ningea prea tare


sau poate gândurile mele scuturau copacii?


nimeni nu vedea prin noi necuvintele


proscrişi ai unui zeu al tăcerii,


masca era pusă peste fiecare anotimp


şi ne iubeam rugându-ne să nu ne doară liniştea,


atâta linişte.



parfumul tău străjuia emisferele


în oglinda-n care ne odihneam privirea


albă ca zăpada tocmai muşcase din măr


o bucată de întuneric.

Vizualizări: 10

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor