Inteligenţa absolută

Un dezolant…peisaj lunar, pe care n-o să-l vedem niciodată.

*

Destinul

O condamnare pe termen nelimitat, din care nu putem ieşi.

*

Leul greu

Leul este colosal/este leul de scandal/este leul de tranziţie/cu el faci des inaniţie.

*

Ţigara

Un cilindru de tutun/la un capăt foc şi scrum/iar la altul…un nebun!

*

Fericirea omului de spirit

Fericirea naivului este ignoranţa, cea a savantului este neliniştea.

*

Trezirea la realitate

Sunt oameni care se trezesc la realitate, când pentru ei aceasta nu mai contează.

8

Adolescenţa

Vârsta la care vrei să fii tratat ca adult, dar te porţi ca un copil şi uneori cu emfază, pentru care ar trebui să ai puţină ruşine.

*

Constatare

În catrene când am pus/Uneori puţin venin/Am avut o poantă-n plus/Şi-un prieten mai puţin.

*

Virginitate

Unele”căzute din lună”, care mai poartă un organ atavic, incomod, păgubos şi care-i aduce umai pagube financiare.

Dacă intră-n peisaj cu întârziere, rămâne cu mari regrete pentru pagubele pe care şi le-a creat atâţia ani.

*

Timpul

Timpul este marele maestru care aduce viaţa, moartea, măreţia, succesul, dezastrul şi echilibrul din natură şi societate.

*

Consecvenţa

De multe ori, răbdarea(consecvenţa) este cheia succesului, mai mult decât inteligenţa de geniu.

Vizualizări: 65

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor