subsemnatul porcec
declar următoarele:

atât reuşea să pună pe hârtie
după care închidea ochii
aşteptând inspiraţia:
ceva, un adevăr,
un punct de pornire,
ceva cu care să-l uimească
pe fratele nicolae:
un lucru pe care să-l asculte cu plăcere, bunăvoinţă
şi cumpănind bine aplecarea către pedeapsă
cu iubirea de aproapele

fratele nicolae are încredere
porcec nu e terminat ca informator
încă poate da multe
un cuvânt viu din care poate ţâşni o flacără
- e pe deplin convins că porcec se ascunde de sine însuşi
că face abstracţie de conexiunile misterioase pentru ochiul comun
şi mintea stearpă a celorlalţi

răbdarea fratelui nicolae e întrecută
doar de răbdarea fratelui mircea
care-l sună, când şi când
pe fratele porcec
(cum obişnuieşte să-i spună, cu duioşie
deşi porcec nu s-a dedat la cele sfinte)
la câte o săptămână-două.
şed atunci amândoi la telefon
iar fratele mircea se îmbată de tăcerea lui porcec -
se face un sfert de oră,
jumate de oră,
trec uneori două ceasuri.
afară lumina se schimbă. uneori plouă.
se opreşte, apoi începe din nou.
între timp, fratele mircea
învaţă o mulţime de lucruri
despre schimbare, trecere
şi diferenţa dintre cele două.

 

Vizualizări: 255

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de iulian damacus pe Mai 9, 2012 la 8:09pm

rezon!

Comentariu publicat de Liviu Dascălu pe Mai 9, 2012 la 7:43pm

:( E o poezie naivă despre ce cred eu că s-a întâmplat, într-o lume posibilă, cu porcec şi cei cu care a "colaborat".

Gata, nu mai dau explicaţii. Qui s'excuse, s'accuse.

Comentariu publicat de iulian damacus pe Mai 9, 2012 la 6:51pm

poezie cu turnători?! nu s-ar putea fără?...

Comentariu publicat de Liviu Dascălu pe Mai 8, 2012 la 11:49pm

Turnător, e prea mult spus. A semnat ceva, probabil. Ei, hai, e aşa de grav? Ce-i cu atâta gravitate? Dacă a făcut şi Ioan Es. Pop asta, sigur nu e atât de serios cum pare. Toată societatea era formată din informatori sau potenţiali informatori, în marea majoritate. Asta nu înseamnă: criminali şi potenţial criminali. Ci oameni care trăiau într-un sistem şi îi acceptau regulile.

La nivel de sisteme, nu poţi împărţi lucrurile în alb şi negru. Doar crimele rămân crime, indiferent de sistem; dar nu e cazul, aici. Pentru mine, legătura dintre Ioan Es. Pop şi securitate e o chestie neinteligibilă. Cam la fel ca "povestea" din poemul de mai sus.

E adevărat, am fost şocat să aud asta, dar mi-am revenit repede :)

Comentariu publicat de daniel vorona pe Mai 8, 2012 la 10:24pm

ioan es pop este autorul unui volum de versuri "porcec " ; ioan es pop a recunoscut că a fost turnător/informator al securităţii!...........

Comentariu publicat de Liviu Dascălu pe Mai 8, 2012 la 9:55pm

Habar n-am. Nu prea ştiu la ce se referă textul. Cred că e doar o joacă. Sper că dacă Ioan Es. Pop îl citeşte, să nu-l deranjeze. E un foarte mare poet.

Comentariu publicat de daniel vorona pe Mai 7, 2012 la 3:50pm

am recunoscut ioan es pop! dar cine e fratele nicolae? (breban/prelipceanu???!!!) dar mircea ?( cărtărescu/dinescu???!!!)

Comentariu publicat de Maria Odorescu pe Mai 3, 2012 la 11:04pm

Domnule ţi-am trimis un comentariu la "PUSTIUL" - ul meu de bine , te rog citeştel să pot dormi bine la noapte. UN 

OM.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor