“Există un loc pe lume în care inima îmi bate mai tare,

în care rămân fără răsuflare de atâta emoţie,

un loc în care timpul se opreşte. Acel loc e în braţele tale,

acolo nu mai îmbătrânesc, acolo nu mă mai opresc să visez.”

Alda Merini

 

- Îmi bate-n tâmplă noaptea piroane de-ndoială,

E vara ca o culpă, nici tocul în cerneală

Nu vrea să stea cuminte, alunecă pe coală

Cu setea întrebării, cândva primordială.

 

Mă mai iubeşti, când tulburi oceanele luminii

Din care-mi sorb dulceaţa prin sfoara rădăcinii?

Din tâmpla ta, iubite, se mai adapă crinii,

Stai tot acolo, oare, la marginile vinii

 

De-a-mi fi poem pereche şi lacrimă pe unde

Nici timpul n-are formă, nici bezna nu pătrunde?

Mai dă-mi în schimbul verii vreo câteva secunde

Să-ncui iubirea noastră în fructele rotunde.

 

- Canicula-i nebună, în versuri delirează,

Iar tocul pe hârtie alunecă, dansează,

Mă-nchid într-o tăcere, mă-ntreb: ești încă trează

Ascunsă sub dantele de suflet ca-ntr-o oază?

 

Să știi că nu e noapte ori mare-nvolburată

Să nu fim împreună, nici ușă ferecată

Prin care să nu treacă iubirea dezbrăcată

Cu paşi mărunţi şi leneşi. A fost ca niciodată

 

O vară prea fierbinte, cu fructele prea pline

De pasiuni aprinse şi nostalgii puţine,

Vor trece ani-lumină, dar o s-ajung la tine

Să-ncununăm iubirea aşa cum se cuvine.

 

Liliana Trif & Ioan Grigoraș 

Vizualizări: 20

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor