Florin T. Roman - scriitorul --- articol de Voichiţa Tulcan Macovei

„Ce este scriitorul? Un creator de monumente morale

făcute cu spiritul și cu mâna.” (George Călinescu)

 

 

Scriitorul Florin T. Roman este fiu al meleagurilor arădene. S-a născut la Sebiș, licențiat al Facultății de Drept a Universității din București, este procuror, membru al Asociației Magistraților din România și al Asociației Procurorilor din România, membru fondator al Societății pentru Justiție. Este colaborator al mai multor ziare și reviste culturale din România și internaționale. A apărut în antologii pe plan românesc dar și internațional.

Are, așadar, o foarte bogată activitate literară și foarte cunoscută în același timp.

Cine este scriitorul Florin T. Roman?

Apropiindu-ne de paginile scrise, vom descoperi sufletul și gândurile domniei sale față de lumea în care trăiește, față de semeni, față de locurile natale și față de țara sa, România. Și nu este un lucru fără importanță să cunoști creația lui Florin T. Roman, deoarece ajungi să vizionezi profilul unui gânditor liber, curajos și încrezător în spusele sale.

Prima sa carte, cu titlu și conținut sensibil și insolit în același timp, se numește „Idolii vremurilor noastre” (2010) și tratează, în spiritul adevărului și al evidențelor mileniu al III-lea, despre multitudinea de idoli (stăpâni) spirituali, fizici sau morali care batjocoresc ființa omului. Volumele care au urmat cuprind poezie: „Amare lacrimi binecuvântate” (2010); „Dulce secundă fecundă” (2012); „Elegii și nostalgii” (2015) și proză: „România mea personală” (2012) apărute la Editura Mirador din Arad.

De la creațiile începuturilor, cuprinse în volumul „Amare lacrimi binecuvântate” până la ultimul „Elegii și nostalgii”, se poate constata că Florin T. Roman a rămas același om și același scriitor. Temele și motivele poeziilor sunt reluate în toate volumele:  bucuria în fața frumuseților naturii; teme și motive biblice; locurile natale; Cuvântul; sufletul; căutarea veșniciei; locul omului în lume, patriotismul. Suntem obligați să vedem că domnul Florin T. Roman nu scrie o poezie „jucăreauă” ci una a profunzimilor, în care pune probleme, dă răspunsuri sau te îndeamnă la reflecții.

                 „Amare lacrimi binecuvântate” este volumul care cuprinde poezia începuturilor, mergând până la creațiile anilor tinereții (1984), când autorul avea doar 16 ani. Este încă o poezie tributară marilor poeți ai literaturii române, ceea ce, spunem noi, nu este un lucru discutabil, deoarece domnul Florin T. Roman se dovedește a fi un autor cult. Astfel, unele poezii poartă în ele, iată, peste timp, aerul și timbrul marilor poeți ai neamului nostru: „Noapte” în care tânărul poet se întâlnește cu Mihai Eminescu; „Sosirea primăverii” vibrând în ecouri ale lui Alecsandri; „ Furtună în noapte”, construită după metrica lui George Coșbuc.

Totuși, poeziile tinereții lasă sufletul autorului să zboare spre spații noi. Deja din acei ani se prefigurează marile teme și motive ale creației lui Florin T. Roman. Se profilează, încă de acum, termenii luptei dintre autor și lumea care îl înconjoară, o lume depărtată de marile valori morale care au ținut-o în echilibru atâtea veacuri: credința în Dumnezeu, în valorile creștin-ortodoxe. Apar motivele și leitmotivele specifice, care se vor regăsi și în volumele următoare: suspinul, rugăciunea, mântuirea, motivul întrebării, motivul femeii (mamă, Maică lui Dumnezeu, copilă), al lacrimei.

Poeziile încep să se transforme în ample problematizări asupra existenței omului, asupra locului și rolului său în Univers. Versurile sunt subiective și devin o poezie a marilor întrebări, suspinuri cu privire la un TIMP despre care omenirea se aștepta a fi al speranței și al tuturor realizărilor. „Nu mai aveți timp/ să sburați/ coborând înăuntru?/ Vă pierdeți timpul zugrăvind exteriorul?/ Nu vă pasă că în voi/ schela se prăbușește/ și culorile mor/ înecându-se în zid,/ odată cu zidul?/ Nu vă pasă?”.(Interogație 1)

Volumul demonstrează o mânuire excepțională a limbii române, o folosire iscusită a tuturor registrelor acesteia. De asemenea strofa clasică se alătură textelor scrise în stil modern, cu versuri scurte, chiar dintr-un singur cuvânt, care curg spontan, asemenea gândurilor poetului. Deosebit de expresivă ni se pare poezia „Pronume demonstrative”, unde găsim un adevărat joc cu cuvintele, de-a noțiunile și conceptele.

„Dulce secundă fecundă” cuprinde o lirică în care autorul accentuează temele filosofico-religioase. Dacă ar trebui să-l comparăm din această perspectivă cu poetul Tudor Arghezi, care, deși a gustat din viața monahală,  a rămas mereu căutător al Absolutului, am putea spune, fără să greșim, că Florin T. Roman este omul, creștinul, filosoful și poetul care se exprimă în Numele unui Absolut perceput, cu care s-a contopit în repetate rânduri. Nu singur! Ci prin persoanele lui Iisus Hristos și ale Maicii Acestuia, Fecioara Maria. Regăsim aici teme vechi din literatura română întâlnite la poeți precum Vasile Voiculescu sau Nichifor Crainic: credința, sărbătorile creștin ortodoxe, învierea lui Iisus, veșnicia. Poeziile - rugăciuni sunt deosebit de profunde. Stilul liturgic te cheamă la iubire de Dumnezeu, la cunoașterea Adevărului Său.

 De fapt și trăirile domnului Florin T. Roman sunt comparabile, în ce privește autenticitatea sentimentelor exprimate, cu ale poeților amintiți. El crede în Dumnezeu, în puterea regeneratoare a credinței, în puterea ortodoxiei neamului românesc.

Toate versurile emană puterea iubirii divine în care omul și poetul Florin T. Roman crede cu toată ființa: „Fă-mă, Doamne, loc de întâlnire,/ Să se întâlnească în mine/ apostolii cu proorocii, / cerul cu marea/ și soarele cu luna,/ Crucea cu învierea,/ dreptatea cu pacea,/ adevărul cu iubirea,/ dușmanii cu prietenii,/ Fiu Tău cu Mama Lui.” (Rugăciune 10)

Dintre temele primului volum revin aici, cu mai multă esențializare a sentimentelor, patria și patriotismul. De altfel, această temă, dezbătută în adânci ramificații ale sensului, va constitui problematica fundamentală a volumului de proză „România mea, personală”.

Cititorul cu suflet sincer și nealterat de intemperiile lumii în care trăim, va simți, cu siguranță, puterea dragostei autorului față de țara noastră, adânca recunoștință față de marile personalități ale trecutului care și-au iubit patria și s-au sacrificat pentru viața ei. (vezi poezia „România sufletului meu”). Toate versurile transmit atașamentul domnului Florin T. Roman față de valorile spirituale ale poporului român: „Cuvântul <român>/ are încorporat / cuvântul <om>/. Așa că (poate) nu e corect/ să spunem <România>/ ci <Romenia>”. (Niște cuvinte…)

Volumul de versuri „Elegii și nostalgii” (2015) cuprinde, cum ne arată și titlul, elegii- stări poetice, care exprimă nostalgiile omului Florin T. Roman. Elegia, ca specie literară, transmite sentimente de regrete, de dorințe neîmplinite, dar și de visări neîmpărtășite. Întregul volum atestă o maturizare a poetului Florin T. Roman, în sensul identificării sufletului deschis mereu spre cunoaștere, cu nuanțe noi ale unor teme și motive mai vechi. Elegiile sunt închinate anotimpurilor sau lunilor anului, dar găsim și unele dedicate satului ancestral, viselor neîmplinite sau timpului efemer. Este o poezie care pătrunde mult în profunzimea cunoașterii acestei lumi, dincolo de care poetul ne emoționează prin frumusețea diafană a tuturor elementelor descrise. Emoția se transmite prin imagini artistice spontane, dar deosebit de sensibile, ce vin direct din sufletul Creatorului spre a atinge sufletul Cititorului: „Cad frunzele, cad tot mai în pripă, /se-aștern peste tristețea-mi de porțelan,/ a mai trecut o clipă,/ a mai trecut un an,/ însingurarea mă mușcă cu dinți de vânt grăbit,/ mi-s obosite visele, scheletul mi-e obosit,/ cât mai am până la Tine, Doamne?/ Cât a mai rămas?/ Câte frunze se vor mai scutura/ peste viața mea?” (Elegie autumnală)

Poetul și gânditorul Florin T. Roman unește în versurile sale ancestralul cu prezentul și viitorul escatologic. El cheamă cititorul - tânăr sau bătrân - la o trezire nouă, aceea spirituală. („Sete de Adevăr”) Este doar unul dintre  motivele, credem noi, ca opera domnului Florin T. Roman să devină mai cunoscută pe plaiurile românești, chiar prin manualele elevilor din școli.

          În ce privește volumul de proză „România mea personală”, acesta reprezintă, după părerea noastră, un volum asemănător cu „România pitorească” al lui Alexandru Vlahuță. Comparând lucrările, cititorii pot înțelege cât de mult s-a schimbat „România noastră” din timpul domnului Vlahuță până astăzi. Avem de-a face cu un volum foarte interesant, conceput pe câteva dimensiuni, care reprezintă, de fapt, pilonii de construcție ai unui stat solid: justiția, politica, religia. Având în vedere că scriitorul este magistrat, dar, mai ales, un patriot creștin cu mare iubire de țară, considerăm foarte consistente ideile transmise.

          Ținând de construcția cărții, sunt extrem de grăitoare „Pietrele pentru temelia România de mâine”, în care ne întâlnim cu un scriitor patriot vizionar, care  aduce în sprijinul ideilor și dorințelor sale, ideile și dorințelor câtorva din marii patrioți vizionari ai neamului românesc: părintele Iustin Pârvu, părintele Arsenie Papacioc, artistul Dan Puric, părintele Ilie Cleopa, teologul Dumitru Stăniloae, filosofii Petre Țuțea, Emil Cioran, precum și marele patriot, poetul Mihai Eminescu.

Aceasta este România lui Florin T. Roman: o țară construită de strămoși, prelucrată cu migală și grijă de contemporani, pentru a fi transmisă în plinătatea, frumusețea și bunătatea ei, urmașilor.

Așadar, creația domnului Florin T. Roman merită să fie reținută în Istoria Literaturii Române!

 

                                                       Voichiţa Tulcan Macovei

 

Vizualizări: 9

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor