FLORIN CONTREA DESPRE MELANCOLIA STENICA A POETULUI TRAIAN PINTILIE

MELANCOLIA STENICĂ A POETULUI TRAIAN PINTILIE

de Florin Contrea

 

 

          Al patrulea volum de poeme al lui Traian Pintilie a apărut în editura timişoreană Hestia la începutul anului 2013, la opt ani după precedentul op intitulat Corabie pentru un naufragiu. Afirm prin aceasta că autorul este extrem de exigent cu creaţia sa, nedorind să dea publicităţii decât un text şlefuit în timp, prin mai multe variante, precum un bijutier care are multă răbdare cu timpul existenţei sale.

          Aşa cum observasem şi în articolul meu anterior despre acel volum, - criticul Lucian Alexiu afirmă acum: „Autor de atitudine petrarchizantă… Traian Pintilie propune practica unui lirism supus mai întotdeauna canoanelor clasice”. În postfaţă, comentatoarea Rodica Opreanu mai observa ceva şi despre: „renunţarea pe alocuri la versul clasic în favoarea celui liber”.

          De la o primă privire cititorul atent constată eleganţa aspectului estetic al cărţii, culoarea rafinată - bordo roşiatic, - din copertă, în care pictorul Radu Cleţiu a încadrat un tablou sugestiv şi simbolic, ales dintr-o excursie din Nevada, reprezentând un monument natural, un pod de granit preţuit de indienii Navajo pentru forţa sa spirituală, poarta naturală are aspectul unei ferestre spre infinit, corespunzând parcă versurilor din Amurg eretic:

          „O! Mişcătoare coline, geometrie perfectă

          A nerăbdătoarelor unghiuri alergând

Spre înţelenite povârnişuri…

 

Se cuvine acum, cred eu, să lămuresc cetitorului de ce am găsit melancolia aedului nostru drept „stenică”. Pentru că nu tristeţe, ci voinţa de a învinge răul din existenţă sugerează acest titlu. Mai mult decât melancolie, avânt romantic, precum la Esenin tălmăcit de Lesnea, - aflu în versurile primului poem. Dor nespus după tărâmul cel de baştină, prezentat edenic a fi drept „Raiul meu natal”. Mai mult, „sunt încă viu” – în accepţiunea dată vitalismului filosofic de Fr. Nietzsche şi mai ales de armoniile lui Richard Wagner. Ce să mai spun de avântul sufletului conţinut în aceste versuri:

„Mă voi smulge din asfaltul citadin,

Evadarea şi-a înfipt în mine colţii…”

 

Stilistic, maestrul poemului despre care scriem, află o excelentă metaforă, de o concreteţe vizuală demnă de un pictor imagist de marcă:

„N-am uitat o clipă pragul cum tresaltă

Şarpele pârâului răcoritor”.

                   (Rai natal)

 

Despre vocaţia picturală, mai mult decât cea muzicală, a poemului – găsim o excelentă trimitere la culorile care ard ochiul interior, specifice artei lui Van Gogh:

 

„.. Şi toată pădurea-i un galben dezmăţ,

Ochiul îmi arde-n culori sub sprânceană

Şi de zborul înaltelor berze m-agăţ…”

                   (Melancolie)

 

Dincolo de melancolie, universul stărilor de spirit din poeme conţine şi, - firesc, frământările legate de prezenţa/absenţa iubirii:

„Te voi acoperi cu-n cer de stele…

… Jur împrejuru-mpărăţiei mele,

Că îţi voi fi-mpărat, prinţesa mea.”

                   (Îţi voi cânta)

 

Spunând multe, în cuvinte drămuite atent, de strânsoarea de oţel a ritmului şi a versificaţiei poetice – fie clasice, fie mai moderne, autorul sugerează drame ale insului şi ale societăţii prin care se roteşte… Auzim, dincolo de viers, şopocăiala unei realităţi perfide:

„Cu paşi de pâslă gâdilă trotuarul

Şi nu mai au nimic de pierdut,

Minciuna vieţii umple buzunarul

În care idealurile nu au încăput…”

                   (Cu paşi de pâslă)

 

Lăsăm cititorului bucuria de a găsi alte şi alte farmece ale acestei creaţii inedite. Mai spun ceva despre personalitatea autorului, aşa cum îl ştiu aievea, dar şi din fotografia de pe ultima copertă. Este, desigur, un luptător, un om cu privirea limpede şi zâmbetul deschis. Nu-i lipseşte o anume asprime, absolut necesară în vremuri de restrişte, cum sunt cele de acum. În existenţa lui, a fost şi militar, şi încă cu răspunderi… Conduce cu dexteritate şi automobilul, când – în goana de pe şosele, te mai şi miri când găseşte răgaz să compună în gând versuri, şi să fie şi atent la semnalele vieţii…

La prezentarea cărţii sale publicului larg, - o sală mare a fost plină de lume bună, prieteni, colegi, poeţi şi… critici literari. Cu toţii am admirat un autor, o carte şi… un destin literar. Aşteptăm, desigur, şi alte opere… mai des.

 

 

 

 

 

 

 

Vizualizări: 197

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de grecu constantin pe Iulie 17, 2013 la 7:24am

Poetul îşi asumă o mare răspundere:să exprime tristeţea care ne frământă pe toţi în aceste momente de insuccese pe toate planurile:conomice şi culturale!Felicitări maestre!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor