Într-o grădină de mult uitata de-al ei stăpîn

crescu o floare alba-nlăcrimată

de roua dimineţilor tîrzii.

nu fu nimeni s-o îngrijească

şi năpădită de buruieni,

încălzită doar de soare

crescu mai mare, mai albă

în splendoarea ei.

nimeni nu putu s-o rupă

că un maceş bătrîn, vecin cu floarea albă-nlăcrimată

cu ţepii lui străpunse mîna celui ce vru s-o rupă.

dar intr-o zi bătrînul maceş

trecut de ani cu încetul se uscase

şi necunoscuta floare albă-nlăcrimată

fu smulsă de la locul ei.

la început ea fuse pusă

intr-o glastră de cristal,

cu apă limpede curată,

şi admirată pentru frumuseţea ei.

             *

dar dorul de bătrînul măceş din grădina cea uitată

şi de raza soarelui apus,

o făcu să se ofilească

şi din albă se făcuse gri.

cel ce nemilos o smulse din locul ei,

ne-mai plăcîndui că a pălit,

o aruncă intr-o găleată ce fuse dusă la groapa de gunoi.

                  *

asta-i fuse soarta florii albă-nlăcrimată

de roua dimineţilor tîrzii, 

Vizualizări: 32

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor