Drumul la dus l-am făcut pe o vreme pâcloasă şi rece de toamnă, dar nebăgată în seamă pentru că timpul l-am petrecut în prezenţa unor oameni minunaţi. Compartimentul se umplu de pasageri îmbrăcaţi cu gust, cărora le-ar fi stat bine să călătorească în vagonul de clasa întâia. Am călătorit într-o tăcere blândă şi odihnitoare, intimă şi plăcută cum rar mi s-a întâmplat. Ne-am despărţit prin diferite gări, în tăcere, exact cum ne-am întâlnit.

La întoarcere nu aveam loc rezervat şi am căutat un compartiment gol în speranţa că cei veniţi după mine mă vor scula cât mai târziu. După câteva minute veni din compartimentul vecin, cerându-mi voie cu sfială un pasager cu alură de intelectual, să stea cu mine. Nici el nu avea loc, dar căuta compania cuiva la acest drum.

Am aflat, discutând cu el, că-i medic ftiziolog în Hânceşti, Moldova şi că venise cu treburi dincoace de Prut.

Culoarul se aglomerase între timp, dar nimeni nu îndrăznea să intre în compartimentul nostru. Dar până la urmă, patru bărbaţi bine făcuţi şi îmbrăcaţi de sărbătoare au întrebat dacă sunt libere locurile, apoi după încuviinţarea noastră, au cerut permisiunea de a le ocupa. Basarabeanul şi cu mine eram încurcaţi de sfioşenia şi bunul simţ al noilor veniţi. După ce i-am asigurat că nici noi nu avem locuri rezervate, chipurile lor s-au destins şi imediat ne-am împrietenit. Prezenţa lor emana bunătate şi bun simţ şi o educaţie tradiţional românească a sufletului.

Am povestit fiecare câteceva, eram fericiţi şi nespus de bucuroşi de parcă ne-am fi cunoscut de când lumea, iar acum ne-am întâlnit după o lungă şi secetoasă despărţire. Au venit în pelerinaj la sfintele moaşte de la Mitropolie şi se întorceau cu grabă pentru că funcţiile lor, unul era inginer într-un departament al regionalei senecefere Suceava, altul şef de gară la Câmpulung Moldovenesc sau Poiana Stampei, ceilalţi doi erau mai tineri şi sigur erau subalterni, nu le îngăduiau întârziere.

Primii, exact ca la urcare, am coborât eu şi medicul basarabean. Într-un minut de zăpăceală trebuia să ne despărţim şi să plecăm din compartiment când ne-am dat seama că întâlnirea noastră se termină atât de brusc, am dat mâna cu fiecare, şi cu cel cu care coboram, căci drumurile noastre se despărţeau chiar de pe peron. Căldura inimii companionilor mei am primit-o prin gestul strângerii de mână, iar când din uşă ne-am privit încă o dată, ne-am oglindit fiecare în ochii umeziţi ai celuilalt.

Drum bun, omule bun, ne ziceam.

Mă gândeam atunci pe peronul gării că există desigur o lege a compensaţiei şi mulţumeam providenţei că măcar la acest drum, dus - întors, am avut parte de o călătorie tihnită.

După o săptămână fac cu autobuzul, şi de data asta, un drum lung. Dacă în călătoria cu trenul, persoanele cu care am călătorit aveau o ţinută vestimentară de sărbătoare, iar chipul şi inima lor emanau o bogăţie sufletească rar întâlnită, la acest drum valorile şi evidenţele au fost răsturnate.

La dus, în primul minut de îmbarcare al călătorilor, autobuzul era aproape gol şi am ales un loc lângă un fost coleg de liceu cu care mă salutam şi mi-am zis că acum am ocazia să mai schimb cu el câteva vorbe. Dar spre uluiala şi nefericirea mea, dânsul, după un răspuns rece, nici nu mă băgă în seamă. Se aşeză de-a curmezişul şi nici nu se sinchisea să se retragă pe locul său. Deşi nu era obez, neruşinarea lui îmi impuse o poziţie incomodă. Am vrut să schimb locul, dar între timp se aglomerase.

Toţi care treceau pe lângă mine mă călcau pe picioare şi se uitau urât că le stăteam ca mamelucul greu de urnit din cale. La întoarcere, deşi am avut loc la primul rând de scaune, în faţă, am preferat să mă aşez pe la mijlocul autobuzului. O lume pestriţă îşi lua locurile în primire, urcau doamne ţinând batista la nas, de duhoarea ce intra cu ţărăncile lăptărese care miroseau a zer şi lapte înăcrit, a balegă şi gunoi de iesle, şi ce era mai greu de suportat, propria lor neprimeneală, şi îşi aşezau genţile ori paporniţele cu sticle goale pe scaunul de alături.

Înainte de plecare urcă un amărât de ţigan rahitic şi flenduros, duhnind şi el a neprimeneală, a băutură de proastă calitate. Avea în mână o sticlă de rom pe jumătate golită şi se uita când la persoană, când la alta, cerşind un loc, dar fiecare îi răspundea cu ostilitate privirilor lui umile.

Mă uitam la el cu milă şi compătimire, dar când privirile noastre s-au întâlnit, mă prinse descoperit şi mă rugă atât de curat să-l primesc lângă mine, încât gândul egoist de a-l refuza a fost ars de dogoarea rugăminţii sale.

Poftim, ia loc, îi zic, e liber, de ce îmi mai ceri voie? Se aşeză lângă mine şi după ce m-a învăluit în duhoarea lui de ţigan şi de băutură ordinară, dar şi cu dorinţa de a-mi povesti necazul ce-l mână la drum. I-am zis că nu aud din cauza hurducăturii şi l-am asigurat că-l voi asculta după ce ieşim la drum întins.

Dar după ce autobuzul se aşternu la drum, adormi lângă mine ca un copil obosit. M-am obişnuit repede cu respiraţia lui puturoasă. Îi simţeam inima cum îmi transmite tictacul ei tainic prin hainele lui şi ale mele către inima mea, degajând o căldură şi o trăire cu o bunătate aparte, perceptibilă, contopindu-se în căldura inimii mele, greu de acceptat de privirile celorlalţi pasageri.

Inimile noastre şi-au sincronizat ticăitul şi schimbul de energie şi impresii până să ne dăm noi seama că provenim din medii sociale diferite, dar am constatat cu uimire, când şi-a deschis ochii liniştit, că ne-am acceptat realitatea fizică, după ce, într-un mod misterios, bunătatea inimii lui pusese stapânire pe ţinutul meu lăuntric.

Plecasem la drum pentru rezolvarea unor treburi mai pământeşti, dar şi cu speranţa în inima mea că voi găsi prilejul de a mă confrunta cu mine însumi, să găsesc o consolare, o alinnare şi o limpezire a gândurilor mele. Primisem, cred, mai mult decât sperasem.

Zidisem în sufletul meu puntea către mine însumi, dar şi către alt suflet, să pot a mă întări şi accepta pentru comunicare cu lumea în care trăiesc, aşa cum este, dar care să mă uimească şi să mă transforme continuu.

Vizualizări: 207

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Vasilica Ilie pe Iulie 26, 2010 la 10:33pm
Un text curat, curgator, pe firul narativ al sentimentului de a fi cu adevarat, OM. O calatorie cu doua mijloace de transport, o comparatie intre cele doua lumi diferite, trecute prin sita sufletul, a sentimentelor si trairilor in acele momente. In fond, toti suntem oameni chiar daca nu suntem egali in societate; avem aceleasi simturi, o inima, o minte, conteaza cum stim sa ni le administram. Un titlu frumos ales- "FRATELE MEU, OMUL"- Va felicit pentru profunzimea, acuratetea, ideea care se desprinde din acest text, fapt care m-a pus pe ganduri si am indraznit sa pun o intrebare : astazi, se mai poate vorbi de "Fratele meu, omul"?
Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Mai 23, 2010 la 6:34pm
O călătorie e o lecţie spre înţelegere, puntea de legătură între propriul suflet şi alte suflete, canale de comunicare, dincolo de formă, concepţii, mediu. Dincolo de primul aspect descoperi şi încerci să-l înţelegi, în mai mare sau mai mică măsură, pe FRATELE MEU, OMUL, trecând prin filtrul propriei gândiri, simţiri, sentimente, intuiţii ce ne apropie de adevăr...ca, în final, să rămână doar gândul că nimic nu e inutil pe lumea asta. Toate au un rost sau mai multe rosturi, chiar dacă, la prima vedere, nu pare. S-au activat trăirile sufletului de care nu eram conştienţi până atunci. Simţim cum, involuntar de voinţă, acţionează sensibilizată latura lăuntrică a eu-lui nostru. E ceva ce ţine de extrasenzorial, în afara timpului-spaţiului, clipei, regăsindu-ne în sudoarea sufletului, în lumina speranţei, în existenta lui Dumnezeu...indiferent ce am dori să fim - un gând, un vis, un nor, o ploaie, o piatră, un copac, o pasăre sau un nou răsărit...un microcosmos într-un întreg.
Clipa e preţioasă ca viaţa unui om!
Comentariu publicat de Nuta Craciun (anana) pe Mai 18, 2010 la 1:57am
mi-a placut acest discurs narativ ce dezvaluie o realitate fara fasoane, cu personaje credibile, scris intr-un limbaj ingrijit, natural si bine condus.
interesanta aceasta incursiune intr-o lume in care de fapt speri sa gasesti drumul spre tine insuti.

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor