- A fost hai mare, az’ noapte, la Clubu’ lu’ Mario, începu Aţă să povestească, mândru de faptul că toţi ceilalţi îl ascultau cu gurile căscate. Io mă dusesem cu Gheo că ne spusese Mario că a adus nişte curve mişto. Băusem vreo câteva de vodcă la bar şi ne scremeam ochii să vedem ceva prin bezna aia din club. Ştii cum e la Mario, e beznă de ... şi fum şi ... Mario venise să ne spună că ne trimite două bunăciuni, dar eu zărisem o bucată, ceva de speriat. Dansa pe ring şi parcă nu-i păsa de nimeni. Şi dansa.... ziceai că se fute, aşa se mişca şi nu-i păsa că toţi masculii de acolo ne holbam la ea şi salivam. Şi avea un corp asta, ce să-ţi spun... bună rău. Brunetă, cu părul lung. Bună, ce mai. L-am lăsat pe Gheo să aştepte el bunăciunile lu Mario şi io m-am dus la ea. Am apucat-o de păr şi am dat s-o sărut. O apucasem în braţe şi voiam s-o mozolesc când, drăcia dracului, am simţit cum mă muşcă de buză. Uite, se vede şi acum semnul, mi-a rupt buza, curva dracului. Am sărit cât colo, apoi, când am văzut io despre ce-i vorba, i-am ars două palme de a căzut lată cu cracii în sus. I se ridicase fusta şi i se vedeau bulanele albe... Ce mai, te înnebuneau, bă. Eram şi cam trosnit, că mai băusem şi înainte vreo două vodci, şi eram şi turbat că simţeam sângele cum îmi curge în gură. Voiam să-i dau o lecţie curvei, s-o duc la bordel s-o facem poştă, să se înveţe minte, curva dracului.

            - Eşti un bou, asta eşti, şopti de lângă el Gheo.

            - De ce mă faci bă bou, răspunse Aţă întorcându-se supărat spre Gheo. De unde dracu era eu să ştiu că asta era fata lu ăla.

            Apoi, întorcându-se din nou către asistenţa ce-l privea cu gura căscată:

            - Era fată lu’ unu din Corduneni, da eu de unde dracu era să ştiu. Ce, era scris pe fruntea ei că cine e tac-su? Sau cum dădea aşa din pizdă eu trebuia să înţeleg că e fata lu’ ăla, sau, aşa cum am tras eu concluzia, că e o curvă? Zi bă Gheo, tu ce crezi?

            - Eşti un bou, bă, replică celălalt încet, dar Aţă nu-l mai băga în seamă. Atenţia celorlalţi îl măgulea. Continuă să povestească.

            Apoi a început bairamul. O gorilă de-a ăsteia mi-a ars un pumn în falcă de m-a aruncat peste nişte mese. Altul mi-a spart o sticlă în cap. Altul mi-a frânt spatele, când m-am ridicat, cu un scaun. Eu abia mă încălzeam cu asta. Că mie aşa îmi place, când mă bat. Îl las pe ălalalt să mă lovească el întâi, să-mi dea chiar borşul un pic, aşa ca să mă enervez, apoi îl calc în picioare. Când m-am ridicat de jos, ăştia erau toţi în faţa mea şi ziceau că mă joacă în picioare, dar în final i-am jucat eu pe ei. I-am bătut de s-au pişat pe ei. Se oprise muzica şi se golise ringul. Doar noi eram acolo în mijloc, eu şi cu gorilele ăleia pe care le umpleam de sânge. I-am spart în bucăţi pe malacii ăia şi i-am scos apoi în şuturi din local. M-am uitat apoi după păsărică, dar asta fugise probabil prima, când a văzut că e rost de cafteală, a fugit la tac-su. Şi uite la Gheo, cum stă acum răscăcărat pe scaun, aşa stătea şi atunci, nu se ridicase de pe scaun, mă lăsase pe mine singur să mă bat cu ăia. Aşa cum stă acum, aşa stătea şi atunci şi tot aşa mă înjura pe mine ca şi acum.

            Gheo îl privea dispreţuitor, dar pe Aţă nu-l interesa. Numai gurile căscate ale celor din jur contau. Şi faptul că el era centrul atenţiei, că ceilalţi îi sorbeau vorbele de pe buze, iar atunci când făcea o pauză mai lungă, pentru a goli încă un pahar, de exemplu, ceilalţi strigau la el că “Hai, Aţă, zi mai departe, ce mai aştepţi?”. Iar el nu-i lăsa să aştepte, povestea mai departe.

-Apoi, vreo oră nu a mai fost nimic. Mario ne-a adus doua fufe şi noi le-am dat să bea, dar ale dracului, ăstea turnau în ele fără număr şi nu se îmbătau. În fine, localul a început să se umple din nou, s-au întors şi ăia de fugiseră de frică când cu bătaia. Ce mai, era marfă. Eu m-am întâlnit cu nişte tovarăşi de-ai mei de la sală şi i-am chemat la masa noastră. Gagici, muzică, băutură. Marfă, ce mai. Şi nici Gheo nu mai era aşa de scorţos cum e azi. Se îmbătase şi ceruse şampanie d-aia bună. Am ras rapid vreo trei sticle. Dup-aia au apărut ăia. Nu i-am văzut când au intrat şi nici Gheo nu-i văzuse. Eram mangă amândoi şi se îmbătaseră şi fufele şi tovarăşii mei de la masă. Iar ăia se proţăpiseră în jurul mesei noastre şi avea mâinile pline de bâte, de săbii şi boxuri. Apoi s-au aruncat peste noi au început să ne care lovituri. Dar nouă ne-a sărit imediat alcoolul din nas, ne-am trezit pe loc din beţie şi am luat scaunele de spătar şi am prins a-i cocoşa şi noi pe ei. Dădeau ei, dădeam şi noi. Era un haraiman ...

            Râzând, îl arăta cu degetul pe Gheo.

            - Uite la Gheo ce ochi frumos are. Zici că e broască, aşa i s-a umflat. Şi e vânăt tot şi eu sunt tot aşa. Da atunci nu simţeam durerea, vedeam doar sângele cum ţâşnea în toate părţile şi...

            - Cum a fost cu englezul? îl întrerupse unul din ascultători.

            - A, cu englezul ... îşi aduse aminte Aţă. Era fotbalist sau ceva. Nu ştiu, cu sportul ceva. În fine, înainte de haraiman venise să-mi ceară voie să danseze cu bunăciunea de mi-o adusese Mario. Nu ştiu ce a bălmăjit el pe englezeasca lui, da mi-a zis Gheo că asta voia. Să-i dau voie lu fata mea să danseze cu el. La început am vrut să-i trag vreo două, că am zis că e golan, da apoi am râs de el. Era mare, cred că avea doi metri şi slab ... Şi era negru ca o cioară, mai negru decât ţiganii noştri. I-am zi : Ia-o, bă cioroiule, da să nu dea dracu să-ţi scape mâna cine ştie pe unde. Ai grijă că asta e păsărica mea şi dacă simt miros de cioroi pe ea ... te scopesc. Dar ăsta nu pricepea neam româneşte. Se uita ca prostu la mine, aşa ca a trebuit să o ridic eu pe aia şi să i-o pun în braţe să danseze cu ea. Era beată tuta şi râdea mereu şi se maimuţărea dansând cu negrul. Apoi l-am invitat pe cioroi la masa noastră şi l-am servit cu şampanie, da el n-a vrut. A zis că nu-i trebuie. Da ce dracu vrei tu să bei, bă negru de fum ce eşti, i-am zis eu. El doar bere voia, doar bere şi am comandat bere pentru el că era haios tare. Unii de la masa noastră se apucaseră să-l înjure şi să-l porcăiască să vadă ce zice ăsta, da el nu înţelegea româneşte şi râdea ca un prost. Cine ştie ce credea el că zic ăştia. Am râs mult de el şi ... avea şi un nume haios tare. Ben ...

            - Benjamin, şopti Gheo.

            - Da, Benjamin. Auzi, să te cheme Benjamin. Apoi au venit ăia şi a început bătaia şi am uitat de el. Fiecare îşi apăra pielea lui şi încerca s-o ciuruiască pe-a celorlalţi. Gheo mi-a povestit dup-aia că l-a trosnit unu pe Benjamin ăsta cu un scaun peste scăfârlia lui neagră. Şi ăsta, cât era de lung, s-a lungit pe podeaua cârciumii de ne împiedicam de picioarele lui de cioroi. Dup-aia nu mai ştiu mare lucru de el că a zis unu că vin gaborii şi s-a spart chefu. Care a mai putut a luat-o la sănătoasa. Când au venit gaborii nu au mai găsit decât pe ăia de nu se mai puteau mişca. Au adus cinci ambulanţe să-i ia. S-a dat şi la ştiri. A fost haraiman mare.

            Aţă povestea şi faptul că ceilalţi îl ascultau cu gura căscată îl excita şi făcea ca vorbele să se rostogolească fără efort, construind povestea, adăugându-i creneluri şi turnuri imaginare, rotunjind-o şi completând-o, devenind o istorie nouă, o variantă nouă a trecutului. Povestea acum de dragul poveştii, adăuga de la el lucruri care ştia că vor stârni interesul publicului din jurul lui, părea în transă, o transă a succesului pe care o avea mereu atunci când ...

            Lângă el, Gheo, era din ce în ce mai puţin atent la poveste. Fuma tăcut şi privea globul care se rotea, agăţat de tavan   şi care arunca luciri colorate pe pereţii localului.

            “O să te iau cu mine. Am pus niscai mălai de-o parte şi... vom pleca. Doar noi doi.”

            Îşi auzea vocea în minte, de parca ar fi vorbit cu ea. Făcea de multe ori asta. Vorbea cu ea, doar aşa, în mintea lui, aşa cum, în realitate, nu reuşise să schimbe decât câteva vorbe cu ea. Dar aşa, în minte, putea să i le spună pe toate. Şi, uneori, ea îi răspundea.

            “Lumea  asta-i de căcat, să ştii. Da’ eu o să te scot d-aci şi o să te duc departe, departe, undeva unde nimeni să nu ne cunoască, să nu ştie nimic despre noi. Nici despre mine că sunt cine sunt şi nici despre tine. Nimeni n-o să mai îndrăznească să-ţi spună că eşti curvă. Nimeni.”

            Gheo dădu peste cap lichidul din paharul din faţa sa, iar chelnerul care-l urmărea cu coada ochiului de la marginea barului, se grăbi să vină şi să-i umple paharul. Gheo îl răsturnă şi pe acesta pe gât, iar apoi rămase cu paharul în aer, într-un gest neterminat, parcă aşteptând ceva. Aştepta răspunsul ei, aştepta să o audă spunând că îl crede, că ştie că o să o ia de acolo şi vor fugi împreună, dar nu auzi nimic şi, resemnat, lăsă paharul pe masă. Chelnerul, atent, umplu din nou paharul.

            “Dar trebuie să plecăm cât mai curând. Lucrurile se strică p-aici. Am nişte presimţiri că ... Mai bine nu-ţi spun. Nu vreau să te mai frămânţi şi de grijile mele. Mi-eşti tare dragă. În dimineaţa aia când te-am văzut, aşa cum erai... ştii bine cum erai ... am ştiut că tu eşti a mea, că eşti ursita mea, cum se spunea la mine în sat. Am ştiut că noi vom fi împreună. Mai rămâne ca şi tu să vrei ...”

            Dar ea, femeia din mintea lui amuţise, iar faptul că ea nu-i răspundea îl făcea să fie şi mai abătut. Îşi aducea aminte cum o întâlnise. Era o dimineaţă friguroasă de mai. Se trezise în patul Generalului. De fapt nu se trezise, ci fusese trezit. Generalul se urcase pe el, pe burta lui, cu picioarele desfăcute, îl călărea. Se bâţâia pe el şi chiuia. Aşa se trezise, iar durerea de cap şi greaţa îi dădeau de veste că tocmai se trezea după un chef monstru din care nu-şi mai aducea amintea nimic. Privea năuc ţâţele imense ale Generalului ce se bălăngăneau deasupra pieptului lui. Încercă să se ridice, vrând să le muşte, dar Generalul îşi propti mâinile micuţe în pieptul lui şi-l ţintui pe pat. Părea fragilă, dar …

Porecla asta, Generalul, îi venea de la faptul că ea se lăuda cu un general care va veni într-o zi, o va scoate de acolo Şi o va lua de nevastă. Povestea că, în anul în care a împlinit 18 ani, an în care împlinea deja trei ani de când muncea în bordel, o săptămână întreagă înainte de Sfântul Andrei pusese sub pernă un buchet mare de busuioc care-o glodea şi nu o lăsa să adoarmă. Apoi, chiar în noaptea de dinaintea sărbătorii, a alunecat pe nesimţite în vis. Şi, în vis, şi-a văzut generalul. Îl văzuse foarte bine, l-ar putea recunoaşte oricând, susţinea ea, urma să vina întâmplător Şi tot întâmplător o va întâlni. Apoi nimic nu va mai fi întâmplător în viaţa ei. Generalul, trecut bine de 60 de ani, se va îndrăgosti nebuneşte de ea, va plăti răscumpărarea şi o va scoate din bordel. Apoi o va lua şi de nevasta. Când ajungea aici, Generalul putea să-şi povestească în amănunt cum se va petrece exact cererea în căsătorie, cum ea se va preface mirată, cum se vor strânge tare în braţe şi se vor săruta fără sfârşit atunci când ea va accepta. Îţi va povesti cum va fi la nuntă, ce mâncăruri vor fi, ce invitaţi vor avea, cum va dansa şi cum va fi rochia de mireasă, toate astea le vedea, le visa şi, mai ales, era încântată să ţi le poată povesti. Trecuseră anii, Generalul împlinise 27 de ani, nu mai era fetişcana slăbuţă de altădată. Se mai împlinise, cute adânci îi apăruseră la colţurile gurii, iar vocea cristalină se îngroşase, părând aproape o voce de bărbat. Doar visul ei rămăsese acelaşi şi, datorită lui şi porecla. Generalul.

            Generalul intrase în bordel la când nu împlinise încă 15 ani şi fusese, încă de la început, favorita localului. Şi, cu toate că ea era, în mod evident, şi favorita clienţilor, datorită firii ei deschise şi vesele, reuşi să nu stârnească invidia colegelor mai vârstnice. Dimpotrivă, toate fetele o tratau ca pe un copil răsfăţat, iar aceasta atitudine se păstra şi astăzi, deşi Generalul nu mai era de mult un copil. Iar ea, în această lume, reuşise să găsească o cale să rămână veselă şi cu suflet de copil. Acum, de exemplu, călărea goală pe burta bărbatului cu care-şi petrecuse noaptea, călărea strigând şi chiuind, nepăsătoare la gemetele şi nemulţumirea bărbatului care era trezit din somn în acest fel. Îl călărea şi-şi fâţâia ţâţele prin faţa lui şi era veselă căci ştia că o nouă zi începea. Bărbatul dădu să se ridice, dar ea se propti cu mâinile în pieptul lui şi-l trânti din nou pe pat. Mâinile lui grele i se opriră pe sâni, îi apucă în căuşul palmelor, îi opri din zbuciumul lor. Apoi mâinile lui i se opriră pe şolduri şi, aproape fără efort, o ţintuiră pe loc. Rămase nemişcată simţind excitarea bărbatului. Apoi, brutal, bărbatul o trânti pe spate şi se urcă pe ea. Gâfâia deasupra ei, fără să spună un cuvânt. Îl ştia bine. Ştia cine e şi ştia până unde poate duce joaca. Căci omul acesta tăcut şi retras, mâna dreaptă a şefului cel mare, avea reputaţia unui om foarte dur  şi despre care se spunea că te poţi aştepta să-ţi taie gâtul doar fiindcă te-ai uitat într-un anumit fel la el. Gemea sub corpul lui, căuta plăcerea. Nu o făcea niciodată din obligaţie. Căuta de fiecare dată să găsească plăcerea ei din toată această înghesuială de trupuri transpirate. Şi îi era martor Dumnezeu, ca nu era deloc uşor acest lucru. Căci avea clienţi de tot soiul, murdari, puturoşi sau duhnind a alcool, păroşi ca o maimuţă sau moi şi albi ca o brânză stricată, violenţi sau porcoşi, întotdeauna preocupaţi doar de plăcerea lor, de propriul lor grohăit, de mulţumirea organului lor şi atât. Ea era o biată scândură, o păpuşă gonflabilă în cel mai bun caz, nu-i acordau atenţie decât atât cât să-şi satisfacă propria plăcere şi atât. În rest, era bună poate pentru a-i trage câteva palme pe fund, sau, cum i s-a întâmplat odată, chiar o mamă de bătaie în urma căreia a trebuit să stea câteva zile în spital cu doua coaste fisurate şi un dinte spart. Dintele este şi acum la fel, doar că zona spartă se înnegrise şi o durea uneori. Iar ea continua să caute plăcerea , plăcerea ei, în aşteptarea generalului ce avea să vină.

            Apoi, printre gemetele ei şi grohăitul lui ce se apropia de punctul culminant, din camera vecină se auziră zgomote, vocile înfierbântate ale mai multor bărbaţi şi ţipetele slabe ale unei femei. Ştiau amândoi despre ce era vorba, dar el, după ce termină, stând în capul oaselor şi fumând o ţigară, o întrebă:

-          Ce dracu-i dincolo?

            Şi ea nu-i răspunse, că ce dracu era să-i răspundă, că auzea şi el foarte bine zgomotul palmelor ce-o loveau pe femeia din camera vecină, auzea şi el foarte bine ţipetele ei din ce în ce mai slabe, aproape un horcăit, auzea şi el grohăitul excitat al bărbaţilor din camera vecină şi vorbele porcoase care li se scurgeau pe gură ca o salivă puturoasă. Ştia şi el că ăsta-i botezul, că o curvă nouă fusese adusă, iar ea îşi începea noua viaţă printr-un viol. Un  viol care, pe de o parte, o va face să privească viaţa ce urma să vină ca pe ceva suportabil faţă de această primă zi, iar, pe de altă parte, să fie o ameninţare  că s-ar putea repeta, pentru cele care s-ar fi gândit să fugă.

            Gheo şi-a terminat ţigara, dar se vedea că e nervos aşa că Generalul l-a lăsat în pace nu a mai încercat să se joace cu el. Părea vizibil iritat de zgomotele ce veneau din camera vecină. Apoi s-a ridicat brusc. A strivit ţigara în scrumieră şi a pornit să se îmbrace. Din camera de alături fata horcăia din ce în ce mai slab. A ieşi nervos în hol trântind uşa de perete. La fel a făcut şi cu uşa camerei vecine. Zgomotele au încetat pentru câteva secunde, toţi rămânând încremeniţi, privindu-l. Părea mai mare decât era, aşa cum stătea, ameninţător, în cadrul uşii.

            Tot ce-şi aminteşte acum despre asta sunt ochii ei. Ochii aceia mari, căprui şi în care nu se mai putea citi nimic. Erau mari şi lipsiţi de orice expresie. Erau mari şi tăcuţi, poate resemnaţi, în orice caz absenţi, desprinşi dacă nu de trup atunci în mod sigur de fiinţă. Îşi amintea doar ochii ei pentru că doar atâta văzuse, sau doar atât voise să vadă. Nu-şi aducea aminte şi poate nici nu văzuse, vânătăile de pe corpul ei gol, nu-şi aducea aminte şi poate nici nu văzuse buza ei spartă şi sângele de pe cearşaf, nu-şi aducea aminte şi poate nici nu văzuse bărbaţii care părăseau camera aproape furiş, încercând să nu-l atingă trecând pe lângă el care aproape bloca cadrul uşii. Apoi au rămas doar ei, el stând nehotărât în cadrul uşii, ea, răstignită pe cearşaful pătat de sânge, el neputându-se hotărî ce să facă, ea hotărâtă să găsească o cale să se sinucidă. El o privea şi îi vedea doar ochii, ea îl privea şi nu vedea decât uşa căscată dincolo de care putea să fie sfârşitul.

            Prima care reacţionă fu ea. Ea sparse vasul transparent în care erau închişi, ea sparse liniştea şi nemişcarea lor şi făcu asta cu plânsul ei adânc, un plâns ce ar fi trebuit să o spele de toate. A închis ochii şi lacrimi mari au pornit să curgă, lacrimi reci şi mari cât un bob de mazăre. Iar Gheo,închizând uşa s-a gândit că dacă o să vină vreodată potopul să ne înghită pe toţi, din nişte lacrimi de femeie vor veni, din resemnarea disperării ei.

            Nu ar putea spune daca atunci a fost momentul în care s-a îndrăgostit de ea, sau mai târziu, atunci când o întâlnea pe holurile sau în salonul de la parter şi nici măcar nu o saluta, sau poate că era îndrăgostit de ea încă dinainte de a o fi întâlnit, poate că o iubea de mult şi aştepta doar un moment în care să o întâlnească.

- Cred ca o sa iasă prost, continua Gheo să-i vorbească, fără cuvinte, doar in mintea lui. Ti-am zis ca am eu o presimţire. Cred ca o sa iasă prost de data asta. Ti-am spus  ca la cheful de sâmbătă a murit unu. O cioara, da cioara americana. Un negrotei, s-a dat şi la ştiri. Asta nu-mi sună bine deloc. Eu nu sunt ca prostu de Aţă... Gaborii o sa fie nervoşi, o sa fie obligaţi să facă ceva. Şi, zic unii, chiar ăştia, americanii, o să trimită pe unii de la ei ca sa rezolve cazu. Si asta tocmai acum, când avem oricum o grămada de probleme. Dar tu nu ai de ce să-ţi faci griji. O să găsesc eu o cale să te scot de aici. Am pus nişte biştari de-o parte şi o să mergem undeva la ţară, ne cumpărăm o fermă şi ne facem un hogeag doar al nostru. Să nu ne ştie nimeni şi noi să nu ştim pe nimeni. O să vezi, o să fie bine. O să vezi.

            Aţă povestea în continuare, îşi ridicase cămaşa să arate nişte tăieturi noi ce-i brăzdau spatele plin de cicatrice.

            -Uite, uite, aici m-au tăiat ăia de dincolo de pod. M-am dus peste ei într-o seară. Mă îmbătasem şi aveam chef să cardesc pe careva şi p-acilea nu prea ai pe cine. Că fug toţi ca iepurii când mă văd. Aşa că m-am dus peste ăia de dincolo de pod. Eram beat rău şi am buşit maşina de câteva ori că, ştii, au străzile alea înguste, mama lor de străzi, iar eu beat, numai în ziduri intram. Mi-am făcut bemveul franjuri, ştii cum ...., de la geamuri în jos nu erau decât zgârieturi de nu se mai vedea vopseaua care fusese pe el. Vopseaua rămăsese doar de la geamuri în sus, acolo unde nu se putea beli de zidurile de care mă loveam. Ştii, bemveul meu ăla albastru. Franjuri. Dar mi se fâlfâia de el. Eu mă dusesem peste ăştia să mă bat, atâta ştiam. Dup-aia mi s-a înţepenit maşina într-un al dracu’ de gard. Am ambalat-o, am dat tălpi, acceleraţia la podea, motorul urla ca toţi dracii, dar nimic. Eram proptit într-un gard de fier beton şi roţile mai şi patinau în noroi. Aşa m-au găsit ăia. Am ieşit din maşină cu un levier în mână la ei. Altă armă nu aveam, iar ei aveau cuţite şi săbii şi mă aşteptau. L-am căpăcit pe primul cu un trăsnet de levier în cap, apoi pe al doilea, mă învârteam cu ei, da’ se învârtea şi pământul cu mine de beat ce eram, cântam şi eram vesel şi futeam la ei şi le dădeam borşul pe nas. I-am buşit până nu a mai stat niciunul în picioare. Cum se ridica unul cum îl pocneam cu levierul în cap. Apoi s-a făcut linişte şi eram şi eu mulţumit. Mulţumit, da’ ştii cum .... Cum eşti după ce arzi o gagică. Aşa  mă simţeam eu. Am plecat pe jos, că bemveul nu se mai putea urni de acolo, eram vesel şi, ce crezi, abia la pod mi-am dat seama că sunt tăiat. Simţeam eu rece şi cămaşa udă în spate, da credeam că e de la sudoare şi tot aşteptam să se usuce, dar ea, de-a dracu’, se uda tot mai tare. Am dat cu mâna şi am dus la gură. Era sărat, era sânge. Ai dracu’ , mă tăiase. Mama lor. Da’ nu mă durea, nu simţeam nimic, eram vesel. Mă dusesem peste ei să mă bat şi mă bătusem. Asta era.

            Un chelner le aduse cafele. Aburul se ridica  din ceştile albe pe care, lumina puţină din club le făcea să pară şi mai albe.  Doi trandafiri mici, galbeni, era desenaţi de fiecare parte a ceştii. În interior, lichidul vâscos, negru, în care, pentru câteva clipe, Gheo văzu ochii ei.

Vizualizări: 55

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de November pe Decembrie 3, 2012 la 7:28am

Personaje luate din realitatea noastra(imi stau pe limba numele lor), intr-o poveste scrisa cu talent. Remarc la tine (pe langa obsesia mortii, in ceea ce scrii) si o aversiune(foarte fireasca de altfel)fata de lumea interlopa cu toate mizeriile ce tin de ea.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor