Fata cea frumoasă şi fântâna cu apă tulbure, un basm de Petre Crăciun

[Petre Craciun]

În urmă cu mult amar de vreme trăia o fată aşa de frumoasă încât bunii ei părinţi nu se mai săturau privind-o, iar străinii îşi făceau dinadins drum prin locurile acelea pentru a se bucura de înfăţişarea ei. Când era de zece ani, se opreau păsările cântătoare din trilul lor ca să o vadă, la doisprezece ani până şi florile se întorceau după ea, iar când împlini cincisprezece, soarele şi luna de pe cer zăboveau deasupra casei dumisale, nădăjduind să-i vadă chipul la fereastră. Peste încă doi ani, fata cea frumoasă era numai bună de măritat.

Veneau flăcăi din toate colţurile lumii, chipeşi şi viteji cum nu se mai aflau alţii pe pământ, pentru a o cere de soţie dar, fie că erau oameni simpli ori feciori de împăraţi, ea îi îndepărta cu aceleaşi cuvinte:

- Mulţumesc ţie, flăcău frumos şi viteaz, pentru cinstea pe care mi-o faci, dar nu a venit încă vremea măritişului meu.

Rând pe rând, peţitorii plecau pe la casele lor, mâhniţi şi copleşiţi de un dor nespus pentru minunata fecioară. Săptămână după săptămână şi lună după lună, timpul zbură şi mai rămăseseră câteva zile până când fata avea să împlinească optsprezece ani. Cu trecerea vremii, devenea tot mai abătută şi mai străvezie.

- Copila mea, o întrebă iubitoarea sa mamă, cum pot să-ţi fiu de trebuinţă? Spune-mi, rogu-te, ce gând te frământă?

- Buna mea mamă, nici eu nu pot găsi un răspuns lămurit, oricât aş încerca. Ceea ce ştiu este că de fiecare dată când ne calcă pragul câte un peţitor aud o voce necunoscută zicându-mi: ,,Mai aşteaptă, nu te grăbi…, timpul tău încă nu a sosit”. Ascult vocea aceea străină şi nu găsesc niciodată putere pentru a-i încălca îndemnul. Aşa se face că am îndepărtat toţi peţitorii, cu toate că printre ei se afla şi un fecior de împărat de dorul căruia mă usuc.

Auzind cuvintele, femeia se întrista, o mângâie şi îi zise:

(Foto: Muzeul Satului)

Basmul face parte din volumul Floarea intelepciunii si iarba puterii.

Citeste mai mult

http://www.literaturacopii.ro/crs/stire-basme-legende/fata-cea-frum...

[Mihai Pamfil]

Limpezimi: a apei, a inimii,a gândurilor... Fântâna cu poveşti le conţine pe toate.

[Monica Rohan]

Dor mi-a fost de-o poveste! Tare-i frumoasă aceasta, și-i cu dulce miez. Felicitări!

[Oancă Aurelia]

E atât de bine să te simţi din nou copil, să iubeşti povestea, să-ţi laşi gândurile să zboare în căutarea şi dezlegarea tâlcului, în speranţa de mai bine şi mai frumos. Mulţumiri. Aurelia.

[VOICAN MARIN]

Distins confrate

                        D-le PETRE CRĂCIUN

 

   Acest minunat basm "Fata cea frumoasă şi fântâna cu apă tulbure"  mi-a deschis din căsuţele memoriei o pagină de care uitasem. Era după război când în anii cumpliţi de secetă 46-47, fântânile secaseră, iar bieţii oameni se duceau peste dealuri, coborau în vâlcele (Ulioii, Ursoaeii, Badii, Bungetu, Germătăluiu, Jderoaia, Ursului, Scorţăreaua) şi se chinuiau (coborând în ciuturi pe lumânarea care avea găleata la capăt, şi cu o cănuţă aşteptau să picure argintul dătător de viaţă, pe care-l puneau cu grijă în ulcioare) şi asta făceam şi eu..., uneori chiar mă lăudam că am luat apă din inima pământului.

Toţi sătenii erau îmgroziţi, vitele murereau (se sângerau) de sete, iar vorba mergea din casă în casă precum fulgerul graozei: "A căzut blestemul pe capul nostru! În acele clipe de jale..., preoţii şi călugării au adus  moaştele sfântului Grigore şi au înălţat rugăminţi cu lacrimi fierbiunţi spre Dumnezeu, să aducă ploaie...
Revenind la povestea dvs. cred că foarte mulţi copii vor înţelege taina "apei din fântână" şi vor preţui acest dar al vieţii, APA, şi se vor bucura că trăiesc într-o ţară binecuvântată.
      Distins scriitor, Petre Crăciun, primiţi din partea mea cele mai calde felicitări. (Pentru viitor, inspirat de acest basm, cred că voi scrie câteva pagini închinate apei, dătătoare de viaţă)
O zi minunată!

Cu admiraţie,

Marin Voican-Ghioroiu

[Agafia Dragan]

ca semn de lectura si apreciere pentru un om care tine aprinsa intelepciunea si frumusetea basmului

[Dominique Iordache]

Părticica de copil din mine a fost incântată Cred că toţi avem nevoie ca, din când in când, să ni se pună în spate câte o pereche de aripi...pe care apoi le vom frânge, evident...;)