îi era imposibil să facă vreo mişcare în acest sens, fără să fie sesizată de micuţii cerberi ce păzeau peste tot. Se hotărî ca deocamdată să părăsească incinta şi să iasă la lumina portocalie, să hoinărească pe întinderile mirifice şi să ia urma coloniei.       

Timpul parcă se dilata în ciuda universului subdimensionat. Să fie o corelaţie invers-proporţională? Pentru că mai era mult până să scapete soarele, se îndreptă către pădure, pe cărarea pe care văzuse că plecaseră omuleţii. Splendoarea drumului îi tăie respiraţia. Ce nevoie aveau aceste fiinţe de alte bogăţii decât cele naturale? În ciuda tăcerii totale, s-ar fi putut spune că era nu numai o planetă portocalie dar şi mută, viaţa palpita intens. Vârfurile copacilor se clătinau în bătaia unui vânticel ce zburda printre ramuri, izvoare curgeau gâlgâind în unde de tonuri gălbui deschis, diferite plante, flori, arbuşti, liane, ierburi, crescute din abundenţă, înfrumuseţau peisajul. Le simţea vibraţiile foarte puternice, de parcă ar fi auzit cum creşte firul de iarbă, ca şi cum frunzele îşi şopteau una alteia ultimele veşti, ca şi cum apele repezi duceau cu ele zvonurile din adâncuri. După ce merse o vreme realiză că intrase în lumea vibraţiilor naturii ce-l înconjura, că le înţelegea limbajul. Când întinse mâna către o ramură de deasupra capului şi apucă o frunză, fără să vrea, cât pe-aici s-o rupă, îi auzi teama, suratelor să nu mă uitaţi! Lăsă frunza din mână, aproape că simţi o arsură, şi îi ceru iertare. Durerea mâinii sale spirituale se transmise corpului ce dormea în patul său de pe pământ. Deschise ochii şi-şi frecă palma. I se păru sau era într-adevăr roşie? Fugi la fereastră. Lumina zilei îi luă visul cu totul. Privi uimit cum roşeaţa se retrăgea odată cu durerea arsurii (...)

 

Vizualizări: 86

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor