o să-ţi povestesc dacă nu mă întrerupi. dar nu până la capăt. nu până la capătul impus de tine de data asta - a spus modig.
este greu să te scrii şi să te rescrii pe aceleaşi pagini. să te lipeşti şi să te dezlipeşti din memoria celorlalţi. greu să simţi starea de scoci. fără aderenţă. să nu mai ai aderenţă la suprafeţele lucioase. la ţinuturile cu verdeaţă. visezi. şi nu te mai trezeşti în acelaşi corp cu aceeaşi privire ştiută

tu ai văzut scara lui iacob ? a întrebat ea.

nu am văzut. nu mai văd nimic clar în ultimul timp. nu mai disting. am probleme cu stomacul. probleme cu ceea ce vine şi-şi sapă în mine un alt mormânt. nu te anunţă nimeni de nimic grav . nu ţi se vorbeşte.
mă tot gândesc la fanul abandonat. mă tot gândesc. avea nevoie doar de o strângere de mână. atât. asta i-ar fi schimbat viaţa sau ar fi eşuat lin ca un animal pe care simţi nevoia să-l plângi când dispare. ar fi meritat un mormânt aproape de casă. să ajungi repede cu florile la el sau cu lacrimile. cu mişcări încete de parcă ai fi văzut şi răsplătit pentru fiecare gest pios. pentru fiecare lovitură pe care ai întârziat să o dai la timpul cuvenit.

„ si mie mi se întâmplă
la trezire un altul îmi ia locul nu-l pot privi în ochi el nu-mi spune nici un cuvânt
se mişcă cu grijă printre organe îl privesc doar din spate cum intră şi iese din mine
ca dintr-un hotel” a spus ea

da uite
îmi rostesc numele. îmi sar numele. de fiecare dată îmi rostesc numele . să nu-l uit.
mai bine ţine-l tu minte. o să te întreb despre mine într-o zi iar tu îmi vei spune totul
fără să mă minţi.

„este mai bine să te mint.”

da eu ştiu. aşa este mai bine... era şi fanul acolo când s-a întâmplat ... ştii când ţi s-a spart punga iar lichidul se scurgea uşor pe pătura cu multe flori gata să te muşte să te absoarbă între petalele lor.
tu erai atât de prins de inspiraţiile repetate încât mai multe minute ai tras în gol. te-a ajuns oboseala. apoi panica. priveai atent tavanul şi nu înţelegeai ce se întâmplă.
ţi-ai strâns repede picioarele lângă burtă – arătai ca un pom de crăciun argintat.
pe pantaloni ţi se formaseră câteva pete . mi-au luat ochii. nu mai era nimic în pungă dar tu tot trăgeai şi-o strângeai între degete nervos
de parcă ar fi fost gâtul unui duşman.

„să te ridici şi să pleci la timp. să nu laşi urme.” a spus ea

frica îmi era mai mult centrată pe anticiparea durerii decît a dispariţiei.


atinge punctul unde constrângerile dispar.

vor să facă altceva din tine - i-am spus lui modig. şi fanul este altceva un piedestal pe care se ridică ceilalţi.
au materiale cărora le iei forma fără să te poti opune.

şi scena o ştii…a scos cuţitul. a alergat pe teren trăgând copilul după el. este un profesionist. nu-şi poate permite o greseală. nu vrea să omoare copilul doar să fie ascultat. îl ţine strâns la pieptul lui. stropii de ploaie adunaţi între privirile lor ...
politistii îşi încarcă pistoalele şi le îndreaptă înspre el.
campionul le strigă să nu tragă. nu acum. să-l lase să vorbească. dar ploaia aruncă mâzgă peste cuvintele lui. o ploaie cu ace asurzitoare . gloanţele mai rapide ca moartea.
l-au facut zdrenţe… fanul scufundat în noroiul stadionului
o ultimă trecere adăugată celorlalte cu un gest de lehamite.

Vizualizări: 18

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor