Totuşi, acest copil are tendinţa de a deveni un personaj al acestei cărţi, dacă nu chiar personajul acestei cărţi, aşa că bine ar fi să-i aflăm şi numele, bineînţeles dacă are un astfel de nume.

            El nu îşi ştia niciunul, însă, în puţinul timp cât stătuse la casa de copii fusese numit Haralamb, după numele poliţistului care îl adunase de pe stradă, dar nu apucase să se obişnuiască prea bine cu el pentru că fugise de acolo după numai câteva săptămâni.

            Se aciuase un timp într-o fabrică părăsită, devenită un fel de cetate a hoţilor, cerşetorilor şi copiilor străzii. Aici primise numele de Uscatu’, desigur nu pentru că ar fi fost prea dolofan.

            Nu stătuse nici aici prea mult timp, dar apucase să înveţe să fumeze şi încă de la un copil cu 2-3 ani mai mic decât el. Nu-i plăcuse gustul ţigării pentru că-i provoca greaţă şi scârbă, dar continuase să fumeze pentru că toţi de-acolo o făceau. Încercaseră unii mai mari să-l înveţe şi cu aurolacul, însă se ţinuse tare. Ştia că este o substanţă chimică nenorocită, care nu face altceva decât să te ameţească şi să-ţi distrugă plămânii.

            Se îngrozise văzând copii de 3-4 ani care stăteau ore în şir cu pungile gri la nas, încercând, poate, să uite de foame şi de frig.

            În vechea fabrică părăsită văzuse lucruri înfiorătoare, deşi nu stătuse decât două luni, suficient însă pentru a cunoaşte mizeria şi degradarea umană, atât fizică, dar mai ales sufletească.

            Văzuse bătăi, crime şi violuri, victimele fiind deopotrivă fete şi băieţi.

            Deşi nu era decât un copil fără educaţie îşi dăduse seama că în acest mediu în curând va deveni şi el unul dintre nenorociţii obligaţi să distrugă vieţile altora, dar mai ales să-şi distrugă propria viaţă.

            Încă nu-şi găsise un alt adăpost, când fusese obligat să fugă de-acolo în plină noapte.

            Într-o seară, un grup de patru băieţi, cu vârste între 14 şi 16 ani, făcuse rost de o sticlă cu vodcă proastă, aşa-zisul „Genocid” şi se îmbătaseră combinând băutura cu ţigarea şi cu nelipsitul aurolac.

            Uscatu’ stătea retras într-un colţ prefăcându-se că doarme, dar stând la pândă să nu fie luat prin surprindere de petrecăreţi.

            Este ştiut că beţia îţi dă curajul să faci lucruri teribile, pe care, treaz fiind, nici nu te-ai fi gândit că le poţi face. Aşa s-a întâmplat şi cu cei patru tineri, care, înfierbântaţi de  cele trei vicii şi-au pus în cap că n-ar fi rău să se distreze cu puştiul uscat şi pricăjit care dormea colo, într-un colţ.

            Îşi spuneau că nici nu va fi o treabă prea grea, puştiul fiind singur şi neavând prieteni care să-l fi putut apăra.

            Prefăcându-se că se joacă şi se îmbrâncesc, cei patru s-au apropiat de colţul Uscatului şi s-au repezit dintr-o dată la el, lovindu-l cu pumnii şi picioarele, ca nu cumva să-i treacă prin cap să opună rezistenţă.

            Uscatu’ era însă pregătit pentru aşa ceva şi era hotărât să moară mai degrabă decât să se lase violat, aşa că lovea şi el cu toată puterea, încasând şi dând pumni şi picioare, zgâriind şi chiar muşcând din atacatori.

            Aceştia fiind mai mulţi şi mai mari, chiar dacă beţi, l-ar fi răpus până la urmă dacă nu s-ar fi abătut asupra lor o ploaie de lovituri date cu precizie de către un bătrân ce ţinea în mână un picior de masă, armă care potolise furia violatorilor.

            Totuşi, după ce se dezmeticiseră, şi-au îndreptat atacul asupra bătrânului, uitând cu totul de victima lor iniţială.

            Uscatu’, acum liber, îl auzi pe bătrân urlând la el s-o ia la sănătoasa dacă vrea să scape viu de-aici. Dându-şi seama de acest adevăr, copilul o luă la fugă, sărind peste grămezi de moloz şi peste trupuri adormite, urcându-se pe un pervaz de unde s-ar fi putut pierde în noaptea întunecoasă.

            De-acolo a întors capul să vadă ce se întâmplă cu salvatorul său şi abia de a putut să-l vadă trântit la pământ, cu beţivanii peste el, cărându-i pumni, când o mână jegoasă şi descărnată îl trânti brusc de pe pervaz, iar o voce răguşită de femeie, duhnind a ţigări proaste şi a alcool, îi şopti la ureche:

            „- Nu vrei să ne iubim în noaptea asta, frumosule?”

            Scârbit, Uscatu’ încercă să se elibereze din strânsoare, dar femeia nu-i dădea drumul, acum strigându-i în ureche dorinţa ei de dragoste murdară:

            „- Hai, iubeşte-mă, frumosule. Vreau să fiu a ta în noaptea asta. A ta. Numai a ta.”

            Degeaba îi striga Uscatu’ să-l lase, degeaba se zbătea, pofta femeii era mai puternică decât forţa celor patru beţivi la un loc.

            De dincolo bătrânul striga la el:

            „- Fugi copile, fugi. Fir-aţi ai dracu’ de drogaţi. Fugi.”

            Dar femeia nu-l slăbea, iar doi dintre atacatori, auzind strigătele bătrânului, îl lăsară pe acesta şi se îndreptară către capătul clădirii, unde era Uscatu’.

            Văzându-i pe aceştia că se apropie copilul intră în panică, încercând cu disperare să se smulgă din mâinile femeii, însă fără sorţi de izbândă.

            „- Nu pleca. De ce vrei să pleci, iubitul meu? Iubeşte-mă. Vreau să fiu a ta. Iubeşte-mă.”

            Îngrozit, Uscatu’ puse mâna pe o cărămidă şi o izbi pe femeie în tâmplă, dar nebuna nu-şi descleşta degetele de pe braţul lui. Cei doi atacatori mai aveau numai câţiva paşi până la el şi atunci lovi cu spaimă, repetat, capul femeii, până când se sfărâmă cărămida şi simţi că braţul îi este eliberat, sări peste pervaz, urlând, afundându-se în noapte.

            Rătăcise ore în şir pe străzi, plângând şi rugându-se la Dumnezeu să n-o fi omorât pe acea femeie, deşi era foarte sigur că, dacă nu s-ar fi eliberat din strânsoare, el ar fi fost cel omorât în bătaie de către beţivi.

            Trecuse un an de la acea teribilă noapte şi aproape că uitase ce se întâmplase atunci. Numai imaginea bătrânului n-o uitase, pentru că îl salvase pe el, un necunoscut, punându-şi propria viaţă în pericol.

            În imaginea aceea părea a fi însuşi Dumnezeu, cu pletele albe atârnându-i pe umeri şi barba sură acoperindu-i pieptul, cu piciorul de masă ridicat, ca un toiag cu care îi pedepsea pe păcătoşi.

            Deşi bătrânul nu era deloc înalt, îi păruse copilului a fi un uriaş care trimitea fulgere în capetele beţivanilor, biete gângănii care murdăreau sfântul toiag al bătrânului.

            Şi totuşi, acele gângănii îl doborâseră până la urmă pe zeu şi se transformaseră, parcă, în nişte hiene care smulgeau bucăţi de carne din trupul lui.

            Oare o fi scăpat cu viaţă bietul salvator?

Vizualizări: 100

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Viorel Ploesteanu pe Iulie 12, 2013 la 8:03pm

Vă mulțumesc, domnule Moldovan V. Dorin, pentru semnul lăsat!

Comentariu publicat de Viorel Ploesteanu pe Iulie 12, 2013 la 8:02pm

Schița, doamnă Mara Paraschiv, este un fragment de roman, pe care poate că îl voi și publica la un moment dat. Culmea este că această realitate poartă numele de  "Fantasme". Poate că veți descoperi citind romanul de ce. Vă mulțumesc pentru intervenție!

Comentariu publicat de Moldovan V. Dorin pe Iulie 12, 2013 la 12:47pm

Trist dar adevarat.

Bine scris.

Comentariu publicat de ilie adrian pe Iulie 9, 2013 la 1:44am

 Scuze...din neatentie

Comentariu publicat de Viorel Ploesteanu pe Iulie 9, 2013 la 1:23am

Sunteți prea amabil, domnule Ilie Adrian, însă mă bucură atenția dumneavoastră și vă mulțumesc! Dacă tăiați i-ul din numele meu, vă mulțumesc și mai tare :)

Numai gânduri bune!

Comentariu publicat de ilie adrian pe Iulie 9, 2013 la 12:33am

 Text deosebit...da.talent deosebit...la un om deosebit.Mi-ati atras atentia prin activitatea dumneavoastra,domnule Ploiesteanu.Acum va urmaresc cu atentie,pentru ca produceti ceva frumos.Aici si in alte site-uri.

Comentariu publicat de Viorel Ploesteanu pe Iulie 8, 2013 la 10:14pm

Vă mulțumesc, doamnelor, pentru frumoasele gânduri! Este o bucurie să asculți ecoul scrierilor tale.

Sărutări de mâini!

Comentariu publicat de Veronica Carjeu pe Iulie 8, 2013 la 2:00pm

Citesc cu placere textele publicate de tine! Un talent deosebit! Cu toata dragostea!

Comentariu publicat de Oancă Aurelia pe Iulie 8, 2013 la 1:48pm

Cumplit de tristă şi din păcate şi adevărată sau posibil să fie adevărată. Acesta este unul dintre teribilele libertăţi aduse de "democraţie", sau greşit înţeleasa democraţie.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor