„Nu mă uita”, floare mică,
în grădină, singurică,
pune vorbele blajine,
în cleştarele senine.

Acum, cântă despărţirea,
şi îşi scurge clipocirea,
risipind-o prin petale,
lin, în clipele astrale.

Zâmbetul, senin-albastru,
coborât e dintr-un astru,
vrând să mângâie clipita,
ea, poftita, negrăita,
blând şopteşte: „nu mă uita”,
aşa ne-a sortit ursita.


3.12.2009
Elena Păduraru

Vizualizări: 20

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor