FEMEILE ADUNĂ FLORI, DESFIINŢEAZĂ MORMINTE

FEMEILE ADUNĂ FLORI, DESFINŢEAZĂ MORMINTE

 

 

Codul genetic înşurubat în pământul veşniciei,

când pietrele se rostogolesc în cer,

îngerii iubesc poezia fără să o ştie,

femeile adună flori, desfiinţează morminte…

 

E un sigiliu pe toate şi, totuşi, sufletul nu poate fi prins, nu poate fi atins,

soldaţii îşi împart memoria mea ca pe o pâine şi

pleacă la război.

Vor muri de glonţ sau de moartea necesară,

sunt însă pietre cu aripi,

idei pe fundul oceanelor în gelatina minerală a supei de fiecare secol,

sunt femei care nasc din cuvinte o altă fiinţă…

 

Nimic din codul genetic nu se pierde,

nimic nu se adaugă la codul genetic,

va pieri lumea aşa cum o ştim şi nu o ştim,

cu miracolele ei de 30 de arginţi,

continentele se vor lipi de cer,

 dar codul genetic,

ultima carte,

ultimul fişier

pe facebook, pe reţeaua literară, pe reţeaua apelor mari,

va rezista gerului,

distanţelor,

memoriei din oglinzi…

 

 

Constantin Stancu

Vizualizări: 17

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor